Dezinvolt şi exuberant din prima mişcare a baghetei domniei sale, maestrul Ovidiu Bălan a captivat întreaga orchestră (privindu-i alura şi gestica, îmi aminteam de prelegerile lui Wilhelm Furtwängler (1886-1954) referitoare al arta dirijorilor din epoca sa), precum şi publicul meloman. Alertul dans al baghetei s-a contopit cu năvalnicele măsuri din prima parte a Nunţii lui Figaro (pe care, chiar dacă în felurile noastre, o fredonăm când ne-o amintim sau, prezenţi acolo, o îngânam într-o inexplicabilă fervoare), în acel crescendo entuziast şi armonios al Uverturii la opera omonimă, de W. A. Mozart (1756-1791). Perfecţiunea obţinută pe durata câtorva minute de Muzică, a cucerit repede asistenţa, iar părerea de rău că, o capodoperă vădit nemuritoare, a încetat, prin finalul său antrenant, cu greu a fost ameliorată. Presărată cu aplauze sincere şi frenetice, execuţia tandemului orchestră-dirijor avea nevoie de caracterizarea de dincolo de orice superlativ ! Grandoarea şi efuziunea, grefate pe ritmică şi poezia sunetelor mozartiene, într-o simultaneitate senină-azurie învăluite – au „desenat” preludiul paradiziac şi comic al tramei fascinantei Nunţi figaroide.  Pauza a repliat vigurosul stil dirijoral al maestrului Ovidiu Bălan, pe registrele dificilului Concert pentru vioară în Re minor opus 35, de Pitor Ilici Ceaikovski (1840-1893), în interpretarea virtuozului Gabriel Croitoru ! Desăvârşita execuţie a acestui Concert, în solistica viorii croitoriene, atestă încă odată – la Piteşti, fulminantă – măiestria marelui violonist român, un original continuator al lui Ion Voicu şi, plan mondial, al lui Yehudi Menuhin ! Cartea de vizită a starului viorii, Gabriel Croitoru îl aşează lângă aceşti uriaşi predecesori, prin simpla laure aminte a celor peste o mie de concerte susţinute în Europa şi în Asia, studentul eminent al unor Salvatore Accardo (1982) şi Zino Francescatii (1988). Repertoriul său solistic e reprezentativ, cu prezenţe la London Royal Philarmonic, Monte-Carlo Symphony, Gewandhaus Leipzig Orchestra, String Festival of Lucerne sau Queen Sofia Chamber Orchestra. Telepatica legătură între dirijor şi solist, a dat Concertului pentru vioară în Re minor, de Ceaikovski, valenţele performanţei indubitabile ! Partitura – în părţile ei în crescendo: Allegro moderato, Canzonetta; Andante şi apoi Allegro vivacissimo – a ridicat sala în picioare, acoperind-o valurile de exclamaţii de bravo şi aplauze decupate dintr-un triumf planetar ! Simfonia a V-a în Do minor, a Destinului, inspirată – după spusele lui Beethoven însuşi – de  sunetele auzite de la o pasăre, în vreme ce se afla în Praterul Vienei, a deprins conotaţiile vulcanice a patru lovituri violente de cnut, care au consacrat-o drept Simfonie Forţei Destinului. Compoziţia a avut premiera în 22 decembrie 1808, la Theater an der Wien. Imensă vâltoare dramatică, această Simfonie a devenit o nouă şi impresionantă Forţă a Destinului, în execuţia Orchestrei magnificate de bagheta fantasticului Ovidiu Bălan! Partea a IV-a a lucrării a părut contemporanilor Titanului de la Bonn, după cum ne spune dr. Miruna Negrea într-o descriere, un „final greoi”, cu alte cuvinte, puţin abordat de aceştia. Frazările şi nuanţările părţilor componente, au fost redate impecabil, de orchestră şi dirijor, de la aparentul optimism din Allegro con brio (I), la cantabilul calm din Andante con moto (II);  grandiosului  Scherzo. Allegro-ul (III), sclipitor şi misterios, i-a urmat finalul, Allegro (IV), în ritmul unui fastuos marş imperial. Triumful a redat, în ritmurile vulcanice şi războinice, izbânda Forţei Destinului în armonia dorită cu Divinitatea ! Împăcarea Fiinţei cu soarta ei, în convieţuirea cu Divinitatea !  „Am asistat la un spectacol simfonic memorabil !”, îmi mărturisea la despărţirea de dânsul, domnul Mircea David (împreună cu care am urmărit seara muzicală ploieşteană, la Piteşti), meloman de o fineţe aparte, prezenţă permanentă în serile Simfonicului piteştean, distins iubitor de Muzică; „Aveţi, într-adevăr, o orchestră profesionistă, căreia  maestrul Ovidiu Bălan i-a dezvăluit străluciri nebănuite, împreună cu excepţionalul violonist Gabriel Croitoru !”Ploieştiul simfonic şi-a făcut datoria cu brio. Rămas în stand-by, pe meridianul similar Piteşti, el îşi aminteşte de vorbele lui Shakespeare: „Măsură pentru măsură” !
Serghie Bucur