Home De la Bucureşti la Ploieşti în zece minute, prin subteran. Proiectul uitat al lui Henri Coandă

De la Bucureşti la Ploieşti în zece minute, prin subteran. Proiectul uitat al lui Henri Coandă

13 min read
0
0
166

Într-o ţară în care un kilometru de autostradă construit într-un an este o performanţă, a vorbi de tunele subterane în care se poate circula cu sute de metri pe secundă pare ceva absurd. Nu a fost, însă, pentru Henri Coandă, savantul român care a proiectat sistemul în detaliu, cu decenii în urmă

O reţea subterană de transport între Bucureşti şi Ploieşti care poate fi parcursă în 10 minute. Imobile cruciforme care asigură atât energie solară, cât şi un mediu ambiant nepoluat. Locuinţe modulare ieftine care pot fi montate în câteva ore. Un oraş al comunităţii ştiinţifice şi creative în Delta Dunării. Par lucruri desprinse dintr-un roman SF, însă au fost proiectate în cele mai mici detalii cu decenii în urmă de către savantul român Henri Coandă. “Henri Coandă, ca orice cercetător de anvergură, a fost polivalent. Noi suntem obişnuiţi să-l asociem cu partea de aviaţie şi cu avionul cu reacţie. Numai că el a făcut avionul acesta când avea 24 de ani şi a murit la 86. Deci a avut timp să abordeze diverse alte subiecte”, spune inginerul aerospaţial şi fondatorul Asociaţiei Henri Coandă, Sorin Dinea. “Coandă a făcut cercetare aplicată, nu fundamentală. S-a aplecat asupra lucrurilor care erau importante atunci”. Una dintre problemele pe care şi le-a pus savantul român a fost legată de transport. “El şi-a pus problema simplu. Cum facem să scoatem camioanele de pe străzi, pentru că deranjează şi sunt periculoase. S-a gândit că marfa transportată de camioane este, de obicei, solidă, în timp ce o încărcătură lichidă sau gazoasă poate fi livrată mai uşor prin conducte. Atunci şi-a zis că trebuie găsită şi o soluţie de transportare a solidelor prin conducte”, povesteşte Sorin Dinea. “Coandă şi-a imaginat un sistem de transport prin tuburi – nişte containere care au o formă ca de os, cu două sfere în capăt şi un cilindru la mijloc ca să permită containerului să se etanşeze în două puncte şi să păstreze etanşarea şi când conducta e curbă, când face viraje. Exista şi un sistem de pernă de aer pe care ele pluteau. Lucrul interesant e că aceste containere se puteau încărca cu marfă solidă, dar de-o parte şi de alta a containerului, în faţă şi în spate se crea o diferenţă de presiune care permitea containerului să călătorească cu sute de metri pe secundă”, povesteşte inginerul. În proiectul lui Coandă, un drum de acest fel între Bucureşti şi Ploieşti nu ar fi durat mai mult de 10 minute. A proiectat acelaşi lucru şi între Paris şi Lyon, drum care nu ar fi trebuit să depăşească o oră.

Efectul Coandă, aplicat în subteran

Diferenţa de presiune şi perna de aer din conductă ar fi asigurat vitezele de sute de metri pe secundă dorite de Coandă. “Prin sisteme care folosesc efectul Coandă se crea această diferenţă de presiune. Dacă marfa pleca din punctul A spre punctul B, în staţia de la punctul B se crea această diferenţă de presiune, ceea ce făcea să plece containerul spre punctul B, unde se oprea. Acolo ar fi fost descărcată marfa, containerul putea fi trimis înapoi în punctul A sau trimis mai departe în punctul C. Invenţia a fost făcută în anii 60 şi nu a putut fi aplicată cât timp savantul a mai fost în viaţă. S-a încercat ceva similar într-o carieră, undeva în Prahova, însă, după moartea lui Coandă sistemul s-a simplificat şi s-a transformat într-unul cu roţi şi şine, pentru că au fost probleme cu etanşarea şi crearea pernei de aer. În alte state, s-a dezvoltat sistemul acesta, dar nu la nivelul la care şi-l imagina Coandă”, spune Sorin Dinea, adăugând că principiile dezvoltate de Coandă nu trebuie ignorate. “S-ar putea ca soluţia asta să fie nu una a trecutului, ci una a viitorului. Dacă se va încerca vreodată crearea unui tren transatlantic, soluţia aceasta va fi. Un astfel de tren are nevoie de o viteză cel puţin egală cu cea a unui avion, lucru care poate fi posibil folosind astfel de tuburi.

Înţeleg că în China se pune problema unui tren subteran care ar putea folosi acest principiu. Chiar dacă nu ai studiat în arhive, soluţia în mare ar fi aceeaşi. Nu ştiu la noi când se va aplica soluţia asta”.

Case marca Henri Coandă

Henri Coandă a prins ambele războaie mondiale şi criza locuinţelor care a urmat, problemă pentru care a căutat soluţii. “Şi-a pus mereu problema cum să facă ceva ieftin şi simplu. Şi cum era foarte creativ, şi-a imaginat locuinţe ieftine sub formă modulară. După Primul Război Mondial a construit astfel de locuinţe, unde panourile erau făcute în fabrică şi doar asamblate la faţa locului. Se putea înălţa o clădire foarte simplu, în câteva ore erau aproape gata. S-au făcut astfel de case lângă Paris. La Paris sunt poze în care reprezentanţi oficiali ai primăriei vin şi asistă la montarea acestor case”, povesteşte inginerul. “Un alt ansamblu major a fost cel al mobilului cruciform. Imobilul este atât o cruce, cât şi o piramidă. Laturile unei piramide sunt construite cu pereţi verticali – văzut de sus, pare o cruce, văzut din lateral, pare o piramidă. Un astfel de imobil asigură fiecărei familii din fiecare apartament cel puţin pe o durată a zilei aceeaşi cantitate de soare. Treptele date de panta piramidei permit fiecărei familii să aibă o terasă cu grădină şi astfel să-i asigure atât soare, cât şi aer curat. Forma acestui imobil îi dă o rezistenţă bună la cutremure, iar întinderea pe orizontală îi asigură un mediu ambiental deosebit, clădirea nu este sufocată de alte construcţii. Pe atunci nu se punea problema, dar acum ar asigura şi multe locuri de parcare”, povesteşte Sorin Dinea.

Preocupările lui Coandă au mers chiar mai departe. A brevetat mai multe modele de beton şi tehnici de turnare (în tinereţe fusese şi sculptor). Şi-a imaginat, alături de alţii, un oraş al ştiinţei în Delta Dunării, în care creativitatea românească să aibă un mediu propice pentru a se dezvolta. A fost interesat de biologie, medicină, tehnologie militară, a proiectat prima farfurie zburătoare funcţională (aerodina lenticulară). De multe ori, însă, proiectele lui au fost prea avansate pentru mijloacele de care dispunea societatea la vremea respectivă.

“El spunea: A face ceva le este dat celor care au mijloace, dar a avea idei nu îi e dat oricui. Cine îl consideră pe Henri Coandă ca făcând parte din istoria României nu greşeşte, dar este departe de adevăr în sensul că Henri Coandă nu aparţine doar istoriei României, ci şi viitorului României. Dacă vom învăţa să folosim ce ne-a învăţat, nu vom avea decât de câştigat”, spune Sorin Dinea.

SURSA: http://www.gandul.info

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Alege adezivul potrivit pentru lemn – obtine imbinari sigure si de calitate inca de la prima aplicare

Spre deosebire de alte materiale din sfera constructiilor, lemnul necesita un grad mai spo…