Ioan LILĂ – George Roca poet…

ROCA George

Evadare din spaţul virtual

Editura Anamarol, 120 pag.

Bucureşti, 2009

„Trei ciobani,/ un deal şi‐o vale,/ soare gaben ‐ un dovleac,/

turma s‐a oprit la umbră/

pe‐o costişă, sub copac.”

(Pictură naivă)

Ai zice că George Roca  umblă la sensibilitatea cuvintelor, reinventînd nu metafora, ci culoarea, cu o dezinvoltură ce vine din delicateţea şi sensibilitatea sufletului său poetic. Poezia asta trebuie citită sub un alt unghi, dincolo de suprafaţa poemelor intenţionat calmă, pentru că sunt mai peste tot câteva niveluri de lectură. Dar să nu facem afirmaţii gratuite:  „Acolo,/ pe insula fericirii noastre/ este veşnic primăvară.”

Simplitatea este desăvîrşită, emoţionînd prin meşteşugul cu care poetul George Roca îşi identifică arta poetică, „Acolo” devenind „numai acolo”, absolutizînd mesajul. Şi, desigur, „primăvară” se identifică în absolut cu tinereţea veşnică a spiritului, a poeziei în cele din urmă.

Uite altă gamă, plină de muzicalitate: „S‐a născut din stropi de ploaie/ Ce cădeau pe‐un vârf de munte/ Apă ce țâşnea năvalnic/ Din fisuri mari sau mărunte.” Stropii de ploaie cădeau „pe-un vîrf de munte”, asemenea cuvintelor ce „cad” din vîrful creionului.

Încet, cu răbdare, literă după literă, imaginile se conturează din propriul lor interior metaforic, la suprafaţă ţîşnind poezia delicată şi vie: „În inima ta,/ am descoperit un buchet de flori/ care,/ din când în când,/ dar destul de des,/ îl dăruieşti prietenilor dragi/  pentru a‐i face fericiţi./ Aceştia, la rândul lor,/ te răsplătesc cu o mângâiere/ pe/ fruntea ta de poet.// Se creează astfel/ o armonie divină/ care te face să sari/ mai uşor peste/ găurile negre ale Universului.”

Eu nu sunt critic, ca să disec poezia şi să-i descopăr suprafeţele, aşa că mă mulţumesc  – neavând uneltele necesare unei analize detaliate – să descopăr frumuseţea desăvîrşită şi, la George Roca, am avut ce să găsesc. Iată cîteva metafore: „văzut‐ai fluturi mândri/ zburdând în dans erotic/ sau un apus de soare ce se‐îneca în noapte?”

Şi: „într‐o zi te‐ai însurat cu ploaia”.

Sau „Ars poetica” a lui George Roca: „Pe sânii-ţi proaspeţi de fecioară/ Am pus doi crini, sub braț zorele,/ Pe pântece inimi din frezii/ Însăgetate cu lalele./ Mai jos întins‐am o garoafă/ Iar pe genunchi, pusu‐ți‐am roze,/ La glezne albe flori de nufăr,/ şi între degete, mimoze!/ Pe alba pernă pus‐am cale/ Şi mândre flori de paradis…/ Păreai o zână minunată/ Parcă venită dintr‐un vis./ Aşa impodobită‐n flori,/ Eşti cea mai splendidă mireasă/ Privindu‐te eu te ador/ Iubito, dulcea mea crăiasă!”

George ROCA este un poet adevărat !

________________________

Ion LILĂ

13 aprilie 2011

Franţa