Defeses Fine Arts PR Agency

Vineri, 10 iunie 2011, va avea loc la Madrid, lansarea celor mai recente patru titluri publicate de Editura Niram Art: două volume de eseuri semnate de scriitori spanioli, un volum eseistic semnat de scriitorul român stabilit în Spania, Fabianni Belemuski, şi romanul „Gaura – Apă Vie, Apă Moarta” al  scriitorului Ştefan Mitroi, în traducere spaniolă. Coperta îi apartine fotografului român Bogdan Ater, iar traducerea lui Fabianni Belemuski.

Lansarea editorială va avea loc la Facultatea de Filosofie a Universității Complutense din capitala Spaniei, în prezența a numeroşi studenți, cadre universitare, scriitori şi jurnalişti. Editura Niram Art a fost înființată anul trecut de artistul plastic român Romeo Niram şi a publicat până acum volume de eseu, proză scurtă, poezie şi roman, semnate de autori români (atât rezidenți în Spania cât şi din România) şi spanioli. „Gaura” este cel de al doilea titlu din literatura română contemporană care apare, în traducere spaniolă, la editura Niram Art, după volumul „Securiştii au fost extratereştri”, al lui Constantin T. Ciubotaru (2010).

Ştefan Mitroi, recent distins cu Premiul Academiei Române, pentru romanul „Dulce ca pelinul”, şi cu Premiul Clubului de Proză al Asociației Scriitorilor din Bucureşti,  s-a născut în anul 1956. Şi-a început cariera literară ca jurnalist şi nuvelist (4 volume). Posterior, a publicat poezie (7 volume), cărți pentru copii (4 volume), 6 romane şi teatru (2 volume). Ultimul său roman a fost publicat în 2010. Două dintre romanele sale au apărut în limbile franceză şi portugheză.

Romanul „Gaura” va fi prezentat de criticul literar Dan Caragea. Evenimentul se va desfăşura în prezența autorului Ştefan Mitroi. La dezbatere vor participa: Miguel Angel Galán Segovia, directorul Editurii Niram Art, prof. Débora Galán Ragel, scriitorii Héctor Martínez Sanz, Diego Vadillo Lopez şi ziarista Wendy Jaclyn Moriel Maldonado.

„GAURA este, înainte de toate, romanul unei călătorii ad inferos, în căutarea lumii de dincolo, zisă ireală sau fantastică, dar, despre acest adevăr, Ştefan Mitroi are „ingenua” întelepciune de a se îndoi. Lumile sale sunt deopotriva reale, căci imaginarul romancierului se țese din memoriile colectivitătii natale, din visele şi basmele pe care şi le plăsmuieşte pentru copilul din el, din jocul manierist al „lumii pe dos”, din meşteşugiri poetice şi din scenete dramatice răscroite din eternul teatru al vieții. Mitroi scrie într-un fel sincretic, urzind abil epicul, liricul şi dramaticul. GAURA (un cuvant „adânc”, care ne vine din substratul traco-iliric) este, deopotrivă, şi romanul unui călător care îşi împlineşte destinul. (…) Țăranul său este un om pur şi simplu aidoma tuturor pământenilor, dar care viețuieşte într-un spațiu mental al memoriei colective în care sacrul, în sensul lui Eliade, încă nu a căzut în profan.” (Dan Caragea)

Cel de al doilea scriitor român, prezentat în aceeaşi seară, este tânărul Fabianni Belemuski, aflat la cel de al doilea volum, intitulat „Deconstrucție”. Volumul propune o viziune critică asupra actualului curent care domină panorama intelectuală mondială, „deconstrucția”. Născut în România, Fabianni Belemuski a absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Complutense din Madrid şi a realizat un master în Filosofie, la aceeaşi universitate. Este directorul revistei Niram Art şi corespondent al mai multor ziare şi reviste din Spania. Anul trecut, a primit premiul pentru Critică, acordat de Mişcarea de Artă Contemporană din Portugalia.

In aceeaşi seară, vor fi lansate şi volumele „Maranatha”, care cuprinde trei eseuri despre Vechiul Testament, semnate de scriitorii Héctor Martínez Sanz, Fabianni Belemuski, Diego Vadillo Lopez şi “Lirism la orizontală”, eseuri despre poetul spaniol Carlos Edmundo de Ory, semnat de Diego Vadillo Lopez.

Defeses Fine Arts PR Agency

Madrid

7 iunie 2011

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…