La ceasul amintirilor spune că Dumnezeu a fost darnic cu el. Magia răscolitoare a cântecului l-a atins pe Benone Sinulescu din copilărie, iar românii păstrează în inimi, ca pe o nepreţuită comoară, nemuritoarele refrene ce le-au alinat sufletele. Visul său a fost să răsplătească prin truda sa tot ce i-a dăruit acest pământ strămoşesc, să facă să se vorbească cu respect şi admiraţie despre acesta. Nu a rămas rob al nostalgiilor, ci a îmbrăcat muzica sa într-o haină mo­dernă, aducând-o la lumina vremurilor noi, mai aproape de tineri.

Benone Sinulescu îşi sărbătoreşte astazi ziua de naştere, iar Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.

…. ma alatur si eu acestei urari cu mare drag

“Mi-aş dori să am glasul din tinereţe şi mintea de acum”
“Din ianuarie până acum am fost plecat în vreo nouă ţări, multe pentru vârsta mea. Nu stau prea bine cu matematica, dar am doi matematicieni în familie. A fost multă lume la spectacole şi m-a bucurat să văd cum cântă cu mine. Un artist se simte împlinit atunci când vede că munca lui e răsplătită prin aplauze. Prin palme… Am evenimente importante anul acesta. Sărbătoresc 55 de ani de la primele mele înregistrări. De fapt, se împlinesc 56, dar anul trecut nu am avut timp să mă ocup de aniversarea aceasta. Mi se pare că sună mai frumos 55 decât 56. Am realizat două albume pe care le voi lansa cu ocazia acestui spectacol de la Sala Palatului, unde mă va sărbători televiziunea română. Vor fi prezente orchestra de folclor de la Chişinău şi trupa Mi­llennium. Ţin să fie un  spectacol deosebit. Eu sunt totdeauna ne­mulţumit şi-mi doresc să fac mult mai multe. Am început cu canto clasic şi am ajuns cântăreţ de muzică uşoară, dar a fost un pas fericit pentru mine, căci am lăsat ceva în urma mea. Dacă după 55 de ani încă sunt în top, acest lucru îmi dă avânt şi-mi spune multe despre iubirea publicului. Mi-aş dori să am glasul din tinereţe şi mintea de acum. Nu se poate nicicum. Aş face mai multe, chiar dacă am fost înţepat de duşmani că vezi Doamne am stricat folclorul, ceea ce nu este adevărat. Am atacat cântecul de petrecere şi l-am îmbrăcat într-o haină foarte frumoasă. Cântecele mele sunt aranjate de un compozitor de la Chişinău care orchestrează Allei Pugaciova, lui Johnny Logan, dar şi altor vedete. La aceste cântece reorchestrate au apelat mulţi dintre cei care au participat la Cerbul de Aur, «Radu Mamii», «Crâşmăriţă din Buzău», «Roata vieţii». Cele cântate cu orchestra de muzică populară nu au ajuns la sufletele lor, ci cele pe ritmuri moderne. M-am bucurat de admiraţia unui mare compozitor american la Las Vegas care a întrebat în timp ce asculta CD-ul meu: «Cine e tânărul acesta?». Şi i s-a spus că tânărul acesta este mai bătrân decât crede el.

O zi pierdută înseamnă un veac. Îmi reproşez când nu fac ceva anume astăzi. Sunt foarte corect, sunt foarte punctual. Îmi reproşez că sunt dezor­do­nat. Nu prea mai stăm prin Bu­cureşti. Îmi place la ţară, să fiu aproa­pe de pământ. Am o grădină mare, mă ocup mult cu grădinăritul. Sunt amorezat de grădinărit. Mi se spunea când eram mic «Micul agro­nom». Acum sunt «Balşoi agro­nom». Gras şi frumos. Un cântec al meu spune chiar aşa: «De-i pace şi sănătate, omul le face pe toate». Eu totdeauna am plecat urechea şi la şoferul meu. Dacă făceam un disc, îl întrebam dacă-i place sau nu. Iar el spunea asta da, asta nu. Eu am sfătuit, dar uneori am fost luat în nume de rău. Cred că nu ţi-e duşman cel care ţi-arată că ai nişte lipsuri, ci acela care îţi spune că eşti extraordinar. Mama mea era un om vesel, iar tata era un mucalit. Când trântea câte una mureai de râs o zi întreagă. Să vă dau un exemplu. Ţin minte că odată a stat la mine şi îi plăcea să citească. A căutat prin bibliotecă un Index al limbii române moderne. Când nu înţe­le­­gea ceva căuta în Dicţionar. Erau vreo cinci volume groase şi a vrut să le aşeze înapoi în bibliotecă. Era li­nişte şi doar eu cu el în casă. Tata s-a suit pe o scăriţă şi când aşeza volumele numai ce-l aud: «Unu. Doi. Trei… probă de microfon…»”

SURSA: http://www.jurnalul.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…