Dubla sarbatoare la Manastirea Caraiman

1202-449x320 Dubla sarbatoare la Manastirea CaraimanZi de dubla sarbatoare astazi pentru credinciosii din Busteni. Crestinii ortodocsi si greco-catolici au praznuit Inaltarea Sfintei Cruci, cea mai veche și cea mai importantă dintre sărbătorile creștine închinate cinstirii crucii lui Iisus.  Totodata, locuitorii din Busteni, dar si turistii, au sarbatorit si Hramul Manastirii Caraiman din staţiune. Atât biserica, dar si curtea lacasului de cult au fost arhipline in aceasta dimineata. Oamenii nu s-au plans insa, ci au asteptat rabdatori sa ia aghiazma sfanta si sa spuna o rugăciune. Credincioşii au venit astazi in numar mare la Manastirea Caraiman pentru a participa la slujba Inaltarii Sfintei cruci si pentru a se ruga pentru sanatate si familie.

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed