Arareori am parcurs cu asemenea uşurinţă aproape trei sute de pagini dense şi pline de neprevăzut. Impresionantul volum de informaţie, prelucrat cu vădit talent gazetăresc de autorul Octavian Curpaş nu poate trezi decât admiraţie si respect. Curiozitatea e oricum gâdilată din start, odată cu citirea titlului, care spulberă orice îndoială cu privire la dimensiunile respectabile ale acestui proiect ambiţios. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără aportul Domnului Dumitru Sinu-Mitică – exponent al unei generaţii întregi de români care au părăsit România la mijlocul secolului trecut. Graţie notiţelor sale şi memoriei prodigioase există de pe acum acest adevărat „catalog de români destoinici” care se citeşte cu sufletul la gură.

Responsabil pentru stilul jurnalistic antrenant, inconfundabil, Octavian Curpaş pune accentele la locul potrivit şi ne transpune într-o lume pestriţă, populată de personaje din cele mai interesante. Amănuntele biografice din viaţa numeroşilor români emigraţi pomeniţi aici sunt intercalate cu anecdote din vieţile lor, totul relatat în fraze clare şi curate, în eficientul stil specific reporterilor de calitate. „Porţionată” în capitole scurte, purtând titluri cu impact maxim, informaţia se succede în cascade care creează dependenţă, îndemnând la citirea mai departe: un text fluid.

Deşi sesizăm ades tragismul unor situaţii fără ieşire, atotprezentul umor relativizează impactul, punctând cu sare şi piper şi descreţind frunţile. Întregul volum e o mărturie de optimism şi încredere în talentul înnăscut de supravieţuire al inimoşilor protagonişti. Nu-i de mirare că un irlandez din anturaj declară la un moment dat că: „Dacă ar fi să mă mai nasc o dată, m-aş naşte român!”. Dintre toţi, admiraţia deosebită o merită Mitică Sinu, cel care „avea şi tupeu, dar mai mult decât atât, ştia când, cum şi unde să se folosească de el”. Învăţătura de bază pe care ne-o lasă moştenire, după o viaţă plină de lecţii interesante este aceea că „Pe toate nu poţi să le ai, că n-ai unde le pune!”.

Treizeci de capitole se succed, un adevărat tablou al puternicului exod de refugiaţi spre Occident înregistrat în anul 1948, acest adevărat paşoptism al secolului XX. Nu doar experienţa personală, ci şi imensul volum de informaţii adunate din cărţi dau greutate celor relatate. Octogenarul Mitică Sinu iubeşte atât de mult cărţile încât până şi soţia lui e descumpănită, pentru că aprindea lumina de 30 de ori pe noapte şi citea cam şapte ore pe zi. Lucru care nu ştirbeşte cu nimic dragostea şi devotamentul de care dă dovadă canadianca Nicole Sinu, „cea mai româncă dintre canadience”, o femeie de excepţie. Până şi hotelului pe care îl posedă în America i-au ales un nume cu tâlc: CORONADO; citit de la coadă la cap sună pe româneşte tonic: O DA NOROC! Dar norocul e doar o parte din darurile care i-au fost propice lui Dumitru Sinu în viaţă.

Fidel mottoului corectitudinii şi acurateţei desăvîrşite, rămânând nepărtinitor, autorul Octavian Curpaş lasă totuşi să transpară printre rânduri afecţiunea şi admiraţia pe care i-o poartă prietenului drag de pe acum. Poate cele mai mişcătoare pasaje în acest sens sunt cele dedicate satului şi meleagurilor natale din preajma Sebeşului de Sus. „Locurile de la poalele Moaşei n-ar fi fost însă atât de frumoase fară însufleţirea pe care le-o dădea o comunitate de oameni cinstiţi şi harnici şi care au învăţat de la străbunii lor că omenia, munca, respectul faţă de sine şi faţă de ceilalţi sunt caracteristicile ce stau la baza caracterului unui om adevărat”. Răpuşi de dor, unii chiar s-au întors înapoi din exil. Declaraţia plină de patos a unuia dintre ei este mai elocventă decât orice demonstraţie ştiinţifică: „Când te apucă dorul de vătrar, de troaca în care frământă mama pâinea şi de scârţâitul fântânii nu mai rezişti şi-atunci te întorci acasă”.

După cum remarcă autorul, trecutul reprezintă pentru fiecare emigrant tinereţea, o Românie pe care şi-a construit-o în suflet – puţin utopică, puţin idilică… specifică oamenilor cu două patrii. „Cu toate acestea, am remarcat la nea Mitică o imagine realistă asupra României zilelor noastre”, spune Octavian Curpaş.            Revenit într-o vizită în România în anul 2001, octogenarul Mitică Sinu remarcă lucid: „Erau toţi străini, şi eu eram străin pentru ei. Nu mai era nici România ce-a fost odată”! Şi exact aici, în fraza care încheie cartea, se află miezul şi raţiunea de a fi a acestei antrenante aventuri literare: nevoia de a completa o lacună istorică în sensul continuităţii memoriei noastre de neam. O plăcută lectură!

Gabriela CĂLUŢIU- SONNENBERG
Benissa, Spania
decembrie 2011   
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP-ul cautarilor globale in Google in 2019 – Cum arata lumea prin filtrul motorului de cautare?

Liderul in domeniul motoarelor de cautare, Google, a facut publice cele mai cautate expres…