De Ziua Curăţeniei, tot copiii au făcut treabă

271 De Ziua Curăţeniei, tot copiii au făcut treabă

Şi chiar au făcut treabă bună. Treaba celor mari, care nu prea au dat atenţie Zilei Curăţeniei. Acţiunea a fost organizată ieri în parcurile din municipiul Câmpina, pe spaţiile verzi din preajma blocurilor, instituţiilor de învăţământ şi instituţiilor publice. Copiii de la şcolile şi grădiniţele din Câmpina au dat din nou o lecţie, strângând mizeria lăsată în urmă de cei (mulţi) cărora nu le pasă de mediul înconjurător. Copiii au fost ajutaţi de cadrele didactice, câţiva părinţi şi de reprezentanţii Primăriei. La finalul acţiunii, micii voluntari au primit diplome şi dulciuri din partea primarului Horia Tiseanu.

SURSA: http://www.campinaph.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed