Omagiu Îngerului blond
Ieri s-au încheiat manifestările dedicate marelui poet ploieştean Nichita Stăneascu şi tot ieri, dacă ar mai fi trăit, Îngerul blond ar fi împlinit 78 de ani. Ploieştenii însă trăiesc cu numele poetului nepereche pe buze în fiecare zi. Un colegiu, un muzeu, o piaţă şi multe alte locaţii din municipiu îi poartă numele. Festivalul a reunit însă oameni de cultură care au cunoscut geniul marelui Nichita. Poetul nepereche a ramas viu in amintirea tuturor. Generatiile vechi si actuale se regasesc inca in necuvintele lui Nichita. Nichita Stănescu aparţine poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970. A debutat in martie 1957, simultan, în revistele „Tribuna” din Cluj şi în „Gazeta literară” cu trei poezii. Trei ani mai tarziu publica volumul “Sensul Iubirii” iar apoi nu s-a mai oprit din scris decat atunci misiunea lui pe pamant s-a incheiat. În perioada 1944 – 1952 a urmat Liceul „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti, iar între 1952 – 1957 a urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti. A fost laureat al Premiului Herder. În 1981 a fost decorat cu ordinul Meritul Cultural, clasa a II-a.
httpv://www.youtube.com/watch?v=cRvjYBhunZU
Partajează acest conținut:
Publică comentariul