Evenimentul dedicat Zilei Naţionale, cu foarte puţini locuitori la Breaza

1 Decembrie uneşte românii, oriunde s-ar afla ei. Ziua Naţională este sărbătorită în aproape fiecare localitate din ţară, cu onoare, respect şi mulţumire pentru trecutul poporului nostru.116-436x320 Evenimentul dedicat Zilei Naţionale, cu foarte puţini locuitori la Breaza În oraşul Breaza ceremonia religioasă şi depunerea de coroane au început la ora 10.00, în prezenţa autorităţilor locale şi a unui grup de elevi.
Elevii Colegiului Militar „Dimitrie Cantemir” au participat cu mândrie la manifestare, cu satisfacţia că şi-au ales un drum care va face cinste ţării lor. Din păcate, la evenimentul dedicat Zilei Naţionale, au luat parte foarte puţini locuitori ai Brezei. Patriotismul nu a fost manifestat aici de către oamenii de rând. La Breaza, 1 Decembrie a fost ziua marcată tradiţional de oamenii care simt respect pentru România, pentru trecutul ei şi luptă pentru viitor.

httpv://www.youtube.com/watch?v=NGSPuKc8XO4

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed