Regele Mihai I al Romaniei a avut parte, intre 1940 si 1947, de o domnie scurta si trista. Pe parcursul a 7 ani, puterea a fost cu adevarat in mainile sale doar doua zile: la 23 august 1944 si la 30 decembrie 1947.

Atunci, a fost obligat sa adopte decizii exceptionale, care priveau nu doar soarta Statului roman, cat mai ales soarta a zeci de mii, sute de mii, poate milioane de romani, in conditiile in care pozitia internationala a Romaniei era catastrofala. O scurta rememorare ne-ar ajuta, poate, pe toti.

La 23 august 1944, Romania condusa efectiv de Ion Antonescu se confrunta, de 3 zile, cu o ofensiva “de distrugere” a Armatei Rosii. Alarmat de progresele anglo-americane in Vest, Stalin ordonase strapungerea frontului romanesc “cu orice pret”, miza fiind ocuparea unei parti cat mai mari din Europa inainte de prabusirea Germaniei.

Pentru Stalin, expresia “cu orice pret” nu avea intelesuri metaforice. Ea insemna, la nevoie, sute de mii de morti in Armata Rosie, iar pentru inamici si, mai ales, pentru civilii din statele inamice, este usor de inteles ce insemna. Desi raportul de forte era zdrobitor in favoarea URSS iar situatia diplomatica a Romaniei era fara speranta, Ion Antonescu ordonase replierea si rezistenta, de asemenea “cu orice pret”, pe iluzoria “linie fortificata” Focsani-Namoloasa-Galati.

Razboiul Germaniei era pierdut dupa batalia de la Stalingrad, iar Armata Rosie, insetata de razbunare, nu s-a oprit decat pe fluviul Elba, si doar pentru ca acolo a intalnit armatele americane si britanice.

In tarile unde li s-a opus rezistenta – Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Austria, Germania de est – dar chiar si in cele presupus “aliate” (Polonia, Cehoslovacia) unde luptele s-au prelungit spre exasperarea comandamentului din Moscova, soldatii sovietici nu numai ca au distrus totul in cale, dar au comis (cu aprobare directa sau tacita) si atrocitati oribile: peste 80% dintre persoanele de sex feminin, indiferent de varsta, au fost violate, majoritatea in mod repetat, multe murind sau alegand ulterior sinuciderea. Arhivele sunt deschise oricui poate suporta detaliile terifiante.

Decizia Regelui Mihai I din 23 august 1944 a salvat poporul roman de la traume si umilinte colosale, in conditiile in care, oricum, nimic nu mai putea schimba cursul razboiului. La ordinele lui Stalin, Armata Rosie a avansat rapid, dupa 23 august 1944, spre Sud si Vest pentru a castiga teritoriu in cursa pentru Europa cu SUA si Marea Britanie, nemaiavand astfel timp de a se “ocupa in detaliu” de fiecare sat si oras din Romania.

Abuzuri si nenorociri au avut loc, desigur, si in Romania, dar nicidecum comparabile, statistic cel putin, cu ceea ce s-a intamplat in alte tari.

Cand evalueaza decizia Regelui Mihai I din 23 august 1944, orice barbat din Romania caruia ii pasa de mama, fiica, sotia sau sora sa ar trebui sa reflecteze atent la acest fapt.

La 30 decembrie 1947, Regele Mihai I s-a aflat, pentru a doua oara, in fata unei decizii exceptionale. Incoltit de pionii URSS (nu “ai rusilor”, pentru ca URSS nu era un stat national rus), izolat in Palatul Regal de trupe fidele Moscovei si santajat de indivizi care ii cunosteau bine profilul moral, Suveranul Romaniei a semnat actul de abdicare.

Santajul cu uciderea a 1.000 de tineri romani nu era o cacealma: Stalin, care, ordonase fara sa clipeasca executia a milioane de cetateni sovietici, nu ar fi avut absolut nicio problema sa ordone executii “cu trei zerouri” in Romania. Pe care, ulterior, serviciile de dezinformare ale Kremlinului le-ar fi “trecut”, prin procedeele binecunoscute, in “responsabilitatea” Suveranului Romaniei.

Prin decizia sa, Mihai I a salvat, poate, de la moarte o parte a tinerilor arestati, dar a salvat si Casa Regala a Romaniei de orice urma, cat de mica, de raspundere pentru sangele varsat de comunisti in asaltul lor asupra Romaniei, derulat intre 1944 si 1947.

Ramasa fara nimic concret, propaganda comunista a fost nevoita sa inventeze ulterior povesti stupide neverosimile (“trenul plin de tablouri si aur” etc.) pe care astazi nu le mai cred decat cei (foarte) slabi de minte.

Regele Mihai I a avut de ales intre putere, institutii, orgoliu si instinct de conservare, pe de o parte, si vietile unor oameni obisnuiti din Romania. Spre onoarea lui eterna, le-a ales pe cele din urma. Demonstrand ca ii pasa, cu adevarat, de oamenii din aceasta tara.

Daca Regele ar fi putut cobori poporul roman in barci de salvare, pentru a-l trimite spre un tarm sigur, cu siguranta ar fi facut-o. Problema este ca Romania, chiar si in momentele sale tragice, este ceea ce este – o natiune, o tara si un Stat – nu un vapor.

SURSA: http://www.ziare.com

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 5 locuri in care se distreaza pe cinste orice prahovean!

Fiecare om vrea sa traiasca frumos, sa se bucure cat mai mult de viata in prezenta prieten…