…aud izvorul cu numele tău din care bea îngerul scînteind curcubeu

L’Epreve du Labyrinth –C’est impossibbile

Cel ce face binele e adesea uitat.

Cel care rău face, ajunge-ncoronat.

Îşi merită soarta tâmpitul ingrat.

***

O carte, un text ca o încăpere cu o mie şi una de ornice, fiecare arătînd altă oră… Şi teroarea trecerii, astfel, este doar una a străfulgerărilor unui mental – lagună.. Celălalt timp, continuul Acum, suspendînd imponderabilul, rotaţia Lui în sensul invers acelor cadranelor…

Invocaţie nocturnă

*****

Nu te mai zbate

suflet al meu

zbaterea însăşi

e dumnezeu.

*

Repaos nu este

în curcubeu

Nu te mai zbate –

El nealmeu.

*

Cine din noapte

Călătorind ?

Calea de Lapte

Lumina-gând ?

*

Moare-ntrebarea

Când naşte Fiu

Tânguie Marea

-n tot ce e viu

*

Geamăna moarte

Naşte mereu

Nu te mai zbate

Eu nealmeu.

***

 

Plânsul mieilor

******

În pastoralia în pastoralia!

Acolo unde cele dintâi sanctuare

Au ajuns reptiliene cuibare

Acolo am auzit plânsul mieilor

Plânsul de primăvară,

Al învierii prin înjunghiere-

În pastoralia, în pastoralia!

Mieii zburdând pe morminte

Mieii înţărcaţi – carne roşie

Adulmecată de canibalii păstori

Ofranda cea plăcută domnului

Motivaţia fratricidului

Cainul iertat de cel de mai sus

Ca să se împlinească mutaţia

Reciclările din interregn

Energofagia reciprocă

Paradigma şi strămutările

Neamilei Nemilei

         şi rodnicei de frate vânzare

sângele buşnind în celesta lucrare.

În pastoralia, în pastoralia!

În ţarcul de sârmă ghimpată

În reptilazburată …

Plânsetul mieilor

Îmblânzind foamea zeilor.

*

Pui de lup jucăuş încă eram

 Zburdînd într-olaltă cu ei

Pe mormintele alor mei

*

Sub vulturi sub clopote surde

Nu departe de Strei –

Aortă la zmei.

***

 

Baladă la Deva

*****

Mă înjunghiase toamna blondă-n seară
Mi-a dat sărutul, hoaţa, şi-a fugit.
În fagurii extazului, amară,
Lumina ei sclipi ca un cuţit
Deschis-am pumnii, cum, copil, odată,
Când din izvor să beau îngenuncheam,
Dar licărul din lacrima tăiată
S-a  stins ca steaua dincolo de geam
Doar suspinat adio,-nfloritură

Hieratic hiacintul din stihii

Cum nici nu am fi fost,

          Tremurătură

          Urzind nirvanice entelehii..

Sub clopote, sub vulturi, curcubeie

Am fost cum n-am fi fost,

     poate-om mai fi

***

 

 

Baladă

*****

Sub vulturi, parapante, la Uroi

Scanează Marea Groapă de Gunoi

Din trei cetăţi sub veacul cel  vâlvoi…

*

 Dendrologia, Raiul peticit,

 În zdrenţe-i lângă Mureşul stârpit,

*

Deva-i sub noua schismă muşuroi

Iar Hunedoara morţilor eroi

*

Agonizează. Idolii ei goi

Ca zombi cei din peştera Uroi

*

Îşi eshibează-n somn epifania

Din Krivoi- Rog ucraino- Stacojia…

La seceriş, doctrina, utopia…

*

Orbi dumnezei clonaţi, oarbe ursite,

Orbecăie-n ferestrele zidite

*

Cohorte vin mulţimile-ipocrite

În cap cu capii trumei troglodite

*

Iar unde Streiul intră-n Mureş, sacru,

Aorta spartă- i jalnic simulacru –

*

Canal ucisei faune de-otravă

Vandalii-n spurăciunea lor bolnavă

*

De nimeni alungaţi ucid şi partea

Pe care încă n-a răpus-o moartea

*

Ci păstrăvii-n amonte mor la praguri

Spre cuiburi de cereşti arhipelaguri

*

Nici icre de sămânţă n-or mai fi…

Sub parapante, corbii zbat stihii:

Privind de sus, mi-i gândul la copii,

*

Urcat pieptiş nu-mi vine să cobor

( Am fost, uitat în iarnă, un cocor..)

*

Îngenunchiat în pulberi de cuvinte

Mă tângui pe morminte netezite

*

Păgâna stirpe-n veac, suicidară

S-a-ntors din veac cu stigma ei tartară

*

Şi mi-i urât în lume şi mi-e seară…

*

Curând voi înceta şi n-oi mai fi

Privind de sus, mi-e jale de copii

*

Poate-am murit şi-o clipă mă trezii

A nu mai fi…

***

 

Baladă

******

Starea visată leagănă dorinţe

Al Nopţii freamăt plăsmuie idei

Ce întrupare-şi cer, vrăjite chei

Rubin al inimii, cereşti credinţe

*

A  ne reumple lumea de mister

O-atingem cât lumina-i ne susţine

Noi, fii din flori ai cerului din cer

Căzuţi din seminţiile divine

*

Am fost dinîngeri? cei dintâi, văzuţi

Ascunşi în rai ca-n curcubeu peunii ?

Mormintele sub joc de miei desculţi

Prin insomnii mă strigă-n umbra lunii

*

Invers prin veac să îmblânzească fiara

Din jarul suferinţei făr-de-moartea:

Visare-i starea sacră, Primăvara,

De leacuri aiurându-şi sieşi partea

*

Aleanul lumei prin iubiri ferice

Din care inocenţi ne-am înfruptat

Muşcat ca sâmburul să nu se strice

Altui pământ flămând i l-am trădat

*

Captiv mişcării-i cugetul avidul

Ca iedera care-o susţine zidul

Pe vrejul roşu-al ultimelor gnoze,

Edenul stigmei, sieşi lui gravidul

Ucis a naşte-n viu metamorfoze…

***

 

Baladă

*****

De leac înnebuniri se iar perindă

Prin suspendata frunte, ca oglindă

Ca să transpară şi să Te cuprindă.

*

A gemelarei, antică sorginte,

Scutură-n moarte fructul care minte.

Incestul sacru tace-n stigma sorţii:

Înnebunirea cărnii-n joc fierbinte

de frig arzând ne lecuie-n proporţii

*

Eterna Utopie-nvie morţii?

Doar Mama Noapte ştie,

–          prag al sorţii.

Mai sunt? Mai fi-vom?  Sfântă utopie!

Prin glorii ce ne sting, ne reaprind-

Al dezdumnezeirii nefiind.

***

 

Aumbre

*****

Matca vântului orb de seminţe

Arde pe elizeele poemului meu

Jarul celestei purpuri, căzută-n credinţe

Prin care aiurînd ne trezi  Dumnezeu.

*

Roze- nevroze, voi mantrice gnoze

Din melos străbun râd prognoze

Circadice metempsihoze

Ambrozii aumbre, elitre

Pe somnolenţe de maci, spic de cifre,

Printre grilaje, corinthice rune,

Dintre răsărit şi soare- apune

În timpul cel mic, al duratei, cocor,

din smulgere, prin starea de zbor

Al inimii psalm niciodată nu piere

Stoarce Sophia din fagure miere

Esenţa de leac şi himere.

***

 

Baladă

*****

Deodată, Timpul prăbuşit în sine

Se reumplu de sinele-mi căzut

Cum n-am fi fost; şi anonimul Nime

Primindu-şi trup, trezirea-i l-a durut

*

„Din miez spre margini vine vindecarea”.

Cântau ecouri, ca-n geneze, Marea

Îngenunchind în acalmii de-o moarte.

Eram cum nu eram. Un semn de carte

O imortelă, vis de libelulă

Al dăruirii tale, hierodulă.

***

 

Baladă ludică

*****

Scribi ai lumilor de lume

Felurime doar prin nume

În acest V E A C miruns

Nimic nu mai e de- ascuns

Nici curpins, nici nepătruns.

Poliedrice cristale

Care curg duse la vale

Spre nisipuri ancestrale

***

 

Colind laic

******

Colo-n sus din jos, ahai!

Iadu-n rai, omului plai…

Fost-am să mai fim? Veniţi

Ori aduşi şi-mpământiţi

Prestă spinii dînfloriţi

Prunci din Flori al Ceriului

La marginea lumei…

       Leroi- Ler

              şi-al Mumei

Rană-n bezna adevărului.

***

 

Tahiograme

******

Vid  avid gravid  de El

Cum de şarpe-un caducel.

*

Ameţitoate poezii

Zvon al pădurii aurii,

Străbună, sacră-n veci-vecii

Cum ghinda sub stejar plesni

Din Aina Daina…Spre- a  mai fi

A deveni, a deveni…

***

 

Baladă

******

Euristica-nfloririlor, iată,

Capcane sub zbateri limpide

Nirvanice efemeride,

Voaluri vernale, absidă

I-a hermeneuticii roată-

Arcadie, patrie beată!

*

Boltita-ne frunte agită

Talazul delirului, iată!

***

 

Balada aortei sacre

*****

Euristica-nfloririlor, iată,

Capcane sub zbateri limpide

Nirvanice efemeride

Voaluri vernale, absidă

I-a Hermeneuticii Roată.

*

Boltita-ne frunte palpită

Sinergic pe-a cerului boltă

De duh se reumple, involtă,

Lumina luminii-nnoită.

*

Tu, inimă-a Inimii toate!

Prin mii de freatice fire

Muşcată dar vie-n iubire

Preaplin dăruinde-se, bate !

***

 

Metafore cu feromoni

*****

Dacă nu au fost ucise de verzi

Dacă nu le-a mâncat omida mutaţiei

Dacă în sâmbure viermele propriu

Nu s-a cuibărit răsucit ori de sine flămând

Dacă ucigaşul cu secure al doctrinelor

Dacă mercenarul dacă cel sterp nu

Proliferează-n aestetici

Fructele cunoaşterii se culeg singure

Le culege vântul care ne aude visele

Lumina încă oarbă a adolescenţelor

Pot fi gustate se coc de singure

Pot fi beute cu măsura iubirii

A nu putrezi în celălalt timp

Astfel şi noi, oamenii.

***

 

Pasărea Haar

******

Acea pasăre prea- înaltă plutind

Sub care inima ta se mai zbate

Numele şi-l cântă parcă murind.

 

Fără să ştii aici, aşteptând,

De ce-şi caută ea cuib, săgetând

Din amurg înstelat, săgetând

Fruntea boltind în Cetate…

***

 

Poezie nepierdută

*****

Prin curcubeu doi fluturi aurii

Ca vis al marii clipe din lumină

Îngemănaţi pe feromonii vii

Cu-acelaşi puls, meandra lui divină

Ni l-a zbătut pe buze de copii

Rupând nirvanicul zăbranic, plină

Când luna-n sacru cearcăn logodi

Al nopţii vis, cu vis trezit din tină.

***

 

Kali Yuga

*****

Cade-n cunoaştere ruga

E spre amurg Kali-Yuga

*

Sus, azimutul orbit,

Jos sanctuar împietrit

*

Schisme, bolnave sub trape

Surde prin veac mzici şchioape

*

Câţi de urgii vor să scape?

*

Tot ce a fost va mai fi

Sfârşind începutul din zloate

Moartea bătrână-n stihii

Urlă gravidă prin gloate…

***

 

Dintotdeauna

 

Îmi iei părinţii

           şi fiii

Îi redai argilei uituce

Ca să-mi repet ciclic moartea.

Dintotdeauna îmi promiţi

Să te ador în absenţă

Unei morţi se închină felurit

Săracul din dug şi geniul

Îţi fac să răsune

Goliciunea

Îşi zbat surdele clopote

Îţi mint acatiste moaşte indulgenţe

Îşi poleiesc surogatele

Cohorte ale consolării

În satrapiile vlăguite de aur

Îngheţat în logos

Spuzit în monstrul istoriei

Amazon înnebunit

În ginda din guşa

Păsării Phoenix.

Acolo, pe ţărmuri

      Quetzoalcatl

Jelit de copiii din Flori

   ai Cerului.

Aici, pe alte ţărmuri

Seminţii bastarde,

Între două glaciaţiuni

Rebeli, ca în urma de urs

       Licuricii, brânduşele.

 

Sanctuarul pe umeri

 

Mintea mea

Suspendă cu încetinitorul

Utopia duratei fugare

Sunt atunci ca o incintă

Ovală cu o mie de ornice

Fiecare arătînd altă oră

Sunt cum nu aş fi

Vis visat oglindit

Libertate luminând

Spaima lumii.

Nu te teme, fiica mea,

fiii mei.

 

Etapele arderii

 

Oarbe revelaţii sub clopotniţe

Trafic cu sex curcubeu îndoliat

Oameni şi fameni, cătuşe şi botniţe

Mileniu greşit numărat

 

Cât mai e nimeni ştie dar ard

În hazard zeu şi catapeteasmă

Între noi viscolirea de fard

Linţoliu nirvanic, fantasmă

 

Cum murit-am şi nimeni nu ştie

Trec prin cântece ca un ecou

Ce se-ntoarce izbit de stihie:

Foamea lui de-a se naşte din nou

 

e-a divinei veniri, să ne -învie ?

Uitarea, ea ştie.

 

Scriu, cânt…

 

Scriu poezie,

Cânt să nu aud cum mor

şi nici cei dragi de azi,

din viitor…athanor

 

Lumina nu vede

 

Luna pienna, vânată de vânt,

Zidită fereastră, memorie oarbă

Încă sub vulturi, sub clopote cânt

Pădurea ucisă în iarbă…

 

Ah, să devină ce Sinele crede ?

Noaptea ştie, lumina nu vede…

 

Al cui acest gând ?

 

Toate drumurile sunt doar unul, din soare,

Calea din tine, de când ai venit

Strigăt din origine pe ţărmul de mare

Al unui estuar arcuit  nenumit

 

Între braţele tale- aripi legate

Îngerul bătrân se mai zbate

Al cui acest gând ce ascunde

Un mister ce-ar ucide ? Răspunde ?

 

Motiv japonez

 

Urme inverse

în tiparul din somn

al memoriei…

 

Poezia română

 

Capricii rătăcind prin veac
Ne pot reda din ce-am pierdut
Şi-am plâns cândva cu plânsul mut
Al celui singur şi sărac ?

O! Câte tac şi fără leac
Suspină-n spinii prearăbdării!
Fricosul suflet al iertării
Sub clopote ce strigă, tac …

Vânat de uliu, pitpalac
În zvâcnetu-i ce cuib de pene
Sânge prin ierburi care zac
În crima nopţii, printre gene.

 

DAŢI-I  O PĂDURE…

Daţi-i poetului pădurea vie

O va sculpta şi o va umple de zei

Apoi va inventa o teogonie

la care să se-nchine discipolii săi.

 

MIRACOLUL

 

O! Ce miracol! Mă trezesc, reiau mişcarea

îmi botez privirile mă spăl pe dinţi beau un

ceai de măceşe plec în oraş dau bineţe schimb

priviri culeg castane dau ipocrit un bănuţ

mâinii cu bandaj fals şi sânge de email

trec dincolo când îl văd pe călău aud mierla

încă mai cumpăr reviste încă mai public poeme

mă gândesc pe mine însumi mai puţin mă gândesc

 am un plan cum să nu mă mai

omor cu scrisul

lumea e-n mine merg pe străzi care nu m-au iubit

ce miracol mă adulmecă ramuri blajine ploaia a şters

urma de sânge a micului prieten strivesc

o lacrimă răspund la scrisori uit numele morţilor

ale viilor le mai greşesc îmi cer scuze oricum

ce miracol, Doamne, antimateria totuşi există

 

POEZIA CA SUFLET    

A-nflorit imprudent

Merişorul rozalb sălbatic şi

duşmănoasă zloata-l ucise

Astfel ştia şi n-are cuvinte

Să povestească sufletul nostru

Între iarnă şi lumea din vise.

 

Elegie natală

 

Scutură poamele ultime vântul
de sâmburi bătrâni rabdă foame
pământul
Ochiul ascuns în orbire, tăcut,
Încă visează ca la început
Astfel culege din ramuri cuvântul,
Din altoitul, celest, legământul
Vămuie foamea de sine-n cunoaştere
Arborul sus, rădăcina-n renaştere
Sub Alchimii isoscel al cocorilor
Noima-nnoirilor, şi visătorilor

Foamea din toate, dorinţa stihiilor
Trup să înalţe spre slava tăriilor
Natalul Septembrie-mi stinge veşmântul
scutură ultimii sâmburi
Cuvântul…
Cu vârful de cuiburi răcite, uşor,
Adâncul prin seve abia mai suspină
Nici sus şi nici jos nu mai am niciun dor,
Ca doliu zăpezile dalbă lumină
Promit înflorirea doar sieşi divină…
Troiţă aştept bunul fulger să vină
Botezul cu vânt, frate geamăn de zbor.

 

Oarba empatie

 

E oarbă empatia dintre cuvânt şi stare
De-aceea naşte forme şi-mbracă în culoare
Regenerând esenţe să guste iarăşi soare
Reminiscentul zeu de zeea lui murind
Sophia androginul din moarte înviind
Nu-i niciun timp-anume ci toate-n clipă sânt
Etern-Acumul, singur cu foame de Cuvânt.

Orgasmicul luminei ce urlă-n întuneric
Reface praguri arse din jaruri geamăt sacru
Orb increatul încă-n proporţii ezoteric
Trezindu-se în lume mimesis- simulacru
Dual de ramuri omul din arhetip-pereche
Îşi smulge verticala ca zbor Stelarul Scris
Orgasm zburat ni-e Vina, cea gemelar- străveche
A se întoarce-acolo în Dumnezeul- Vis …

Ultim venirii-n toate ce Fiinţă se arată
Eşti Unul-cel-multiplu, al fiului, din tată
Pe crucea feminină, ea singura-nălţată…
Bolnavă-i însăşi moartea ce-n numere decade
Chiar viaţă fiind, ucide cu frigul dublei spade
Hristos ştiind aflase. Eternitatea scade.

 

Cântec pentru Canon-Group

Trecut venind din viitor
Opreşte, moarteo, să cobor!
De prea/ puţinul/ mult dator
Îmi e târziu şi nu mi-i dor

Captiv în libertatea lor
eu niciodată trădător
de sinea-mi, cea presus de nor
între sudalmă şi-nchinare
lumină oarbă gust de sare

mă voi retrage melodios
ies din sistemul mincinos
Om să rămân murind gelos
ca vântul de sub albatros
pe val-din-valul monstruos

Sub azimut bătrân cocor
râzând eu moartea mea să-mi mor!
Opreşte, Viaţo, să cobor!

Opreşte, Hoaţă, că mi-i dor.

Arborele clepsidră

În toate-i nu mila, ci doar necruţarea,
A trecerii-n suma de vămi. Numărat
stă ochiul de peşte-al genunii-n lucrarea
de noapte-a luminii ce-n veac ni s-a dat
Şi cum nevăzuta de arbor coroană
e partea de jos, din pământ, capul hidrei,
pe vânt suspendată de ramuri icoană
ni-s mintea şi visul, nisip al Clepsidrei…

 

MIEL AL DURERII…

 

Miel al durerii ce-ai tăcut prin vârste
Te-aud la înverzirile pascale
Barbar misterul gnozei sincretiste
Atroce-ţi pregăteşte magic-triste
Ritualul înjunghierii, sublunare…
Plâns de copil al speciei bătrâne !
Te-aud la înnoirea primăverii
Altoi nevindecat, cereşti suspine,
Logos străpuns ca rit al învierii…

Cuvânt tăiat, căzut din cer, cuţit
Ca milenara morţii preoţime
Zei canibali pretins divinei Crime
Să-ţi primenească hramul răsucit
Miel al iubirii ce din nemurime
Sub stigme-abaţi vărsările de sânge
Ca indulgenţe! … (nu le-aude Nime !)
Măcel pascal! Tu, inimă, nu-mi plânge,
Plăcute morţii jertfele sunt crime.

Păstorii orbi  ai foamei mâncă turma:
Înjunghie miel-umanul. Rituală…
Întunecita spaimelor cabbală,
Sieşi oculta lege-arhetipală
Esenţa asuprită-n om o-nşeală  –
Te-aud cum plângi în noi, damnat tăierii.

Celor Străini plăcută li-i dovadă.
La Moria geloasa dogmă-şi spală
De inocentul sânge-al crimei urma….
Sânge-mproşcat în cartea de zăpadă
Stelara glifă arde şi ne pradă
Prin chiar idolatria învierii.

Fiu din cuvânt născut, ci nu făcut!
Nu plânge-n vis bătrân, Miel al Durerii…
În paradis vor înflori iar merii
Gustând sămânţa cu amar ocult,
Cunoaşterii altoiul vindecării
Cel  reprimit ca dar, prinos plăcut,
Se-nfrupte-n noi misteru-mpreunării.

Sinergic pe-a cerului boltă

De duh se reumple, involtă,

Lumina luminii-nnoită.

 

Tu, inimă-a Inimii toate!

Prin mii de freatice fire

Muşcată dar vie-n iubire

Preaplin dăruindu-se, bate !

 

Aqua dolce

 

Ulcior sărutat cu aqua dolce-al

          Izvoarelor- stelarul roi oglindit-

Băut odată cu inima –

Buze întredeschise sigilul rupt

–          al cărnii între rut şi sărut-

în toate limbajele transcende esenţa

îngândurare a Fiinţei ce pe sine

se caută

se opune celor suicidare

circadice aritmii şi sinapse

ieşit-am din ape

umblet al rădăcinilor

echilibrat vertical

de coroane.

 

Norişor de splendoare

Al sublimaţilor solzi sidefii…

Ne-am smuls a zbura

Am cântat giga-chakra.

A se-ntoarce acasă

Ecoul ce-şi reface din Sine

Originea.

 

Metafore cu feromoni

 

Dacă nu au fost ucise de verzi

Dacă nu le-a mâncat omida mutaţiei

Dacă în sâmbure viermele propriu

Nu s-a cuibărit răsucit ori de sine flămând

Dacă ucigaşul cu secure al doctrinelor

Dacă mercenarul dacă cel sterp nu

Proliferează-n aestetici

Fructele cunoaşterii se culeg singure

Le culege vântul care ne aude visele

Lumina încă oarbă a adolescenţelor

Pot fi gustate se coc de singure

Pot fi beute cu măsura iubirii

A nu putrezi în celălalt timp

Astfel şi noi, oamenii.

 

Pasărea Haar

 

Acea pasăre prea- înaltă plutind

Sub care inima ta se mai zbate

Numele şi-l cântă parcă murind.

 

Fără să ştii aici, aşteptând,

De ce-şi caută ea cuib, săgetând

Din amurg înstelat, săgetând

Fruntea boltind în Cetate…

 

Poezie nepierdută

 

Prin curcubeu doi fluturi aurii

Ca vis al marii clipe din lumină

Îngemănaţi pe feromonii vii

Cu-acelaşi puls, meandra lui divină

Ni l-a zbătut pe buze de copii

Rupând nirvanicul zăbranic, plină

Când luna-n sacru cearcăn logodi

Al nopţii vis, cu vis trezit din tină.

 

Dintotdeauna

 

Îmi iei părinţii

           şi fiii

Îi redai argilei uituce

Ca să-mi repet ciclic moartea.

Dintotdeauna îmi promiţi

Să te ador în absenţă

Unei morţi se închină felurit

Săracul din dug şi geniul

Îţi fac să răsune

Goliciunea

Îşi zbat surdele clopote

Îţi mint acatiste moaşte indulgenţe

Îşi poleiesc surogatele

Cohorte ale consolării

În satrapiile vlăguite de aur

Îngheţat în logos

Spuzit în monstrul istoriei

Amazon înnebunit

În ginda din guşa

Păsării Phoenix.

Acolo, pe ţărmuri

      Quetzoalcatl

Jelit de copiii din Flori

   ai Cerului.

Aici, pe alte ţărmuri

Seminţii bastarde,

Între două glaciaţiuni

Rebeli, ca în urma de urs

       Licuricii, brânduşele.

 

Sanctuarul pe umeri

 

Mintea mea

Suspendă cu încetinitorul

Utopia duratei fugare

Sunt atunci ca o incintă

Ovală cu o mie de ornice

Fiecare arătînd altă oră

Sunt cum nu aş fi

Vis visat oglindit

Libertate luminând

Spaima lumii.

Nu te teme, fiica mea,

fiii mei.

 

Kali Yuga

 

Cade-n cunoaştere ruga

E spre amurg Kali-Yuga

 

Sus, azimutul orbit,

Jos sanctuar împietrit

 

Schisme, bolnave sub trape

Surde prin veac mzici şchioape

 

Câţi de urgii vor să scape?

 

Tot ce a fost va mai fi

Sfârşind începutul din zloate

Moartea bătrână-n stihii

Urlă gravidă prin gloate…

 

Etapele arderii

 

Oarbe revelaţii sub clopotniţe

Trafic cu sex curcubeu îndoliat

Oameni şi fameni, cătuşe şi botniţe

Mileniu greşit numărat

 

Cât mai e nimeni ştie dar ard

În hazard zeu şi catapeteasmă

Între noi viscolirea de fard

Linţoliu nirvanic, fantasmă

 

Cum murit-am şi nimeni nu ştie

Trec prin cântece ca un ecou

Ce se-ntoarce izbit de stihie:

Foamea lui de-a se naşte din nou

 

e-a divinei veniri, să ne -învie ?

Uitarea, ea ştie.

 

Scriu, cânt…

 

Scriu poezie,

Cânt să nu aud cum mor

şi nici cei dragi de azi,

din viitor…athanor

 

Lumina nu vede

 

Luna pienna, vânată de vânt,

Zidită fereastră, memorie oarbă

Încă sub vulturi, sub clopote cânt

Pădurea ucisă în iarbă…

 

Ah, să devină ce Sinele crede ?

Noaptea ştie, lumina nu vede…

 

Al cui acest gând ?

 

Toate drumurile sunt doar unul, din soare,

Calea din tine, de când ai venit

Strigăt din origine pe ţărmul de mare

Al unui estuar arcuit  nenumit

 

Între braţele tale- aripi legate

Îngerul bătrân se mai zbate

Al cui acest gând ce ascunde

Un mister ce-ar ucide ? Răspunde ?

 

Motiv japonez

 

Urme inverse

în tiparul din somn

al memoriei…

 

Poezia română

 

Capricii rătăcind prin veac
Ne pot reda din ce-am pierdut
Şi-am plâns cândva cu plânsul mut
Al celui singur şi sărac ?

O! Câte tac şi fără leac
Suspină-n spinii prearăbdării!
Fricosul suflet al iertării
Sub clopote ce strigă, tac …

Vânat de uliu, pitpalac
În zvâcnetu-i ce cuib de pene
Sânge prin ierburi care zac
În crima nopţii, printre gene.

DAŢI-I  O PĂDURE…

Daţi-i poetului pădurea vie

O va sculpta şi o va umple de zei

Apoi va inventa o teogonie

la care să se-nchine discipolii săi.

 

MIRACOLUL

 

O! Ce miracol! Mă trezesc, reiau mişcarea

îmi botez privirile mă spăl pe dinţi beau un

ceai de măceşe plec în oraş dau bineţe schimb

priviri culeg castane dau ipocrit un bănuţ

mâinii cu bandaj fals şi sânge de email

trec dincolo când îl văd pe călău aud mierla

încă mai cumpăr reviste încă mai public poeme

mă gândesc pe mine însumi mai puţin mă gândesc

 am un plan cum să nu mă mai

omor cu scrisul

lumea e-n mine merg pe străzi care nu m-au iubit

ce miracol mă adulmecă ramuri blajine ploaia a şters

urma de sânge a micului prieten strivesc

o lacrimă răspund la scrisori uit numele morţilor

ale viilor le mai greşesc îmi cer scuze oricum

ce miracol, Doamne, antimateria totuşi există

 

POEZIA CA SUFLET

A-nflorit imprudent

Merişorul rozalb sălbatic şi

duşmănoasă zloata-l ucise

Astfel ştia şi n-are cuvinte

Să povestească sufletul nostru

Între iarnă şi lumea din vise.

 

Elegie natală

Scutură poamele ultime vântul
de sâmburi bătrâni rabdă foame
pământul
Ochiul ascuns în orbire, tăcut,
Încă visează ca la început
Astfel culege din ramuri cuvântul,
Din altoitul, celest, legământul
Vămuie foamea de sine-n cunoaştere
Arborul sus, rădăcina-n renaştere
Sub Alchimii isoscel al cocorilor
Noima-nnoirilor, şi visătorilor

Foamea din toate, dorinţa stihiilor
Trup să înalţe spre slava tăriilor
Natalul Septembrie-mi stinge veşmântul
scutură ultimii sâmburi
Cuvântul…
Cu vârful de cuiburi răcite, uşor,
Adâncul prin seve abia mai suspină
Nici sus şi nici jos nu mai am niciun dor,
Ca doliu zăpezile dalbă lumină
Promit înflorirea doar sieşi divină…
Troiţă aştept bunul fulger să vină
Botezul cu vânt, frate geamăn de zbor.

 

Oarba empatie

E oarbă empatia dintre cuvânt şi stare
De-aceea naşte forme şi-mbracă în culoare
Regenerând esenţe să guste iarăşi soare
Reminiscentul zeu de zeea lui murind
Sophia androginul din moarte înviind
Nu-i niciun timp-anume ci toate-n clipă sânt
Etern-Acumul, singur cu foame de Cuvânt.

Orgasmicul luminei ce urlă-n întuneric
Reface praguri arse din jaruri geamăt sacru
Orb increatul încă-n proporţii ezoteric
Trezindu-se în lume mimesis- simulacru
Dual de ramuri omul din arhetip-pereche
Îşi smulge verticala ca zbor Stelarul Scris
Orgasm zburat ni-e Vina, cea gemelar- străveche
A se întoarce-acolo în Dumnezeul- Vis …

Ultim venirii-n toate ce Fiinţă se arată
Eşti Unul-cel-multiplu, al fiului, din tată
Pe crucea feminină, ea singura-nălţată…
Bolnavă-i însăşi moartea ce-n numere decade
Chiar viaţă fiind, ucide cu frigul dublei spade
Hristos ştiind aflase. Eternitatea scade.

Cântec pentru Canon-Group

Trecut venind din viitor
Opreşte, moarteo, să cobor!
De prea/ puţinul/ mult dator
Îmi e târziu şi nu mi-i dor

Captiv în libertatea lor
eu niciodată trădător
de sinea-mi, cea presus de nor
între sudalmă şi-nchinare
lumină oarbă gust de sare

mă voi retrage melodios
ies din sistemul mincinos
Om să rămân murind gelos
ca vântul de sub albatros
pe val-din-valul monstruos

Sub azimut bătrân cocor
râzând eu moartea mea să-mi mor!
Opreşte, Viaţo, să cobor!

Opreşte, Hoaţă, că mi-i dor.

 

ORIGINI

 

Strigă din om originea cum floarea
Miresmele şi le exhibă-n soare
Miresme cântă pe sub roiuri, boare
Sărută-n danţ, rune scânteietoare

E-un dor de-a-şi mai aducere-aminte
Melos zvonind semantice grădini
Ca să avem iertarea din cuvinte
Logos străpuns ne-ntoarce în Lumini

Roiri stelare, sori ce ard miriade
Eonii ce se-alungă şi răsar
Cu stingerea şi iarăşi vii cascade
Se-ntorc izvoruri la origini, iar şi iar.

 

Atunci când…

 

Când nu se mai poate, când cade zăvorul
interior, al icoanelor mute,
viata dezminţită cu viitorul
de după moarte-al umbrelor slute.
Când nici trădarea nu te mai doare
şi nici lumina din dezbrăţişare
şi dor de sine nu mai raspunde
ecoul, golul Celestei

Unde,cadă deodată, sacru zăbranic,
Etern- prezentul Nirvanic

A doua alungare

Clopote şi muzici asurziră cetatea!

somnul din om şi din lucruri e mort

din psihedelie non-entitatea,

foamea-ntre toate/n-o mai suport

Ah, subţiată fiinţă-n retragere

înspre pădurile ultime-n veac

invers durata vămilor agere

o voi străbate, zburdînd făr-de-legea…

Imagini muşcate sublime-n sărut

invers fuge timpul spre ce va sa vină

Grădinarul e orb, Păstorul pierdut

în a divinului hermeneia lumină

Inegalabili strălucind …

 

Noi care am trecut murind melodios

Murind ca parte şi moartea altora:

Prin descendere

Şi ecou ce transcende

Ca spirit ce se agită armonic

A nu uita la trezire

În lume divinul

 

Cu superbia solemnis a iluziei

Siaje pe luciul ape în Tao

Secuturând  constelatul Arbore

Nu departe de paradeisos

La muncile duminicale ale

Aesteticii care veni-va

Să recupereze din Exil

Umanul

Noi nu am venit a fi înţeleşi

Ci a fi primiţi ca ofrande muşcate

Cum odinioară fructul cu sâmbure

Inefabil

A nu repeta eroarea mutaţei.

Trezirea

Ceva cineva precipită quarcii

Incomensurabil şi de  necugetat

Ceva îmi spune  cineva sferic

Melodios straniu din întuneric.

 

Himere

 

În iluzia liniei drepte

Arcul de cerc a mişcării

Rotaţie încetinind entropia

Între perspective

Şi proporţii această retorică

 A suferinţei sublime

Din care zeii îşi extrag

Esenţele regenerării?

 

Licurici

 

Timp neîntrupat în vierme

Licuriciul cu rece lumină

De fosfor

Nici cât să fie cuvânt

Nume suspinat

Sub clarul lunii

Vierme al putreziciunii

Numai clipă

Energie rebelă

În iarba oarbă

A absurdului fiind.

 

Te ţin în palmă

Licurici îţi spun

Şi tu exişti ?

 

Pancreator

 

Suntem ale timpului

Seminţe

Pulsatorii fractalici

Pe scara fără capete

Grădini suspendate

Ale transfigurării.

Lumi de lumi

Pancreator.

 

Delirul morfeic

 

Suprasaturată de sine

Realitatea polisemantică

Şi principiul care a capturat lumile

În atemporal.

Instabil feminin

Războiul coborât din imens

În făpturi

În făcătură- făcut

Miliardime de sensuri

În nestarea a toate.

În iarna ce se insinuează

Prin fiece jucăuşă moarte

Indicibila-mi milă

Dăruindu-te canibalului zeu

Al cunoaşterii.

 

Ordinea ascunsă

 

Când disperarea curgerii e,-n vaduri,

Un strigăt spărgător de inerţii

Ameţitorul gest al libertăţii

Prin anamnezis îl vom regăsi?

 

O fugă-i timpul, din dorinţi de sine

Făpturi şi lucruri din adânc mişcate

Se-nfruntă, se distrug, renasc din toate

Spre încă nenăscutul care vine

 

Noi aspirăm iubind spre Libertate

Ascunsei Ordini ne supune Cine ?

 

Epifanie

 

Atent după trezire eşti în cartea

Ce-şi paginează singură consoartea

Nu-i scris la care pagină e moartea

 

Meandre în cristale şi proporţii

Memoria-ţi ascunde cheia porţii

Se apără de greul însolzat

Şi piatra creşte-n somnul ei abstract

 

Cuvântul cel tăcut visează

Caverne, peşteri, sanctuare, stază

A unduitei curgeri, apostază

 

Adu-ţi aminte, suflete, că eşti

Se-nfrupte unicul mister din toate,

Inversul drum al timpului se zbate

Ca limba-n clopot, melodioasa moarte

Să-şi ia ce-a dăruit născând poveşti

 

Regresiuni ni-s visele orgasme

Sublimul miez se-ascunde-n sacre basme

Trezirea-n visul lumii ne învie

Luminalumii, din Epifanie.

 

Tu, eul meu, treimea cea de zeu,

Preaplin ce redevine, Dumnezeu.

 

Mai este ceva de salvat

Când stins tresare-al ordinii ascunse

Izvorul răsucit, desigilat,

Suspinul care-n vis te-a sărutat

Cum îţi săruţi tu fiul care uns e…

 

Pulsaţia zburând prin armonii

Se-ntoarce-n orizont-nadir. Vei şti.

 

Paraclesia

 

Imensa suferinţă ce-n creaturi palpită

Scarat suportabil măsurii din durate

E sacrificiul clipei de din Eternitate

Coboară să ne-nalţe Sacră Unicitate

Mister ce se reumple de sine

               şi agită

Denecuprinsul Vieţii ca Dumnezeu,

                   din  toate.

 

 

Eshe asher esche*

 

 Nu cuget, ci de cer sunt cugetat.
Nu scriu, ci-n suflet freamătă lumina

Fecioara dăruirii şi divina

Cunoaştere născând cu-adevărat

Ce Este Devenind, Dintâi Visat,

Trezit spre lume,-n lume re-creat.

Timpuri au fost aceleaşi ciclic vin

 

„ Eu sunt în lume cel care  devin”

 

Florile Dalbe

 

Din gravidă, grea, a iarăşi naşte,

Mă răzvrătii fricoasei lumii moaşte,

Etern al clipei beat a se cunoaşte

 

Din greu preaplinul fiindului divin

Cu morţii şi cu cei ce iarăşi vin

Adeverindu-mi  Verbul, să devin

 

Zburat surâzător, lumind Lumina

Din rădăcini clepsidra-şi cântă Vina

Gloriei Fiinţei, verticală, lina

A îndumnezeirii-n om, Vergina.

 

Maria ! Ca-nfrăţirea din seminţe

A Grâului, leagăn sub maci, Credinţe,

Hierogamic, sacru dor, prin ştiinţe.

 

Rebus divin ! Memoria cea lungă

Ca Urobouros care se alungă

A se-ntâlni cu Sinea Lumei. Strungă

Spirală ăstui cosmos fără dungă

 

În ghinda care sunt răbdând gorunii

Să dea vlăstar se-ntoarce-vor Străbunii

Ce-au plăsmuit sub fast preaplinul lunii.

 

Pe umeri, doi, un sanctuar descântă

Luminalumii, prin Dorinţe sfântă.

Murindu-mi moartea-ntre pământ şi cer

Reumplu Nemurirea de Mister.

 

Zid sprijinit de iedere şi nalbe

Semnificatu-mi suflet prag se face,

Al Spiritului, moartea nu-mi dă pace

De-aceea cânt şi Florile-sunt- dalbe…

 

Oracol

 

Predomină sancriste-n munţi ninsori

Însângerând ocultele izvoare

Trezit în lume, sfând Copil din Flori

Al Cerului, se face seară-n Stare

O, indicibila din Timp chemare !

Cum, Doamne, să-mi încoronez mireasă

Fecioara cea de trup nesăţioasă ?

Hermeneut răzleţ, ninsori la coasă

Prin graminee se-nfrăţesc, se lasă

În mine pacea morţii, bucuroasă.

 

Sophia, fiara visului, mănoasă.

O, fii şi fiice, asuprind Esenţe

Mă scaldă-n Verb fractalice scadenţe

: Cel ce devine-i nicăieri Acasă.

 

Ruga

 

Doamne, prezent în peisajul ce-ţi sunt

Tot mai greu îmi închipui ajung

La tine rugăminţile noastre

Ruga şi minţile noastre

De ninsori oarbe de seminţe

Ce nu se mai înfrăţesc în diafanul incest

Şi îndoliat în decembrie

Curcubeul promisiunii

 

Doamne

Mie însumi mă rog

În floarea de rug

Nu-mi lua cuvintele

Să se  adeverească.

 

Seismogonia

 

Sub gheţari se subţie troznind

Sufletul vertical al munţilor

Pe care îl va unge dumnezeul luminii

Să se vindece-n opere.

 

Distih

 

Umana frică, iată dumnezeul,

Căruia i se-nchină creştinul şi ateul.

 

Athanor 2

 

Pe verticală ştiinţa

Pe orizontală credinţa

Asta-i crucea, Fiinţa?

 

A zidi este actul rebel?

Sau ruinele-şi uită

 Umanul?

 

Oare nu erorile

Pot deschide o nişă?

O, athanor!

Cu zăvor doar spre

Interior.

 

Maşinile care suntem

Suspendaţi în proporţii

Ştiind că vom rugini

Că vom muri la timp

Ne-la-timp

Damnaţi a căuta fericirea

Adaosul recuprabil

Zecimea cenzurii divine

…

Pe verticală ştiinţa

Pe orizontală credinţa

Asta-i crucea, Fiinţa?

….

Din tiparul fractalic:

Debarcate şi însufleţite

Una şi unul separaţi

A ne căuta perechea

În ipostaza traidei.

Ai devenirii

Prin chip-şi-asemănare

 

Pe verticală ştiinţa

Pe orizontală credinţa

Asta-i crucea, Fiinţa?

 

Maya

 

Cuvinte cuvinte

Aumbre sfinte

Iezi pe morminte…

 

Realul minte

Realul minte.

 

Oratio vechio

 

Sub azimut de mierle şi de grauri

Desculţ copil umblai bătrâne plauri

Sus, la Vâlcele Bune dus de-un  drum

Pe care gândul mă întoarce-acum:

Cel fără trup, din melos cum-necum

Sacru nadir din Geea: ergo sum?

 

Testament naiv

 

Trăim trăite vremuri, fiecare

Prin amintirea celor ce s-au dus,

O! Moartea celor dragi cumplit ne doare!

Venind absurd din răsărit- apus …

De parcă-n viaţă încă sânt şi nu-s

E-absurdul dumnezeu, cel altfel spus?

Ciclic murind prin Opera-i, Cea Mare

Iernatic germen de-Mprimăvărare ?

 

Vom fi când nu vom fi? Muri-vom oare

Răspunsu-i inversat în întrebare

Că Moartea-i, ca şi Viaţa trecătoare.

 

Distih

                         Lui Nils Bohr

De sine singur dumnezeu în om

Cum soarele-n nucleul din atom.

 

Igitur

 

Acela ce se împotriveşte-n de sine- mişcării

Este spiritul care vine şi pleacă, vine şi pleacă.

Dincolo dincoace de Oglinzile oarbe.

Râzând melodios din Proporţii.

Zvăpăiat ied sufletul prin poienile însoritei memorii.

Ubicuum şi prin deducţie

Curcubeu al Spiralei, coborând a-nălţa

Pe dinţate sistemele Facerii.

Felurime de nume, fractalicul Unu.

 

Aqua dolce din primordii ieşind

Smulgere prin unduire şi umblet apoi

Anamnezis al zborului.

 

Clorofilă-n chivot purtat, sânge-n zbocot

Ramificându-şi în sus devenirea.

Restructurat prin meandre cunoa;teri

Fratele fiul omului, sora de înger fecioară

Disimulând experimentul în strălucite aestetici.

 

Scânteind şi resorbite pierind

Ale oarbei lumini metamorfice

Ele rostogolesc şi suprimă la ţărmuri

În retragere fertilitatea Mamei Nocturne.

 

Popoare din munţi şi popoare

La marginea mărilor

Reordonând rasele a se adeveri în lentoare

Şi repetate explozii Mutaţia.

Ce a a fost va mai fi.

 

Scrie, încetineşte murirea

Aritmiile şi trucajul, lupta cu îngerul

Orfania celui din jos şi frustrarea în sus

Între duale primejdii.

Numai eroarea dinamicii lui Hegel

A căuta ceva şi a afla altceva

În ia în surprindere cu mirare pe-Acela.

 

Indicibil extaz din religii şi arte.

Stop- cadru-n utopia liniară-a Rotirii-

Nici viaţă, nici moarte.

 

Nimic nu stagnează?

 

Nevermoore

 

Atâtea aiurând numărate glife şi umbre

  Nouri- roiuri care vin care pleacă,

Dintotdeauna-n Memorie, sumbre

Voi, neclaruri de stare opacă?

Felurimea de nume, cuvinte ghimpate

Cuvinte cu spini înflorind, entropii,

Dar cine am fost şi-ncotro fi-vor toate

Nimeni vreodată, niciând, nu va şti

 

Ne muriră străbunii-n pulsaţia viului

A te naşte-a muri, a visa, a mai fi ?

Cine-au fost, daca-au fost din Genunea

                 Pustiului

Înstelării etern energiilor, mii ?

 

A mirare ni-s Gândul şi-n lume Trezirea

Şi-a Fiinţei de sus şi din jos, devenind

Spune tu, ochi al Timpului, compozit, nemurirea

Cine-n mine sămânţa-o ascunse, Ideea Fiind ?

 

Ci a cui suferinţa de-a Fi devenind ?

 

De demult îndeaproape, departele, starea

Ce din Logos străpuns ne surprinde mereu

A da nume cunoaşterii şi etern – reciclarea

Energiilor, foamei de Sine, eheu !

 

Plăsmuind hieraticul, orb dumnezeu,

Sacerdoţii, şamanii, svanaţii şi Geniul

Ce migrează-n Văzut, spiralat Curcubeu,

Azimutul pierdut, dumnezeul ?

 

Canibalica-n spaime ubicuitate

Al Materiei haeker a spart prin Hazard

Codul sieşi ascuns? Vinovate

Goliciunile-n toate ce nasc şi mai ard ?

 

Chiar Acum, în aceste cuvinte un Straniu

Ce prin Verbe-l întreb şi răspunsul ucide ?

Vindecînd utopiile melodiază oglinde

Nihil sine prin regnuri divinu-l divide

 

Ameţeala cuprinderii-n braţe ne-atinge

Am mai fost vreodată şi nu ne-amintim ?

Aramaica-n floare  sanscrita o ninge

Peste culmile Mitului să ştim că nu ştim ?

 

Dacă-a fost undeva Începutul a toate

Un sfârşit s-ar deduce, a toate, mereu,

Dumnezeu dumnezeu dumnezeu

Suma Zero din Unul se zbate…

 

Semnătura-i sămânţa din genom zburat

A Numirii din oarba lumină ce naşte

Nihil nihil Pulsaţie, fractalic sabat

Al Aumbrelor ? Curcubeul curbat

Nicăieriul-oriundele, a Te cunoaşte ?

 

Chiar acum am murit împreună, dual,

În capcana Orgasmului ce se repetă

A iubi e cunoaştere, valul din val

În răbdarea de-a fi, a mai fi, cea ascetă?

Ori cea sieşi minţită,-n Graal ?

 

Nevermore, pe vârful catargului, chin

Între timpuri ce-au fost, care vin…

 

Poeseu de Noul An

 

Aur amar, de duh străbun, divin

Al deveniriilor ce-au fost şi vin

Tu, suflet iubitor de sacru chin

Renaşti ca să revii lumesc virgin

Prin înfloriri şi viscoliri, pelin,

De sine-al vindecărilor. Amin.

 

Uimirii, al multiplei unităţi

Trăind să mori, murind spre alte vieţi,

Reumpli de misterul din poeţi

Inexprimate de profan peceţi?

 

Naos în Chaos, chivot viu purtat

Al Verbului de sine revelat

La nunţile cunoaşterii, prin Sfat.

El, Întuneric născător, Bărbat,

Ea, Fiica lui, Sophia, timp muşcat

Spre a rodi, din zeu efeminat?

 

Gând ce revii ca să mă-nalţi din moarte

Etern DinNoul Fiinţei ne desparte.

 

Il vento della mezanotte

 

Morminte n-are Vântul, nici repaos

e-al miazănopţii dor de primăvară,

tu, suflete al meu, divin pronaos,

desculţ ca inima-mi, iubeşte, iară !

Lumeasca-mi goliciune oglindită

o bei nirvanic, temătoare fiară

A inocenţei facerii, din haos…

 

Cuvântule, divin al meu, Adaos.

 

Mitopoema

 

Timp niciodată static. Stalactite

Sculptând morofomateria primară

Poemul nostru-i moartea care ară

Eleusine pajişti ce zburară

A se întoarce-n galacteea fiară

 

Şi-n femurimea de fractali pulsează

Indefinibil dorul de iubire

Eternitatea ca dumnezeire.

 

Boltirea minţii noastre recuprinde

Misterul ce se-ascunde când se-arată

Glorie ţie-nlăcrimînd oglinde

Precum în cer şi-n pădurene ghinde

Nadir ce rabdă ca să-l nască, prin colinde.

 

Balada Napocana

 

Ca în busola din Antikitera

Pulsează-n mine Nordul cardiac

Al tinereţei îngerului-drac

Din neamul lui Dănilă Prepeleac

Cel verişor cu-amanta biosfera.

 

Iubit-am platonesc  pe Sulamita

Dar vitregă ne-a fost paraboila- ursita

Şi de-nţelegi ce-s moartea şi femeia

Vei şti al doilea nume, Salomeea –

Şhalom!  Eram la „ Arizona”,

Cu-apologeţii gnostici, din Sorbona

Şi muza omonimă, Dezdemona…

Cu Nego Irimie şi cu clona

Cea curvă dulce, din Francoisvillona…

Obsesii, bre, ţi-era mai mare dragul

Să mânci pe pâine-amor-energofagul

Melodiindu-ţi moartea, neaga- neagul…

 

O, la ! Era clujean şi Nae Prelipceanu

Ce-şi construia, de neatins, Lunganul!

Femeia ideală –n verbul său…

Şi Petru Poantă, pădurean de-al meu

Pe care-l caut la Cerişor…Degeaba !

Urcai de singur să revăd Ohaba

Şi Peştera Muierii, după sta,

Unde izvorul ce ne-a alăptat

A împietrit, măi fratre, a secat !

Mă taie jalea neamului din munţi

Şi cerii cei cu-ngreunate frunţi

Din care curge mana, cărăbuşii

Magiei ce-o cântară greieruşii

Şi-a picurat cu-ntunecate slave

Prin goliciunea de preluci bolnave (?)

Dar Adi, cel Popescu, ce mai face ?

La Steaua care-a răsărit, se coace

Verbul cel sfânt sub ţăst de carapace?

…

O, fir-aş cel iertat,că scriu în Dodii

La anii mei cei ninşi dinspre prozodii!

Dar Teohar, mantramicul armân ?

Dar cea uitată într-adins, păgân

Ce-o am iubito pe-un strujac de fân ?

 

(Ce tac e să nu afle Doina Cetea
Nici Vulturescu, mi-i sătulă setea !)

 

Acuma-nchei psalmodic şi vă-nchin

Prea răbdător, nemaibăutul vin

S-a învechit iar sângeriul chin

Cu care scriu l-împart cu Voi. Amin.

 

5 ianuarie 2012

 

Fii din Flori ai Cerului

Fii ai Apei şi Focului

Singure, nesingure

Dintotdeauna acum

Ale noastre ramuri

Vor înălţa coroana

Rădăcinile vor vedea şi-auzi

Cuiburi vor reface

Spre a da tril luminii

Ale sieşi doritoare

Ordini ce se resoarbe

-n mister

 

Toate s-au scris

În piatră şi-n visul zburat

Rămâne să continue lumea

Ceea ce ştiut reînvie

 

Cântec înaripând

Inimă, tu, clopot ce se zbate

În Fractalia

 

Ca să se adeverească

Ceea ce nu ar fi

De nu s-ar povesti..

 

Balada 1990

 

Plâng, ca la naştere plâng

Scriu ce-am trăit şi mai arde

Tac ce-am răbdat ca să sting

Cred, totuşi cred, sub stindarde

 

Joc, mă îngrop în seminţe,

În cuvinte, ca spic sau cirochine,

Mierla din Basm dă sentinţe,

Hoaţa, mă ceartă, vezi bine

 

Dinspre satul cu nume schimbat

Nicio ţipenie vine

Duşi sunt ai mei, i-a trădat

Colo-n cunoaştere, cine ?

 

Iezi pe mormintele lor,

Fluturi, bondari, silogisme

Dinspre Pădure-un izvor

Numele-mi curge-n truisme

 

Încă odată mă-mbie

Fructul de neamuri muşcat

Cânt cu divin-gelozie,

Înger căzut, vinovat

 

Sub clopote

 

Clopote surde, clopote oarbe

Clopote oarbe, clopote surde …

Dogme absurde, vremuri absurde…

Dracu-n mulţime   ca-n tumre

      Să     zburde…

 

Acel cineva

 

Acel ceva care după ce pare totul stins devastat

Acel ceva care după ce repetabila distrugere

Acel ceva care abia mai tremură în întuneric

Dorindu-şi flămând de sine pereche

Acel ceva care eludează proporţiile în absurd

Indefinibil ca stare vietate sau zeu

Acel ceva orb, acel cineva…

Latent ţi continuu curcubeu al Nopţii

Incalculabilă protoplasmă de seminţii

ce se caută alungându-se

şi dincoace firul de nisip care ştie

şi scrie să uite că moare…

dorindu-_şi flămând de sine pereche

cercel în ureche

 

Alfomega

 

După ce se va împrimăvăra

Vom scrie cartea întreruperii

Toate poemele vor începe cu A

şi în toate astfel va răsuna

ca întoarcere-n sine

 de sine gravid.

                Aflomega.

 

Spleen OP ART

 

În virtualul timp Op Art

Artezienele de umbre

De muze hărţuit, şi sumbre

Iluzii vreau să mă despart

 

Cum, vai, ştiam, dar van zadarul,

Te rătăceşte ce visezi

Şi-n nebunie-ţi pierzi hotarul,

Alungi ce cauţi, minţile-ţi pierzi

 

Ameţitoarea Libertate

În desfrunziri şi nostalgii

În cărţile ( trăite, toate),

Se- ascunde-n vârste şi stihii

 

Harul te duce-n străluciri

Dar şi-n aleanul alinării

Mnemosyne, din amintiri

Divin răzbună prizonierii

 

Titanicelor răzvrătiri,

Hyperion gelos sub lună

Te-mbrobodesc cu nelumiri,

Astfel divinul se răzbună

 

Stârnind pe Eros, Terpsihore

Să-mi ardă carnea-n vis de Hore

Ca smirna-n mandragore….

 

Clarul sacru

 

Liberă nu-i nici paserea pe vânt

Când puii-i sunt în cuibul pe pământ

Astfel nici gându-nsufleţit de-avânt:

În inimă, izvor se zbate, cânt:

Răsunet sacru, pe-aripi de Cuvânt.

Uniţi prin geamăn suflet,

Suntem, sânt

În clarul purei Libertăţi:

                         Cel sfânt.

 

Asompţiunea

 

Amploare şi deriziune

Între timpuri cu viii cu morţii

Proporţii ce-ţi măsluie sorţii

Eclectice dogme sau rune

Fractali, avataruri, lagune…

Genetica intruziune

În orbul conflict după naştere

Nocturna luminei cunoaştere

Multiplul pe Unu-l răpune

 

Viaţa, deci moartea conspiră

Sufletu-n pierderi respiră

Să-şi iarăşi repete ce-aspiră

A FI întru Asomţiune.

 

Amploare şi deriziune

Între timpuri cu viii cu morţii

Proporţii ce-ţi măsluie sorţii

Eclectice dogme sau rune

Fractali, avataruri, lagune…

 

Villoniană

 

Moartea, ea zideşte piramide,

Moartea, ea înalţă catedrale,

Moartea, ea, gravidă, îşi ucide

Remanenţele transcedentale.

 

La Novalis

 

Noaptea poeziei noastre

Solzi, splendori duios- albastre

Din tiparele sihastre.

Quarci,- îngenunchiate astre?

Scânteind, câte-s ucise

Universuri, paradise,

Claruri, roiuri, vise ninse

Ochiului ascuns promise

Primăveri de îngerime

Foamea fiindului ?

Ciclică naştere

Întru cunoaştere

Prin zodii maştere…

 

Imn

 

Înviorare de viori,

Ale pădurii ancestrale…

Poieni care surâd prin nori

Şi-n auritele-mi vocale

Denecuprinsului Acum

Cuvântul reînsufleţeşte

Mărire Verbului ce Sum,

Al Legii care se jertfeşte.

Pe Sine se jertfeşte.

 

Codul străpuns

( al lui Saurid)

 

Viscolite în floare

Cărţile  noastre

Sub fluturi

mute-n

Lucrare.

 

Iar invers piramida

Rabdă în mumii

Omida.

 

 “ iar ca sentiment

Un cristal”.

 

Kimono nirvanic

 

Moto :

Aud materia cântând

 

Ninge, după răbdarea cea mare:

Îţi dăruiesc acest kimono

 

Te sărut în floare

cu fiecare fulg numărat.

 

Primăvară semantică,

Lumină- lume

         Sieşi- etern

       născătoare.

 

Drumul climei

 

Nu poate fi doar acesta

Al eonilor

De la Amazonia

La cactuşi

 

Ultima Thule

Este în Specie.

 

Cheia dictaturii

 

Sediul fricilor

Este în

Plexul solar.

 

Plagiatul lui Marx

 

Conştiinţa

Trece

Prin

Stomac.

 

Baudelariană

 

Mă bucur

Să vă alung

Urâtul iernii:

Al duhului

Şi-al cărnii.

 

Nanopoema

 

Când visăm, nu trăim,

 e altceva.

  Bucle de timp,

 estuare, lagune.

Avataruri din

    nordice rune

 

Text pentru Canon group

 

Trecut  al meu din viitor

Opreşte, moarteo, să cobor!

De dăruiri prădat dator

De nimeni nu-mi mai este dor

De nimeni nu-mi mai este dor

 

Scriu ca să nu aud cum mor

 

Captiv ca libertatea-n zbor

Mâncat da pâinea tuturor

din trista ţară, prin umor,

cânt, ca să nu aud cum mor,

scriu, ca să nu auzi cum mor…

 

Cu fruntea-ngenunchiată-n zeu

Ultim romantic şi eheu

Gelos pe îngerul căzut

Scriu din cuţit şi îl sărut

Melodios din ce-am pierdut

 

Adio, ies din viitor

Cădea-va-n iarnă un cocor

Înzăpezit multicolor

De nimeni nu-mi mai fi-ca dor

Opreşte, Viaţo, să cobor !

 

Cântai, să nu aud cum mor,

Scrisei, să nu auzi cum mor…

 

Dedicaţie

 

Duminicală, tandră surioară

Ţi-am scris prin vis cu nourii de- aseară

Şi cred că au ajuns deja la tine

Ninsoare-ncetind uimiri divine

 

Un kimono ! Bătrân român haijin,

Cu-al ikebanei roşu-alb suspin :

De inimi Mărţişos, cu firu-n Cer

În aste viscolir ce vin şi pier…

 

Amor platonic, logos-prunc străpuns

La seminarul cel întrepătruns,-

Duminicalo! Verbul mi te-a uns.

 

N-am profanat lacteea ta menire

A sânilor clepsidră-n primenire

Ci doar am degustat, m-am înfruptat

Din Ramul Arcuit. Am sărutat

Prin somn preaplinul sacru, revărsat…

                    Şi nu-i păcat !

 

Cu fruntea-n tine am îngenunchiat

Tandreţeo, trup încuvântat.

Mă vei primi, când imprudent voi ninge

Prin reveria ta, a te ATINGE ?

 

Eseul inventivităţii

 

Asemeni angrenajelor

De transmisie

Prin roţi dinţate

În ceasornic

–          precum în sistemul solar

 

pagini din pagini

 

Cartea ta melodioasă

Cartea mea rezonantă

( reparând vindecând

Durerile- fantomă

ale braţelor gemene-

Invizibile aripi)

 

Şi rubinele

simetriei cristalelor

ca Stare devenind viaţă-

         înainte Visată.

 

Coda:

 

Nimeni şi Nimic nu

Arde mai diafan

Cum suma de vieţi

Regândite poetic

Zeitatea sublimării

Prin Arte.

 

Pagini din pagini

Odăi din odăi

Oglinzi din oglinzi

 

(Solzi înălţaţi inefabil

În azuriul

Cunoaşterii.)

 

Nanopoeme

 

Trenul interstelar

Curge ca printre degete

Apa licărind

*

Ochi de vulturi

Orbi

Deasupra

Lanului cu corbi

Al lui Van Gogh…

*

Răsăritul

Latent

În fiece

Asfinţit.

Gând printre

Cuvântul ca trup

Şi cel negândit.

*

Poezia este

În măsura

Straniului din ea.

Logica, logica,

E altceva.

Altcineva!

*

Pe terasele

Urzelii

Ursitoarele

Altoind arborii

Gânditori

Ai runelor.

*

 Tatuajele

Astrale, ale

Quarcilor;

–          auriul

ochilor tăi

ai libelulei

absurd levitând

gravitaţia hierodulă.

 

Autumn

 

Prin teascuri, dulceo, mierea-i sângerie

Ţii minte cum zvîcneai acolo-n vie

De simt şi-acum, în astă poezie?

 

De parcă-n vârste-mpreunaţi şi-acum

Muşcăm din logos sâmburi şi parfum

Ne înfruptăm din interzis necum…

 

Gelos pe cel din dragoste căzut

Păstrez săgeata înviespată-n scrum

Pe-ngândurata-mi trestie, Aum !

 

Septentrion natal, bruscat ciorchine

Al sânilor, din goliciuni preapline,

Mi-l scutură, îngenunchiat în tine.

 

Te beau şi te mânânc, hulpav! Deci sum…

 

*

Doare golul amputării

Inocenţelor pierdute

Creieri- greierii muierii

Anorgasmic- stalagmite.

 

**

Dinspre preluca sacrelor stihii

Murmur monadic, morţi şi încă vii

Şi soare sfărâmat, entelehii…

Săgetătorul ochi când va orbi ?

 

Mitopoema întâia

 

Miturile, utopiile, fac dinamica lumii.

      Precesive.

Nimicul vindecă, uitarea, cuvântul

Prolific prin spulberare. Cunoaşterea

A cărţilor sparte, pe muntele Hermon.

 

Doare iluzoriu

Îngerul căzut în femeie-

Golul amputării..

 

De unde, de unde

Verbul coborât, a pătrunde?

 

Din sus şi din jos spaima vine, devine,

Dual alterego,ascunsul din Sine…

Alfomega, binarul şi smulgerea-n zbor

De unde, de unde galacticul Chor

Şi murmurul tragic al jertfelor mute

Etern repetabilul structurii-nnăscute

Zburate-n rotundul de zări, protoplasme

Delir al popoarelor, sacre fantasme

 

Sinistrul ce naşte prin iarăşi dividere

Incestul teandrei din prima ucidere.

 

Sophia…? Divina, prin onto-refacere

Orfana mutaţie-n lume postfacere.

 

De unde, de unde, răspunde!

Ăst cuget ce moartea-ţi ascunde?

 

Nimic nu a fost. În Acum-ul etern

Se-agită treimea, dantescul concern

Nici sus şi nic jos, ci ubicuu gravid

Al Sinei din Sinele orbului vid.

 

Ci Ochiul compune, din ultra-lucid.

 

1.

 

Acum, chiar acum ! Nemaifiindul vreodată

Continuumul arderii curge, desfată

Să iarăşi pe Fiul să-l nască, a-l duce

Din vis increat, întru cruce

A Nopţii Fecioară-nstelată

Lacteea Necropolă…Cine?

Lumina-ntreruptă-o susţine?

 

Nimicul, fiindul devine?

3.

 

De marmora morţii, preagreul,

Îşi sfarmă-adorându-l pe Zeul.

 

4.

 

La Hermon, sublim, Hermeneia

Au contrafăcut Epopeea

Şi-n somn, împărţit-au Femeia

Descinderii-n lumi, Mama Geea.

 

Doare iluzoriu

Îngerul căzut în femeie-

Golul amputării..

 

De unde, de unde

Verbul coboară, -a pătrunde?

Tu, crucea mea vie, răspunde !

 

Ad inferros

 

Cine a coborât odată în iad,

se va mai întoarce.

Din Rai, ba !

 

Mărţişoare lirice

 

Al înmuguririi

 

Somptuos îşi scutură pădurea

Coamele de viscol sărutate

Fieru-n piatră rabdă ca securea

S-o ridice braţul sorţii, iată.

În alburn pulsează verdea roată…

Mugur nou plesneşte, înc-odată.

 

Al aritmiilor

 

Cuiburile, toamna târziu, prind aripi

şi se desfrunzesc în sus…

Tu, inimă, dor trist, pământ nelocuit,

Cuvinte n-ai să ştii că s-au sfârşit

Prin începutul lor, iubirile…şi nu-s…

 

Al Sânzienelor

 

La tropicele nemuririi

Ne plăsmuie absenţa zei

Îngenunchiem cu al iubirii

Nesaţiu-al morţii alor mei…

 

Eu ştiu o patrie chemătoare

Întoarcerii eterne-n vis

Acolo cântecul nu moare,

Primăvăratec paradis

 

Se tânguie, de leac, prihana.

 

Al vindecării

 

ninge îngere

născut din plângere

sacră constrângere

orb prin atingere

 

foame de stângere

sete de stângere

 

Epistolar în metru cuantic

 

Nu vă mai mortificaţi, mă fratre!

     Nu ne mai mortificaţi.

Lamentaţi-vă exprimându-vă,

Dar nu vă mai mortificaţi

Rogu-vă.

Nu verticalizaţi

            Orizontala.

Nadir latent, atent

Şi-al nopţii soare !

Cardiograme  jubilînd tropare

Cu a popimii-n van complicitate !

Râzînd să-l doborâm de pe cetate

         Pe androginul Moarte.

 

Zburaţi împădurirea Vieţii-n Carte

Iubiţi, prin arte!

                 A deveni.

 

Eurile

 

Eul nocturn, eul diurn.

Eul matern, eul patern.

Eul martor, eul implicat.

Eul supărat,  ( uterul),

eul excomunicat,

eul negândit, eul revelat.

 Eul migrator,

eul precesiv.

Culminaţiile.

 

De amor

 

De unde revine acest sentiment

Ca gândit prenatal, ce ne dăruie?

Suspinînd ca parfum inocent

Şi sub care chiar aura jăruie…

 

Dimineaţa involtă ca umerii tăi,

Însorita ei ploaie-mi sărută

Bulbii gemeni muşcând, ca doi miei

Alăptaţi de doi sâni, foame mută.

 

La ieşirea din somn, vag visată

Între om şi cheruv încă fată.

 

Solzii-n sclipăt de lumină zburată.

 

Senzuala de sine atingere

Trup luînd, de Cuvânt, şi de spin,

Feminitatea ta ambiguă, îngere,

A şarpelui adormit sub un crin

 

Încât vinovată prezenţa ta cere

Cu o străveche, în lume, frustrare,

Leac geloziei originii-n sfere

Suferind a-ntregire-n durere

 

Pe atlazuri asprite ca fruct interzis

Muşti şi sâmburii-i spargi de-ntuneric

Curcubeul în doliu-ntre noi, paradis

Alungat în seminţe, feeric…

 

Mitopoema aumbrelor

Doamnelor M

 

„ Într-o zi vom deveni vizibili”

          ( un vers din memorie)

 

Scăldaţi în Cealaltă Lumină,

a stelelor se vor întoarce

vor reveni în splendoarea

de care au cântat orbii aezi

şi cei doborâţi

opturaţi

       de neputinţa

          de a muri

 

Pasărea fără umbră

se va refugia pe umărul lor

Un anlumină într-un zvâcnet

ultim, de naştere.

 

Atunci cei descinşi sub semn

din dihotomica seminţie

luminoşi deveni-vor vizibili

ne vor înnoi

            din cunoaştere

în sferica naştere

 

Ludică

 

Am cercetat întunecate zone

Şi-am coborît ramificat infernul

T, chip furat de oarbele lor clone,

În gheara lor cu solzi, Euridice,

O hologramă sângerînd, ferice (!):

Muşcau reci histrioni fanaţi din sternul

tăiat în flaut;

             cum şi Beatrice

Pe Dante l-au trădat. Din mit un zvon e?

Ecou-acestui vag poem visat?

Şi-i briliantu-n noaptea grea sfărmat.

La malul morţii, Charon zace, beat

Iar în amonte capu-mi cântă: „Non e !”

( În increat visează clone)

Sub clopote de Nevermore…

 

Ultimul aur

 

Departe-n adâncuri

În Apusenii Metaliferi

Îngheţat în splendoare

Ultimul aur îşi reface

Cohortele

Investitorii şi parveniţii

Înrobirea şi blestemul

Cartea vieţii aşadar a morţii

Piramida inversă

Şi inteligenţa rebelă

Memoria stratificată

A zeilor canibali

Şi nimeni nimeni nimeni

Apropiata cunoaştere

Din viitor nu şi-o va aminti:

Cifranumele din elemente

Codul lui dumnezeu

Sieşi ascuns

: ca să devină

Fiindul

 

Arborele Matusalem

 

Undeva în California

Arborele Matusalem

A împlinit număraţi

În anii umanului

( din interregn)

Vârsta de 4841 de ani

 

Iată înfăşurat alburnul

Spiralei lumii noastre

Şi nimeni nimeni nimeni

Nu cercetează seminţele.

Inversînd Timpul

 

La bellezza  

trad. Danut Gradinaru Italia

 

La bellezza è fragile splendore

niente non ti rende più vulnerabile

desiderata da tutti, mangiata

con gli occhi-

oh come determina

la predazione e la croce!

Per quanto stai schivando ti

fai vedere più attraente.

A volte come il frutto ancora acerbo

pianta esotica della discordia.

Cespuglio fiorito ermafrodito

ocra d’ibis e mimesis del pavone

causando la cecità del sole;

tradendo la transparenza

della divinità.

nei fuochi che camminano

      e volano.

Se tra il vizibile e l’invisibile

si insinua la notturna rottura.

La bellezza decade estetico

e izoterico

dall’amore, all’odio.

La bellezza puo essere

addomesticata

mediante il sequestro

ma solo multiple

solo unicità nella pluralità

solo nel orgasmico

colto di sorpresa

sospettando notturno

l’arcobaleno…

 

Kimono nirvanico

 

Sento

cantare la materia

Nevica, dopo la pi

ù grande pazienza:

Ti regalo questo kimono.

Ti bacio nel fiore

con ogni fiocco contato.

Primavera semantica

luce- mondo

sè stesso- eterno

nascituro.

 

Ultraviolet

 

Fostele frontiere ale Memoriei…

conturate tremurător în ultravioletul

anamnezic al stării poetice.

Şi nu departe de zidul de iridium

al edenului, lasserele îngheţate

ale Heruvimilor.

 

Parabole

 

Poet ascunselor egide,

vânat de-oculte, ale Sorţii,

prin veac bolnav, săgeata morţii

cu care-ai scris, te va ucide?

 

Cei care ard singurătăţi

furate zeilor, odoare

ale-Ntreitei Vietăţi

sub stigme neîndurătoare

 

Renaşte Geniul  Nopţii Mume

nesaţii tânguindu-şi morţii…

Vai frumuseţilor din lume

de-urâtul spaimei şi proporţii

Etern- dorinţelor de imuabil Nume…

 

Muze-ncarnate-n foamea Firii

răpite-n zodii, basm năuc..

Poetul, regerob Iubirii

înnebunirii şi pieirii

damnat acelui cuib de cuc

ascuns vederii, spre-nfruptare

la Sapho-ntre picioare.

 

Fecioara

 

În sus, pe-amonte de cascade

salvat de-al stigmelor înnec

la cuib de stele, prin balade

de vama sinelui să trec

 

Am stins şi receea lor lumină

din oglindiri sorbind izvor

cu pumnii,-ngenunchiind în tină

ţi-am sărutat al sânului ulcior

Geloasa mea zeiţă-n vis, Venera !

Răbdarea ce supune emisfera

de sus în gemelara-ai, din Lumină

căzută-a se-ntregi-n Orgasm-Himeră-

                  Fecioara- logosferă.

 

Arcanul Inteligenţei ubicue

 

Dalb ied zvîcnind prin fracţii de-ntuneric!

Te v-a-njunghia, la zei, din Logos Sferic,

Geniul nebun, flămându-mi ezoteric?

 

M-alungă muzici sacre şi m-ajung

Prin inversatul timp spărgînd Durate

Murind prin moarte legi neîndurate –

Ascuns în nume, Sensul să-mi străpung ?

 

Târziu al lumii-n lumenii-utopiei !

Reumple-mi de misterul poeziei

Fiinţa, ca să ştiu că moartea-mi vie-i!

 

Prin catacombe, zvonuri şi meandre,

Deneatinsul spirit, jocuri tandre

Mi le ucid prădalnice casandre

 

Şi din chiar moartea lor, prin altoire

Hybris renaşte-umana mea iubire

Neînvăţînd nirvanica murire.

 

Sine ucis, sieşi gravid. Mirare

Pe curcubeie aiurînd, din soare.

 

Bătrâna dogmă-n legea simulacră

Ţîşneşte-n Arc Genezic, megachakră.

Sophia, hieroglifa-mi, sacră.

 

De dragoste târzie

 

Smeura-n spini e-al buzelor prinos

Se zbat asupra două libelule

Smerita mea dorinţă-i de prisos

În broderii de vagi hierodule

 

Mi-e scrisul mătăsos, din asupriri

Ce-alunecară spre înnebunire

Ci partea însorită-n amintiri

A inimii, muşcată de-o iubire

Cu mii de feţe-adastă sub zefiri

 

Catren final

 

Duh răsucit în carne

Ca volbura pe-aracul invizibil

Doi sprijinit de Unul. Verzi lucarne

A celui in eternun indicibil

*****

  În atenţia librarilor şi difuzorilor de carte:

Contravaloarea timbrului literar se depune în contul

Uniunii Scriitorilor din România:

RO44 RNCB 5101 0000 0171 0001

BCR Unirea Bucureşti