×

Denisa Constantinoiu colecţionează mărturii ale istoriei

Denisa Constantinoiu colecţionează mărturii ale istoriei

1411 Denisa Constantinoiu colecţionează mărturii ale istorieiNăscută: 7 august 1994, Vălenii de Munte

Studii: Colegiul Naţional „I.L.Caragiale”, clasa a X-a

Familie: are un frate mai mic

Denisa îşi doreşte să păstreze amintirea predecesorilor săi prin intermediul colecţiilor de timbre şi monede pe care le păstrează cu sfinţenie.

„Prima dată, am început să colecţionez timbre. Unele dintre ele le-am moştenit de la părinţi, iar restul le-am obţinut prin schimburi făcute cu prietenii şi colegii”, povesteşte Denisa, cum a început pasiunea ei de a colecţiona diverse obiecte.

Feicare bănuţ, cu povestea lui

Cel mai vechi timbru pe care îl are datează din 1890 şi a fost donat tatălui ei de către un preot, prieten de familie. De acelaşi preot este legată şi povestea celei mai vechi monede pe care o are Denisa, o altă pasiune a tinerei. „Când a fost dărâmată casa respectivului preot, la temelia locuinţei, am găsit o monedă din anul 1812. În trecut, la temeliile caselor se puneau monede pentru a purta noroc celor care urmau să se mute acolo. Şi, de fiecare dată când au loc demolări de case în Bertea, localitatea în care locuiesc, eu sunt prezentă pentru a aduna monedele. Le caut în pământ, printre scânduri şi bolovani. După aceea, mă uit să vad din ce an sunt şi le adaug colecţiei”, explică Denisa.

Bazele colecţiei de bancnote şi monede a Denisei au fost puse, de fapt, de străbunicii fetei. Printre obiectele colecţionate de tânără se află şi monede din argint de pe vremea domnitorului Carol I. Denisa spune că nu ar vinde colecţiile, chiar dacă i s-ar oferi sume considerabile. „Nu aş vinde timbrele şi monedele pe care le-am colecţionat pentru nimic în lume. Vreau să le las moştenire copiilor mei şi sper ca pe viitor, acestea să ajungă la o valoare mai mare. Pe un clasor de timbre mi s-a oferit în jur de un milion de lei vechi şi mi se pare foarte puţin, nu se merită”, spune Denisa.

Pasionată de pictură

O altă pasiune de-a tinerei este pictura şi îşi doreşte să urmeze cursurile facultăţii de arhitectură. „Îmi place mult să desenez, mai ales în creion. Stau în curte şi mă relaxez desenând orice îmi trece prin cap”. Pentru început, ea şi-a proiectat mobila din propria cameră, iar, ulterior, a dat comandă la o fabrică de specialitate. Anul acesta, a participat şi la o expoziţie organizată de Primăria Ploieşti, unde s-a prezentat cu o pictură pe tema „Ion Luca Caragiale”, reprezentând trenul care străbătea pădurea, din opera „Domnul Goe”.

Recent, Denisa a participat şi la o expoziţie de colecţii a elevilor de la Colegiul Naţional „I.L. Caragiale”. „Este prima expoziţie de acest gen la care particip cu colecţiile pe care le am. Din păcate, la noi nu prea se popularizează astfel de hobby-uri”, spune tânăra.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Fratele tău a moştenit pasiunea pentru colecţii?

Da, îi place foarte mult să se uite la ele. I-am cultivat această pasiune şi lui şi sper să mă ajute să strâng cât mai multe timbre şi monede.

Ţi-ai mai dori să studiezi şi alt domeniu în afară de arhitectură?

Îmi place foarte mult biologia şi m-am gândit că medicina ar putea fi o meserie de viitor. Mi-ar plăcea să urmez facultatea de medicină din Franţa şi să practic acolo.

Ce reprezintă timbrele pe care le ai?

În colecţia mea, am timbre din toate domeniile: de la sportivi, plante, animale, desene animate, până la domnitori şi steme de judeţe.

CE-I PLACE

„Vara obişnuiesc să merg mult cu bicicleta, fac trasee mai lungi. Iarna îmi place să mă dau cu placa şi îmi pare rău că a trecut aşa de repede anul acesta. Îmi place să petrec mult timp pe internet şi să caut informaţii din orice domeniu”.

CE NU-I PLACE

„Mă deranjează falsitatea oamenilor. Nu-mi place să stau singură, trebuie tot timpul să fiu înconjurată de oameni. Nu-mi plac persoanele tăcute”.

SURSA: http://www.adevarul.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed