GÂNDURI

 

Suspine pierdute ’ntre pietrele reci

Răsfirate pe creste golaşe de munte

Năzuinţe crescute pe-albastre poteci

Contrarii ce vor destine să-nfrunte

 

În scorburi de suflete triste se-ascund

Dureri neştiute de minţi prigonite

Ce-acum văd pământul pătrat, nu rotund

Şi se zbat să învie dorinţe-mpietrite.

 

Noian de speranţe se sting în tăceri

De focuri aprinse în nopţi liniştite

Potire de suflet râvnesc primăveri

Limpezime de cer şi iubiri împlinite.

 

Deschid larg fereastra, spre lume privesc

Ce mulţi stau la coadă…la vise în drum

În vremuri atât de perfide … zâmbesc

Căci visele-s vise…dispar ca un fum…

 

 

ÎNROBIŢI DE VISE

 

Trăim sub zăpezi ce-s de doruri ucise

Şi stânci care tânguie doine în noapte

Cu suflete triste ce murmură şoapte

Suntem înrobiţii aceloraşi  vise.

 

Aşteptăm primăveri să renască în noi

Iar viaţa să zburde-n crâmpeie de gând

Ghiocei să ne scalde în albul flămând

Şi linişti adânci să coboare din ploi…

 

Râvnim bucurie şi mai cernem tristeţi

În lacrimi de-argint să se stingă-n uitări

Speranţe-minciuni, dorinţi, dezmierdări

Albastre lumini conturând dimineţi.

 

Sunt tainice vise ce-n munte se-adună

Se strâng printre pietre nespuse dureri

În izvoare-aşteptări, în păduri mângâieri

Şi  iubiri îngheţate sub raze de lună…

 

 

SUFLETUL NOSTRU NU-I DE RĂSTIGNIT

 

Împovăraţi de griji şi de nevoi
Cu sufletul fărâme, trist si gol
Găsim puterea de-a răzbi în noi,
Nu facem parte din vreun protocol
Al celor care vor să ne zdrobească
Şi să ucidă ce ne-a mai rămas
Din moştenirea dulce strămoşească,
Vor să ne-atârne sufletul de-un ceas…

Ne-au pus impozite şi pe simţire
Metafora din ei a dispărut
Noi tot vom scrie ce ne stă în fire
Suntem plămadă din destin durut.

Lor nu le pasă că păşim tăcuţi
Ori că strigăm spre Cer cu disperare,
Cuvântul care-ncunună pe frunţi
Speranţele, ne-aduce alinare.

Nu au măsură în nimic ce fac
Ţintesc, lovesc şi spulberă în cale
Conduc cum vor şi după bunul plac
Distrug valori în ritmuri infernale.

Dar n-o să fure ce ne aparţine
Căci le ajunge cât au prăduit
Pământu-acesta geme de suspine
Sufletul nostru nu-i de răstignit!

SĂTUI DE MINCIUNĂ

 

Stăm zilnic smeriţi aşteptând la cozi de dreptate

Cu suflete triste şi-atât de sătui de minciună

Nu mai ştim să zâmbim dar în noi o dorinţă se zbate

Vrem linişte-n suflet, visând la o viaţă mai bună.

 

Copiii ne pleacă , batrânii ne mor de durere

Pe străzi felinare murdare şi gemete surde

Săraci urgisiţi de tristeţi aşteptând mângâiere.

Cei ”mari” sunt hiene şi sfâşie suflete crude.

 

Convoaie de gânduri pierdute în râuri de lacrimi

Ne zbuciumă fruntea, mocnim în tăceri prizonieri

Suntem biet popor ce-i sortit să trăiască în patimi

Noi n-avem nici azi şi nici mâine şi n-avem nici  ieri…

 

Mi-e-o silă imensă de cei ce-au promis bunăstare

Sătui de minciună ai mei sunt mereu oropsiţi

Blesteme-nfocate rostesc şi se uită spre soare

De-a pururi să zaceţi în temniţi, spurcaţi ipocriţi!

 

Stăm zilnic smeriţi aşteptând la cozi de dreptate

Cu suflete triste şi-atât de scârbiţi de minciună

Poate ştim să zâmbim… de scăpăm de potăi  însetate

De averi şi de glorii, înghiţi-i-ar ţărâna străbună!

 

 

REVOLTĂ

 

Noapte de mai cu stele reci pe boltă

Şi flori de măr pe ramuri împietrite

Gânduri icnind arar dintr-o retortă

În care disperate, durerile-nfrăţite

De-atâta chin în mine se revoltă.

 

Părinţi plângând neputincioşi destine

Copiii pribegind prin lan de vise

Pândind grăuntele de dor de bine

Atunci când bat timid la uşi închise

Şi-s nevoiţi s-apuce căi străine.

 

O ţară-n care-i rege-acum minciuna

Bătrâni cerşind – cu lacrimi ruginite –

Un colţ de pâine… şi doar mătrăguna

Cu-amar le umple cupele-alămite

Din care sorb când îi mângâie luna.

 

Indiferenţi, în jilţuri aurite

Sfidează un popor şi vând iluzii

N-au teamă de nimic, căci sunt elite

Ce nu mai văd şi care fac pe surzii

La disperarea ţării de puteri sleite…

 

Frici răzleţite-n suflet, disperare

Cozi la speranţe spulberate-n vânt

Biserici înţesate şi strigăte-n altare

Cât mai răbda-vom pe acest pământ

Atâta umilinţă şi-a lor neruşinare?

 

 

VOCILE STRĂBUNE DIN CETATEA BOLOGA

 

Sus, în deal, lângă Cetate
Se-aud vocile străbune
Plânge iedera-n ruine
Căutând din nou dreptate.

Răvăşită-i astăzi ţara
De orgolii şi de ură
De prin colţuri – sare zgură
Şi ne-aduce iar ocara.

Ei au reuşit s-oprească
Doar cu piepturi dezgolite
Hoardele turceşti, pripite
Spre Apus să năvălească.

Astăzi noi privim cu teamă
Înspre cei care se luptă
Între ei şi se înfruptă
Fără ca să deie seamă.

De s-ar ridica străbunii
Şi-ar vedea cum se dărâmă
Tot ce s-a clădit  fărâmă
Prin orgolii-n faţa lumii…

Au uitat cum bunii noştri
Şi-au dat viaţa şi-au luptat,
Cu zapisul la-mpărat
Au putut să-nfrunte monştri.

Glorie acelor care
Ne-au facut neam de eroi
Oare nu putem şi noi
Să fim OAMENI fiecare?

 

TATĂLUI MEU

 

E ziua Sfântului tău nume
Şi-n zori ţi-am sărutat icoana, TATĂ!
Mă simt stingher-acum în astă lume
Când nu-ţi mai simt privirea-ngândurată.

Pe creştet, tu ades mă mângâiai
Şi ochii-ţi plini de lacrimi de iubire
Mă-mbărbătau în serile de mai
Când număram trifoii…ce dulce amăgire.

Revăd tabloul sacru al bunătăţii tale
Cu drag, în poarta casei de sub munţi
Mă aşteptai cu-n zâmbet şi-mi aşterneai în cale
Doar flori de bucurie şi sfinte rugi, fierbinţi.

Dar ai plecat devreme, de pe covor de nori
Veghezi spre noi şoptind cu glasu-ţi drag
Aceleaşi vorbe calde…iar eu te văd în zori,
Ca-n dimineţi de basm – trecând al casei prag…

GÂNDURI

 

Rătăcesc printre gânduri uşor răvăşită
Cuprinzând orizontul cu palma mea udă
Sub cerul de vise, în liniştea serii
Un munte de piatră-s, cu rouă sfinţită
Pe care-a rămas umbra verii, zăludă
Şi tainic în noapte-ascult glasul tăcerii.
Parcă simt un fior ce-mi străbate fiinţa
Cu raze de Lună mistere dansează
Maestru tangou, reci umbre de ceară
Se mistuie-n gânduri – recheamă dorinţa
Iar undele-albastre, de suflet vibrează
Când dorul din mine începe să doară.
…………………………………………………….
Rătăcesc printre gânduri uşor răvăşită…

SUNT

Sunt umbră şi suflet născut din esenţa
Cuvântului lin ce se scurge din suflet
Sub lava încinsă ascund chintesenţa
Aceluiaşi gând ce mă-nvăluie-n cântec.

Stindardul ce flutur mereu printre semeni
E alb şi el poartă sub falduri Lumina!
Suntem fraţi cu toţii în toate, şi-asemeni
Copacului-ţară, sfinţim rădăcina

Cu picuri de rouă ce lin se-nfiltrează
Spre secile-adâncuri uscate de vreme,
Lumina şi Pacea mereu ne veghează
Iar sita în veci grâul bun îl va cerne.

Din limpezi izvoare îmi iau apa vie
Şi foşnetul frunzei din codru mi-e cântul
Iar soarele toamnei şi mustul mă-mbie
Să dărui cu dragoste, veşnic, Pământul…

Sub raze de Lună o pânză de vise
Aşterne-se tandru-n pridvorul Iubirii…
Desfac legătura de chei, uşi închise
Deschid – lasănd loc cuvenit implinirii.
……………………………………………………….

Sunt  umbră şi suflet născut din esenţa
Cuvântului lin ce se scurge din suflet
Sub lava încinsă ascund chintesenţa
Aceluiaşi gând ce mă-nvăluie-n cântec.

 

SINGURĂTĂŢILE MELE

 

Seara şi-a-ntins aripile-i albastre
Peste ocean de gânduri viscolite
Şi-n umbre reci tăcerile sihastre
Curg lin pe coli de viaţă ‘nămeţite.

Îmi iau în tihnă sufletul de mână
Împreunat cu dorul… si-n visare,
Singurătăţii, veşnica-mi stăpână
Mă strădui să-i aprind o lumânare.

Îmi tremur lacrima sub triste pleoape
Când mantia-i de gheaţă îmi întinde
Nu vrea să plece şi mă ţine-aproape
Mă împresoară, viaţa mi-o cuprinde.

S-a cuibărit demult la mine-n casă
Şi-a răsfirat prin colţuri trena-i veche
Printre zăbrele-o văd, e colţuroasă
Şi-o egoistă-i… fără de pereche.

Singurătate, pleacă-n depărtare
Şi lasă-mi liber sufletul să zburde
Slăbeşte-mă din veşnica strânsoare
Tu dăruie-mă dragostei flămânde!

Mă năpustesc spre-a inimii fereastră
Cu gândul bun deschid acum cărare
Şi-n dragoste sădesc o floare-albastră
Precum singurătăţii-i aprind o lumânare…

 

INCERTITUDINI

 

Încerc să mă adun…

şi să-mi răspund

tot eu la întrebări…

mi-e capul plin de gânduri

de-atâtea căutări

ce-mi dau târcoale-n şoapte

pierdutele visări

sunt triste orologii

ce sună goale-n noapte…

încerc timid să merg

precum o fac ologii

dar drumuri ce converg

în puncte de lumină

dispar înceţoşate

şi-n sufletul-grădină

de flori înrourate

te caut cu privirea

iar peoapele-mi plecate

regretă rătăcirea

rămân înlăcrimate

căci asta mi-e menirea

 

 

DEZAMĂGIRE

 

Am aşteptat un semn dar nu mi-e dat

Să-mi bucur sufletul însingurat de vreme

Ce-i ferecat de nu ştiu ce blesteme

Iar tot ce mă-nconjoară e trist şi-nnegurat.

 

Demult, când totu-n jur se năruise

M-am cufundat într-un ocean de-amar

Şi chiar de-aş vrea să scap e în zadar

Rămân neputincioasă şi mă hrănesc cu vise.

 

Viaţa dură, tristă şi plină de blesteme

Mi-a călit trupul, mintea şi destinul

Ce nu se schimbă şi rămân cu chinul

Speranţelor deşarte din vis, sub clar de lună.

 

Degeaba-mi macin gândul cu semne de-ntrebare

Răspunsuri lapidare roiesc în jurul meu

Încertitudini, temeri ce-au stăpânit mereu

Fiinţa-mi răvăşită de-un straniu val de mare.

 

Se răzvrăteşte-n mine-o mulţime de cuvinte:

De azi noi suntem unul…fiinţă adorată…

Trăieşte nebunia căci clipa-i minunată…

Şi altele atâtea ce-mi bântuie prin minte…

 

 

ZBUCIUM

 

O ploaie măruntă de toamnă e-n mine

Şi-mi biciue trupul şi gândul pribeag

Sub frunze-arămii rătăcind în suspine

Îmi sprijin speranţe de-un firav toiag.

 

Se zbat întrebări iar răspunsuri bizare

Încearcă să-mi spună: aşteaptă-n tăcere

Căci lacrimi de toamnă şi raze de soare

Şi versul curgând îţi vor fi mângâiere.

 

Sub picuri ce cad potolind fierbinţeala

Din doruri născută sub soare de vară

Refuz disperarea, ignor amorţeala

Iubirea-mi alin într-un cânt de chitară.

 

Ascult liniştită-n decor de-ntristare

Refrenul ce unduie lin şi-mi şopteşte

Alungă tristeţea ’ntrupeazăte-n floare

Urmează-ţi destinul, fetiţo, iubeşte!

 

 

SINGURĂ-N TOAMNĂ

 

Mi-e sufletul gol şi cu paşi tremurânzi

Mă zbuciumă toamna în vise pierdute

Cu mâinile-mi reci peste ochii flămânzi

Împrăştiu speranţe spre lumi neştiute.

 

Frunze-ofilite pe-alei mă-nfioară

Şi vântul prin codri sălbatec vuieşte

Bruma pe flori şi pe ierburi coboară

Iar sufletu-mi singur în toamnă trăieşte.

 

Caut în mine puterea de-a-nvinge

În lupta cu gândul rebel şi-ntristarea

O lacrimă caldă obrazu-mi atinge

Mi-e muntele frate şi soră mi-e marea.

 

Îţi simt depărtarea… te-afunzi în tăcere

Eu ştiu că ţi-e teamă iubirea să-mi dărui

În tine musteşte o veche durere

De ce fugi, iubite şi-n ceaţă te-nvălui?

 

 

BLESTEM

 

În aceeaşi limbă sfântă

Plângem…nimeni nu mai cântă

Cum făceam odinioară

În această ţărişoară

Bătută de vânt şi ploi

Şi cu câini ce rup din noi

Ne rămâne azi cuvântul

Cu care sfinţim pământul

Sfâşiat şi pângărit

De cei ce ne-au osândit

Să trăim încrâncenaţi

Despărţiţi de-atâţia fraţi

Fie-le pământu’ rug

Celor ce ne ţin în jug

Şi ne-alungă pruncii-n lume

Dunărea-i înnece-n spume

Să se zvârcolească-n tină

Că au smuls din rădăcină

Un popor, l-au decimat

Slugi la Occident au dat

Iar cei mari …s-au îmbuibat

Fie-le viaţa amară

Ducă-se de-aici, să piară!

 

 

TRISTEŢE

 

Seara tristă,

goală pe dinăuntru

vuiet de vânt

săgeţi de lumină

şi-un suflet rezemat de un vers

îşi caută liniştea

pierdută-n pământ

umezit de ploi

năpădit de nevoi

sau rătăcită

pe un colţ de stea

în univers…

 

AZI NU MAI VREAU SĂ ŞTIU DE SUPĂRARE!

 

Azi nu mai vreau să ştiu de tine, supărare!

Te-alung şi te condamn pe veci la penitenţă

Departe de tumultul din sufletul ce doare

De-atâta apăsare şi cruda-ţi insistenţă.

 

Nu te mai vreau, rămâi în temniţa uitării

Destul mi-ai stat aproape, vreau pace şi credinţă

M-ai asuprit atâta şi-ai vrut ca disperării

Să mă încredinţezi, nu fac a ta voinţă!

 

M-au întărit necazuri, am plăsmuit speranţe

Nu las să mă atingă sărutul tau bizar

Se-nghesuie în juru-mi atâtea discrepanţe

Dar sufletul mi-e floare, plin de-al iubirii har.

 

Şi-i harăzit să dărui iubire tot mereu

Găsesc putere-n mine să-nving şi să zâmbesc

Tu supărare pleacă şi de-o vrea Dumnezeu

În linişte şi pace de-acum o să trăiesc.

 

Georgeta RESTEMAN

Săcuieu, Munţii Apuseni

10 mai 2011

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…