×

De când municipalitatea a preluat spitalul, simţim că avem şi noi un sprijin

De când municipalitatea a preluat spitalul, simţim că avem şi noi un sprijin

270 De când municipalitatea a preluat spitalul, simţim că avem şi noi un sprijinPeste două luni se împlineşte un an de când Spitalul Municipal Câmpina a fost preluat de administraţia locală. În opinia managerului instituţiei, dr. Alexandru Matei, această preluare a reprezentat un lucru bun în primul rând în ceea ce priveşte comunicarea. „Da, e o schimbare în bine. Nu neapărat de natură financiară, pentru că noi, ca spital, trăim din contractul cu Casa de Sănătate pentru serviciile medicale furnizate. Dar e o schimbare pentru că relaţiile de comunicare sunt altele… De când există acest Consiliu de Administraţie, din care fac parte şi reprezentanţi ai administraţiei locale, simţi că ai o umbrelă, că ai cu cine să te sfătuieşti. Şi mai ales în această perioadă de schimbări, de replieri, de reducere a numărului de paturi, simţi că ai pe cineva care să te sprijine, să te ajute”, ne-a declarat dr. Alexandru Matei.
Şi din punct de vedere financiar lucrurile stau mult mai bine. Datoriile au fost achitate integral de Ministerul Sănătăţii, în momentul în care spitalul a fost preluat de administraţia locală, iar altele nu au fost făcute. Poate şi pentru că a crescut puţin finanţarea acordată de Casa de Sănătate. „În acest moment, nu avem nici o datorie. Prin faptul că ni s-au dat bani s-a recunoscut, indirect, subfinanţarea de până acum a spitalului. Pentru că nu s-au dat bani bazaţi decât pe serviciile care s-au făcut şi care nu s-au plătit la timp de către Casă în ultimii ani. Noi am demonstrat cu documente acest lucru. Acum, noi nu avem probleme. Sper să nu aibă probleme nici Casa de Sănătate”, a afirmat managerul Spitalului Municipal.

Despre comasare: “Să ne vedem fiecare de ale noastre!”
În ceea ce priveşte mult contestata comasare a celor două spitale câmpinene, dorită de Ministerul Sănătăţii, dar neacceptată de autorităţile locale, Alexandru Matei crede că ar fi foarte bine dacă „ne-am vedea fiecare spital de ale noastre”. „Nu cred, totuşi, că se va ajunge la comasare. Din câte ştiu eu, chiar zilele trecute, Spitalul Voila a primit structura de funcţionare şi se pare că lucrurile rămân aşa cum sunt în prezent. Totuşi, dacă ni se va impune… asta e, nu avem ce face”, a mai spus dr. Matei.

SURSA: http://www.campinaph.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed