Home Breaking News Stiri Exclusive Dr. Sorin Nae – Operaţii estetice necesare pentru sănătate

Dr. Sorin Nae – Operaţii estetice necesare pentru sănătate

6 min read
0
0
456

Comunicat de presă – Noiembrie 2011

Bucureşti, România – Dr. Sorin Nae, medic primar chirurgie plastică şi estetică, prezintă câteva cazuri în care intervenţiile chirurgicale estetice pot rezolva o afecţiune care este sau ar duce pe viitor la probleme de sănătate.

Sânii prea mari, disproporţionaţi sau asimetrici, cicatrizarea defectuoasă a rănilor sau a arsurilor, un nas traumatizat, pierderile masive în greutate, degetele tăiate sau pleoapele căzute sunt cazuri care pot fi rezolvate prin intervenţii chirurgicale estetice. „Sunt mulţi pacienţi care nu realizează că prin rezolvarea unei asemenea afecţiuni pot avea o viaţă mai buna. În aceste cazuri, nu mai este vorba doar de îmbunătăţirea aspectului fizic, ci de rezolvarea unei reale probleme de sănătate” a spus Dr. Sorin Nae.

De exemplu, sunt femei care au sânii foarte mari şi grei, aceştia producând probleme la nivelul coloanei vertebrale. Deşi este greu de crezut, la aceste paciente pot apărea şi probleme cutanate la nivelul umerilor (răni produse de bretelele sutienului), precum şi sub sâni (iritaţii, eroziuni ale tegumetului). Disconfortul este foarte mare, dar poate fi rezolvat prin intermediul unei intervenţii de micşorare a sânilor. Tot în cadrul operaţiilor estetice necesare sunt încadrate intervenţiile de reconstrucţie mamară la pacientele care au suferit extirparea sânului în urma unui cancer sau la cele operate pentru malformaţii, infecţii grave, arsuri etc. şi asimetria sânilor este un caz de operaţie estetică necesară, pentru că greutatea inegală poate avea efecte secundare asupra coloanei vertebrale.

Cicatrizarea defectuaoasă a unor răni sau arsuri la gât, gură, pleoape sau la nivelul  extremităţilor (mâini, coate, umeri, picioare, glezne, genunchi) poate perturba sever mobilitatea segmentului afectat. În aceste cazuri, sunt recomandate operaţiile reconstructive, de obicei cu ajutorul unui grefe de piele luate din altă parte a corpului.

Reconstrucţia degetelor pierdute în accidente este deosebit de necesară din punct de vedere al recuperării funcţionalităţii mâinii.

Un nas cu sechele post traumatice, la care oasele nu s-au sudat în poziţia corectă, poate produce tulburări de respiraţie. În mod normal, este corectată numai cauza tulburărilor de respiraţie, însă un chirurg estetician poate repara problema şi poate corecta şi aspectul exterior al nasului.

Astăzi, există foarte multe proceduri chirurgicale pentru persoanele obeze, însă după pierderea în greutate, pacienţii rămân cu piele în exces care poate cauza iritaţii sau eroziuni ale tegumentului, dar şi probleme de funcţionalitate, pacientul neputând să ducă o viaţă normală. De aceea, este recomandată operaţia de îndepărtare a excesului de piele.

Pleoapele superioare, care atrână foarte mult şi obstrucţionează vederea, precum şi cele inferioare care pot atârna spre obraz sau se pot întoarce în interior şi pot irita globul ocular cu genele sunt alte cazuri care necesită intervenţii estetice corectoare.

Despre Dr. Sorin Nae

Dr. Sorin Nae este medic primar chirurgie plastică – microchirurgie reconstructivă la Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri – Bucureşti şi medic primar chirurgie estetică la ”Clinica MIKO MED” şi la ”Reţeaua Privată de Sănătate Regina Maria” din Bucureşti. Este membru al Asociaţiei Chirurgilor Plastici din România, Societăţii Române de Chirurgie Estetică, Societăţii Europene de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Estetică (ESPRAS), Confederaţiei Internaţionale de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Estetică (IPRAS), Societăţii Internaţionale de Medicină Anti – Aging (WOSAAM). 

 Mai multe informaţii: www.drsorinnae.ro, www.protezemamare.ro.

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

3 tipuri de cadouri pentru a impresiona pe cineva drag

Pana in perioada sarbatorilor nu mai este foarte mult timp, ceea ce insemana ca poti incep…