De la violenţă la sportivitate

165 De la violenţă la sportivitateConsumaţi-vă energia pe terenurile de sport sau în săli specializate, iar nu în şcoală bătându-vă colegii! Acesta a fost mesajul pe care campionul ploieştenilor Leonard Doroftei, poliţişti şi antrenori de arte marţiale l-au transmis elevilor din şcoala ploieşteană Nicolae Simache în cadrul proiectului lansat aici “De la violenţă la sportivitate”. Unitatea şcolară s-a confruntat cu două cazuri de violenţă unde victime au fost elevii şi astfel de activităţi s-au tot derulat. Sportul schimbă comportamentul copiilor şi-i aduce pe drumul bun. În plus, îi ţine ocupaţi şi nu se mai pot gândi la răutăţi. Copiii antrenaţi de Mădălin Tănase la Băicoi au făcut demonstraţii în faţa gazdelor, iar mezinul clubului, un băieţel de 7 ani chiar s-a luptat cu Doroftei. Elevii şcolii au demonstrat că ştiu să-şi canalizeze energia specifică vârtei şi în altă direcţie decât violenţa. Proiectul a fost iniţiat de secţia 6 poliţie din Ploieşti în parteneriat cu şcoala Nicoale Simache, organizaţia Salvaţi copiii Bucureşti şi un sponsor local.

httpv://www.youtube.com/watch?v=7D5FF–BwMc

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed