Home Breaking News Stiri Exclusive “Gânduri curate (poezii)” de Rodica Elena LUPU

“Gânduri curate (poezii)” de Rodica Elena LUPU

7 min read
0
0
133

POEZIA

E scara înaltă
spre Dumnezeu
şi înţelegere,
e mai mult sugestie
decât comunicare.

MUZICA

Muzica –
sunetul abstract –
de-a dreptul
duhul lumii:
cosmosul întreg
într-o fiolă
al cărei conţinut
îl torni în tine
dintr-odată.
Totuşi,
muzica
e mai puţin
decât tăcerea însăşi.

VALOAREA CLIPEI

Ai creat în jurul-ţi
un mit al trecerii
prin necunoscut,
Îmbrăţişare
dai gândului tainic
sub arc de curcubeu,
valoare clipei
în magia cuvintelor,
în lacrimile dorului
de frumos,
de linişte
şi de bine.

GÂND CURAT

Te-am aşezat
în colţul meu de suflet
privindu-te,
talisman al iubirii ţesute
în fire de depărtare
şi sfinţite cu lacrima dorului.
Te mângâi cu gândul curat,
aducându-mi-te aproape
în fiecare secundă
şi încercând să dezleg
misterul ce te înfăşoară
ca un văl.
Şi, smţindu-te aievea
mă sting
în interiorul fiinţei tale,
ca o picătură de rouă
pe-o petală de trandafir
sub dogoarea razei
ce nu iartă.
Alteori,
zid de nepătruns
se ridică necruţător,
neputându-te scrie
nici măcar cu pana
înmuiată în cerneala trăirilor
celor fără de seamăn.
Aluneci ca o undă de val
spărgându-se de ţărm
şi te prefaci în clipă de dorinţă.

PLOAIA

Timpul
se stricase dintr-o dată.
Ploaia
lovea des şi mărunt,
încăpăţînat şi răutăcios,
căutând pe sub umbrele
şi amintind rarilor călători
care se încumetaseră
la acea oră tîrzie pe stradă
că toamna
îşi are mîngîierile ei.

Dacă îţi trece prin cap
că poţi înfrunta vremea rea
te înşeli amarnic.

Toamna,
ploile
nu sunt deloc grăbite
şi obosesc greu.

RĂZBOIENI-CETATE

Toamna,
când începeau
să ruginească frunzele,
pentru gospodari
nu era semn
de toamnă zgribulită
în răceală de ploaie
deasă şi măruntă,
Pentru ei sosea
primăvara sufletelor,
adusă de roada câmpului
pusă la adăpost
şi de gândul la seri
şi dimineţi târzii
fără graba de a-i prinde
răsăritul soarelui
în lunca Mureșului
sau pe dealul străbătut
și acum
după aproapte două mii de ani
de drumul
de la Apulum
spre Potaisa,
spre Napoca.

LINIȘTI ALBE

Hai să ne dezmierdăm în zi de toamnă
şi printre gene norii să-i privim,
Abandonaţi în braţele visării
pe câte un mal de rai să poposim

Ca să mai deşirăm un pic povestea,
tu să îmi ştergi şuviţele de ploi
Din şirul dimineţilor acestea
ce-şi rotunjesc lumina pentru noi,

Să te aduc cu zâmbetul aproape
îndrăgostită, tu, îndrăgostit
Azi hai să ne lăsăm purtaţi de toate,
de linişti albe până-n asfinţit…

FULGI DE NEA

Primii fulgi de nea…
o încântă de fiecare dată.
Neastâmpăr vechi
al ei şi al atâtor altora
care se pot lăuda
cu zestrea amintirilor;
o încercase pentru prima dată
când făcuse primii paşi,
atunci încercase să prindă
cu mîinile minunea albă scăpată
din încătuşarea noroasă a cerului,
În fiecare an păţea la fel –
doar că acum
se ruşina să mai alerge,
ninsorile celor peste şapezeci de ani
ascunseră în părul ei
până şi ultima şuviţă neagră…

O IARNĂ

Cerul închis zăpadă toarnă, toarnă
Peste oraşul cenuşiu ca plumbul
Şi murdăria o astupă sumbru,
Ce trist e albul care se răstoarnă!

E frig şi nimeni nu este pe dâmbul
Copilăriei în această iarnă,
Nici sănii nu mai sunt, nu e nici larmă,
Pustiul a cuprins oraşul sumbru.

Totul în jur acuma-i îngheţat,
Şi sărăcia îşi arată colţii
Sub cenuşiul greu şi hâd al bolţii
Oameni-s trişti, cu umblet condamnat.

Frumos e doar acolo-n cimitir,
Căci candela mai arde în delir,
Mormintele-s sub plapuma de nea
Şi-aşa e mai profundă liniştea.
—————————-
Rodica Elena LUPU

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Incepe Targul National Imobiliar TNI – 6-8 mai 2022, Palatul Parlamentului

RECORD: Proiecte imobiliare cu valoare de peste 2 MILIARDE euro prezentate la TNI. Toti ce…