Semiotica chakrelor sau un recurs la lumea ca text

„ Ca să pot muri…/ pe mine, mie însumi redă-mă!

Mihai Eminescu

Ah, ca norul de grauri cumva gândit

La pradă în marele cireş verbe oarbe

Când dimineaţa ţipenia daimonului

A uitat vama deschisă!

Ce ştii tu prin aflare şi ce prin reminiscenţa

Telepaticei, divine foame de Unu?

*

Vino, trădează-mă a nu suferi când cădea-va

Catapeteasma diagnozei onirice.

Impregnat de sângele acelei lumini murdare

Pansamentul nirvanic şi delirul psihologilor

s-a întors în cetăţile pluralului elohim

contrafacere şi diversiune în opera care îşi

devoră ce spulberă-n treime cunoaşterea!

Încă ritmic în entropia Azurului.

*

Broderii ale morţii bătrâne

Acolo, pe ţărmuri, unde capul poetului

Se rostogoleşte ca amforă în

extazul de fameni al zeiţelor.

Gânduri desculţe,o, cum zburdam prunc odată

Pe pajiştile însufleţirii primordiei,

Şi gustam din sărut muşcătura

Sporind ce se pierde. Ca iezii inocenţi

În urmele de lup inversând fuga spaimelor

Diafragma ce ucide concret în abstracţia

Horelor.

*

Fie primit acest delir controlat

În estetica lor, cu durerea- fantomă a

Inumanului ascuns în ceea ce ochiul orb vede.

*

Pe ţărmul memoriei, rostogolindu-se, amforă

Craniul golit de vuit, sublunarul chivot

Al poetului.

*

Nu ceea ce căutăm, ci unde căutăm.

Răzleţiţi în dogme, răzbunaţi a trăi moartea altora?

*

Cel apolinic Gemelarul îl gelozeşte

Pe celălalt, asuprit de esenţe? Să îl poarte

Ca stigmă în ego, pe cel astfel iertat?

*

Suficienţi sinei lor troglodiţii, puerilii şi vampele.

Doisprezecimea fractalică a revelaţiei tale,

Niels Bohr- precum infima spirală

A melcului lacrima sidefie a Constelaţiei.

Vino, să uiţi, a se naşte din logos străpuns

De sine gravidă feminitatea – ciorchine de irişi!

*

Silogisme rebele, prin mandale şi avatari.

Sentinţe, alegorii ale divinei solitudini

Câtă vreme sacrificiul e legea şi reciproc

Energiile se perindă energofage.

Cu moartea pre moarte cântând.

*

Răsune înzeirea atot- născătoare

De clone ! În hibrisul ontic

şi-n cele ce râd a-nvăţa

Cum să moară.

Deo-prudenţa orgasmului

Ca epifanie: ca să ne redea nouă înşine?

 

Poeme într-un vers

 

În urma de urs, diafana brânduşă.

*

Zvâcnet de sfârc erogen- aişorul.

*

Cuib de pene şi sânge, sub vultur.

*

Luminăţia sa, Mama Noapte.

*

Stele care cad de nimeni culese.

*

Fructe putrezind, vântul pradă.

*

Pe omătul mormintelor, iezii de lapte.

*

Inteligenţa năucă a macilor, în insomnia grâului.

*

Aud trosnind electronii sub pielea ta dalbă.

*

Clitoris, zeiţa ascunsă, gheara de înger căzut.

*

Diavolul îl iei prin surprindere. Îngera,

prin  tandru viol.

*

Orice împreunare e un viol.

*

Textul este noetic şi poetic hermafrodit.

*

Proto- materia a rămas fecioara lumii.

*

Eroarea face revelaţia ca splendoare.

*

Jocul animalelor este iniţiere a uciderii.

*

Instinctul de vânătoare are origine angelică.

*

Ajunge un băţ de chibrit să distrugă Eonul.

*

Am nins pe imprudenţa înfloririi tale. Iartă-mă!

*

Sânii mei inutili, continuând evoluţia?

*

Am uitat ca să suporţi despărţirea.

*

Venirea în lume este deja plecarea.

*

Utopia speranţei, iată religia milei.

*

Mila e sâmbure spart prin iubire.

*

Când oracolul tace, e semn de-nviere?

*

Cumva moartea pe sine se moare. Cântând?

*

Am făcut salturi peste tiparele somnului.

*

Am levitat sub vulturi, sub clopote.

*

Am minţit, ca să ascund adevărul bolnav.

*

Am redus la suportabil, tristeţea gigantului.

*

Am învăţat prin dezvăţare.

*

Mi-am râs plânsul.

*

Între Sine şi Ego- un război care naşte.

*

Au căzut acei îngeri, ca să înalţe umanul.

*

Pe umerii pereche, grota- labirint suspendat.

*

Îl lobul temporal,chivotul.

*

În aortă, Graalul. Şi între coapse?

*

Poemul ratat, ca simulacru ce vindecă?

*

Lumea e un poem într-un vers.

*

Eseul, anagrama unei mandale.

*

Irisul dublu ca un grafem, semnătura zeului.

*

Când nu voi mai şti despre mine, nu plânge.

*

Când vei auzi că am murit, nu îi crede.

*

Lasă-te de vânt sărutată: ca umbra.

*

Fără cuvinte, aici, suntem Unul.

*

Cea învinsă, este cea care primeşte pruncul.

*

De neuitat mormintele de alge pe ţărm. Ale cui?

*

Memoria oceanului refuzând înnecaţii…

*

Răsune în text tiparele divinului, Amin!

 

Eugen EVU

Hunedoara

12 Aprilie 2011