Aglomeraţia din hoteluri, acel du-te vino continuu nu este pe gustul dumneavoastră, dar totuşi trebuie să vă cazaţi undeva pentru o vacanţă şi nu ştiţi unde? Agenţiile imobiliare vă propun o alternativă la mijloacele clasice de cazare, cea în regim hotelier.

Ideală pentru vacanţe în familie sau între prieteni, cazarea în regim hotelier este o soluţie mai economică. Cu bani mai puţini puteţi închiria un apartament sau o vilă, beneficiind astfel de un spaţiu mai mare, un confort sporit şi de un ambient plăcut.

Preţurile practicate de proprietari sunt mai mici decât cele pe care le găsim la agenţiile de turism sau chiar direct la hotel. Sunt situaţii când pentru standarde de cazare comparabile, la particulari se plăteşte şi de două-trei ori mai puţin, susţin experţii în domeniu. Spre exemplu în centrul staţiunii Mamaia am găsit o ofertă cel puţin interesantă. O cameră dublă în plin sezon se închiriază cu 176 lei/noapte în timpul săptămânii şi cu 192 lei/noapte pe perioada weekend-ului. Întreaga vilă, care cuprinde şapte camere cu băi proprii se poate închiria cu 1400 lei/noapte.

“Cea mai importantă este zona în care se află vila. Este într-o zonă unde se întretaie toate drumurile, este între discoteci şi plajă, între centru şi centrele comerciale, este cel mai accesibil punct din toată Mamaia” ne-a declarat Cătălin Zărescu, Director de Marketing Cagead.

După plajă, turiştii se pot retrage în curtea vilei la un grătar sau pur şi simplu se pot relaxa într-un cadru restrâns.

Condiţiile diferă de cele pe care le oferă un hotel? Nu neapărat. Angajaţii pe care îi avem sunt disponibili pentru extra job-uri pe care le pot solicita clienţii în funcţie de nevoi, pentru partea de aprovizionare, pentru a pregăti grătarul, a avea grijă de copil cât părinţii pleacă puţin din casă” spune Cătălin Zărescu, Director de Marketing Cagead.

În Sinaia vă puteţi caza cu 50 Euro/noapte într-o garsonieră situată într-o vilă situată într-o zonă liniştită a staţiunii de unde se poate vedea crucea de pe Caraiman. În aceeaşi vilă o cameră dublă costă 30 Euro/noapte.

Cine se orientează spre astfel de soluţii de cazare? În general, sunt cei care îşi aduc şi copiii şi îşi petrec concediul în familie. Cei mai mulţi dintre ei vin în weekend, din păcate în România turismul în timpul săptămânii nu funcţionează aşa de bine” susţine Cătălin Zărescu, Director de Marketing Cagead. Foarte mulţi oameni de afaceri care călătoresc mult aleg cazarea în regim hotelier. Au nevoie de linişte după un drum lung sau după o zi plină de muncă. Şi tocmai pentru că vor linişte unii dintre chiriaşi se orientează spre zone situate în afara oraşelor. Proprietarii au prins ideea şi le oferă acestora exact ceea ce vor. De exemplu, la Snagov la circa 35 km distanţă de Bucureşti am găsit o vilă de lux cu ieşire la lac, cu o grădină superbă, piscină şi jacuzzi ce poate fi închiriată cu 400 Euro/zi. Vila are patru dormitoare şi tot atâtea băi, plus un dormitor rustic amenajat în grădină, mobilat şi utilat complet.

Cazarea în regim hotelier merge foarte bine şi la vecinii bulgari

„Pentru fiecare persoană care are un buget pentru petrecerea vacanţei, fie că este o săptămână, fie că sunt două săptămâni, în jur de 30-40% din bani se pot economisi dacă rezervă un apartament în loc să rezerve o cameră de hotel. Să luăm un exemplu, un hotel de patru stele care are toate facilităţile necesare piscină, recepţie restaurant etc costă între 35-85 Euro/persoană/noapte şi pentru un apartament costă între 25-35 Euro/persoană/noapte” afirmă Ciprian Morariu preşedinte Bulgaria Invest.

Apartamentele fiind închiriat în regim hotelier, serviciul de menaj este inclus în preţ.

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Cauti un magazin de biciclete? Vezi TOP avantaje pentru care merita sa cumperi dintr-un magazin online

Mediile de achizitie online s-au diversificat foarte mult in ultima perioada si acopera ar…