O scrisoare către noua – nouă Poezie, 

Se poate vorbi, în incomoda grilă psihanalitică, de efectul” arterelor colaterale” în gestul ( acta) scrierii cu genericul ” belle letre”, sau dacă vreţi de grafomanie. E liber omul să scrie, dacă asta îi dă iluzia catarsică a „ eliberării”. Psihicul funcţionează prin sugestie şi autosugestie. Auto- amăgirea devine implicit comunicarea acesteia, sub ornamentica unei anume estetici proprii ( subiective), ca artefact: cartea proprie ser substituie obiectului de cult ( personal), „ evanghelie” sau „ apocalipsă” proprie. Odată angrenat în acest act- substituant” – cel care scrie în ideea literaturii, îşi scrutează, involuntar sau pragmatic, intuitiv sau sugestionat ( eventual cu „ atestatul” cutărui criticard) propriul itinerar psiho- cerebral, labirinthic…Mitul labirinthic este al reprezentării grafuce şi …ontologice, a creierului uman, recte a subconştientului…Animiştii căutat sufletul ( duhul) în zone ale corpului, ignorînd că de fapt organismul este parte din Creierul- labirint… Psihopatologia materialist- dialectică ( Socola),  a stabilit demult complexul psiho- somatic şi  riscurile maniacale. Patologia, adică logos despre patos, de unde termenul religos Patimă. A pătimi este verbul suferinţei de tip religiosus, sacrificial, post- fetişist ( întru „ vindecare”; de ce nu prin actul scrisului? Fiecare individ are această încercare, fie determinată de varii motive, fie indusă din societate; little- bang-ul declanşator este Frustrarea, cel mai frecvent din copilăriei, aşadar „ situaţia limită” a unui dat(um)- poate Fatum-ul iubirii de propriul destin? de unde starea terifiantă de „ culpă” , practic de conceptul „ paradisului pierdut”; paradisul protector al Mamei ( din Matroarhat) – azi feminism -ecologistic (al  Familiei)– fie dinainte- natal, fie trăit în real, vine din „ catacombele” memoriei ancestrale, dar şi cu ramificaţii dobândite, obscure, va deveni „autoprogram” empiric, travaliu al suferinţei, culminînd patologic cu alienarea, paranoică sau ( şi) schizoidică. În vechime, la români, o cauză a înnebunirii este aşa- zisa Sperietură. Trăită sau doar cultivată de  basme, de eresuri, dinspre mistica întunecată a bântuirilor din Eposul pâgân, dar şi din sincretia religiosus, mai ales în zonele izolate geografic( munţi, pustie, cătune, văgăuni, peşteri,etc.) – Sperietura are efectul de „ inducţie telepatică”, de sugestionare prin şoc emoţional, ( de tip nocturn) – şi poate determina modificări perceptive agravate de forţa proprie a imaginaţiei; evenimente ca moartea, strămutarea forţată din spaţiul originar, violenţe familiale, boli grave ascunse ori netratate la timp, etc.- pot decide „ destinul” persoanei sau chiar al unori colective, comunităţi, chiar şi popoare ! Constanta memoriei colective, transcedentală( ! ) este cea escatologică, cea însumată de cercetătorii psihologiei moderne ( trialiste) – în „ cele şapte spaime” ( frici) fundamentale, spectru al Uneia: frica omenească, de moarte, conştientizarea acesteia la nivelul superior, neo- cartezian).

Revenind la intenţia iniţială a acestor simple-opinii, nu se poate ignora ceea ce am numit într-un poem „ monstrul istoriei”, care terorizează, traumatizează precipitând devenirea societăţilor ( cu individul captiv în ea!, deci incerconectat volens- nolens, incontrolabil sieşi…) – existenţei; condiţionalitatea acesta este de tip definit ştiinţific drept „ sado-massochist), sau interdependenţa patologică ( a Pătimirii, ca la „ sfinţii închisorilor, ori a preoţimii dedicate sistematic dogmelor..) – gesticulaţie a „ dinamicii” sacrificiale- într- mântuire….Numai că.., extrema mântuirii ( mantu..) , este Bântuirea( Bantu…).. Vă spune asta ceva? Ceva tribal, ceva din paradiziacul pierdut(  prin alungare, sau poate prin abandon „ rebel”? – ceva catacombic, cavernuos, recte din undergraund-ul psihicului uman..Reprezentarea prin scriere a grafomanului empiric, este cumva mandalică, grafem al unei remanenţe sub telepatice; marele psihologist austriac Carl Gustav Jung a înţeles asta, atunci când s-a despărţit de „ şcoala Freud”, şi a aprofundat cercetarea prin auto-experimente ce riscau nebunia (!) – fiind obligatoriu pentru cel ce scrie literar…

Careva a spus corect că „fără a fi un psiholog bun, nu ai ce căuta în literatură”! În fond, scriitorul autentic, ne- traumatizat de  „stigma”, ( cum dixit Paul Aretzu) – se auto- observă ( superior intuitiv, se auto- scrutează, astfel că mostre din textele sale pot fi interpretate strict- psihanalitic, ca foi de observaţie ! Consider că dincolo de derizoriul manierism ( mimesis admirativ surescitat al unui model)- Poetul autentic are resurse ale unei sănătăţi de rezistenţă faţă de traume, ca să confrunte abisalul, regăsind cum s-a spus ( Steinhard ş.a.) calea spre sine…Nimic nou sub luna mundi ! Daoismul premerge magistral tot ceea ce a urmat secular, întru înţelegerea asumării Inteligenţei de a se …auto- vindeca: prin scris, prin arte…Dar „ păcatul originar” în acest domeniu, este sub- cultura informaţională, obseso-mania că fiecare ( dintre noi) vom descoperi America, adevărul şi motivaţia …condiţiei umane, prin extenso!

În finele anului 2000 ( mileniul) , nu doar maniacii grafomani au editat (!) propriile „ apocalipse” sau „ evanghelii”; glumkind, au devenit „ falşii profeţi” ai cutărei „ mişcări literare”, revendicate apoi pseudo- sentienţios, chiar de „ iluştrii” criticarzi ai orei fugare… Critica Id-olatristică –  devine astfel „ mal-praxitologie” , ori poate subtil- obscur simptom al propriilor „ avataruri” misticoide ! Cum să nu vezi cum marii bolnavi fac jocul şi regula „ valorii nîn Cetatea scribilor”, impunând aberante producţii de …manuale şcolare…alternative ? …Am editat numeroase cărţii de poezie proprie, conştientizînd dramatic, dureros lucid, parte din  considerentele de mai sus. Poate vor fi cuiva de folos, dintre cei ai Patimilor de acest tip, ale însufleţitei noastre Fiinţe, sau ale Fiindului, conceptualizat de savanţii genului.  În lucrul meu metodistic- cultural, am avut  câteva întâlniri cu talente native ( talant, poate de la moneda ATLANŢILOR?) aşa- zis precoce, înnăscute, ori reîncarnate, probabil declanşate creativ de traume( frustrări) resimţite extraurerin ( v. Gellu Dorian despre infanta O.S., în revista Tribuna) … în  muzică, poezie, pictură: ulterior redefinibile, vai, ca exotice manifestări ale psihicului alungat  extramuros, din starea paradeisos ( grec. Grădină împrejmuită de ziduri” adică …un soi de rezervaţie specială, experimentală (?) -aşa cum o reiterează genial marele pictor din veacul 14, Jeronimus Bosh, sau bunăoară van Gogh, Gaugain, ori Rousseau Vameşul…).

Prin „ mataforajele” propriei experienţe ( intuitiv, apoi conştient – trepidant- pătimaş asumate) – am ajuns la concluzii care pot enerva „ specilizaţii” speciei acesteia, ultrasensibile, numite poet. ( Gennus iritabile).Acum, că se făcu seară, la vama vârstei,…mai degrabă mă „ las scris”,  ( din satral?), -decât scriu poetic Fascinaţia la un Bogdan Petriceiu Haşdeu ( experimentul Iulia, spiritismul, ca metodă de cercetare psihologică, vezi Castelul ( kafkian !) – de la Câmpina), studiile despre fenomene ancadrabile la „ paranormal”, S.F.-ul, etc – şi desigur multe altele, au darul unei iluminări ( revelaţii) – ce mai degrabă duc în zona psihotronicii, a energetismului, a miturilor „ care uită” ( coduri, teorii deviante, etc…) …

Misterul cel mai teribil este însuşi Omul: Fiinţa( spiritul) care „ se agită” în noi. Uneori, în această hologramă tridimensională care ÎMI sunt, jubilează ( melodios  şi redînd acalmii după „ furtunile psihice” – şi atunci, starea de graţie îmi reface temporarele „ paroxisme” – astfel că primesc darul harului: culeg,  la ieşirea din Somn, aidoma culegătoarei de scoic a lui Vermeer, cochilii spiralate, ori numai scânteieri de quarci şi neutrino, ca să risc dând nume altcumvadenenumitului… Cândva, la Capul Midia, pe ţărmul Euxin, am comparat mormanele de alge ale Mării Negre, dimineaţa, cu nişte morminte de gelatină verde, duhnind a eşec genezic…Şi acolo, atunci, am plâns fără să  ştiu vreodată DE CE ?

Grafemele talazice ale   spitalatelor cochilii şi moluştelor sfărmate,  aveau ceva din neliniştea tragică sugerată de două mari poeme ale lumii : Pescăruşul” lui Baudelaire şi parafrazicul „ Albatros ucis” al lui Nicolae Labiş…Într-un fel metaforic zicînd, inima ne este molusca: zgâriată de ( trauma) firului de nisip pătrunsă sub ţăstul extrafin din sidef,

Ea va declanşa misterioasa operaţiune de apărare: va naşte (!) Perla !

Oare să funcţioneze Inteligenţa  fraclatică a Naturii- Mater ( auto-ÎngÎndurata, înger al îng-Îndurării!), conform unui Program atribuit Divinului eter-ciclic- creator ? Înţeleagă cine ce ( de fapt ) vrea, altfel spus, crede. În ceea ce mă priveşte, mă întorc la cea mai demnă îngenunchiere a Frunţii umanului cogitans: amintindu-ne că El, Soarele, aşadar El, Curcubeul, sunt Acolo şi noaptea…

Gaudeamus igitur! Mă bucur că sunt ( devin), nu doar în ţara denumită România, ci şi în Cuvântul România: îmi revendic acest drept dobândit prin naştere şi de nepierdut printr-o murire… Care posibil a mai fost ?

Mariei Teresa Liuzzo

Post scriptum: neo-latin fiind, fie vulgata,mă dedulcesc împătimit, mea culpa !- la gematrice sensuri:” foreza metaforică” ( metaforeza)- îmi pune, mură-n-gură,- întrebarea: de ce din spaniolă de dulce FADO al Amaliei Rodriguez, Hombre( OM)- devine în româneşte, UMBRĂ?Poate numai Salvador Dali, sau  amicul Santiago Montobbio,” teologul dizident” pot răspunde ? Mărturisesc neexplicit că mai degrabă

m-ar înţelege serenissima poetesă- psiholog, Maria Teresa Liuzzo, cu a sa „ Autopsia de’l Amore”, dar şi „ Miosotide ( Nu mă uita)…

Tahiograma a opta

Doamnei M

„ Într-o zi vom deveni vizibili”

          ( un vers din memorie)

Scăldaţi în cealaltă lumină

a stelelor se vor întoarce

vor reveni în splendoarea

de care au cântat orbii aezi

şi cei doborâţi de neputinţa

          de a muri

*

Pasărea fără umbră

se va refugia pe umărul lor

Un anlumină într-un zvâcnet

ultim, de naştere.

*

Atunci cei descinşi sub semn

din dihotomica seminţie

luminoşi deveni-vor vizibili

ne vor înnoi

            din cunoaştere.

Eugen Evu