„Toate, şi câte grăiesc şi câte nu grăiesc, Te cuvântă.

Toate, şi câte cugetă şi câte nu cugetă, Te cinstesc.”

(Sf. Grigorie de Nazianz)

Logosul – Fiul lui Dumnezeu, Lumina, Cuvântul şi Zidirea Vieţii, Izvorul Cerului senin şi-al Pământului înmiresmat peste care a pus Omul-Rege, suveran al chemării şi al conlucrării cu Atotcreatorul, întru care Şi-a revărsat întreaga Sa Frumuseţe şi Iubire, Splendoare şi Cântare, purtându-Şi peste tot Aura, Voinţa şi Dorul Său pelerin.

 

„La început este Cuvântul şi Cuvântul este la Dumnezeu şi Dumnezeu este Cuvântul. Acesta este dintru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El este viaţă şi viaţa este lumina oamenilor.

(Evanghelia Apostolului Ioan, 1, 1-4)

Obârşia lumii este deci, Voinţa divină. Cele Şapte Zile ale Creaţiei nu sunt un proces natural în sine, ci sunt miracolul Voinţei şi Iubirii lui Dumnezeu înainte de timp şi de spaţiu, dinaintea începerii funcţionării întregului proces natural al cosmosului şi al omenirii. Cele cunoscute nouă prin derularea Evenimentului fenomenal al creaţiei le-am aflat prin revelaţia dumnezeiască, nu prin speculaţiile şi extrapolările ştiinţifice.

Logosul Dumnezeu – Cuvântul dătător de viaţă, odrăsleşte şi înfrumuseţează Poemul Creaţiei Sale cu cuvintele omeneşti ales împodobite, ca o Corolă a Pomului cunoştinţei Binelui şi răului, rânduite diafan, serafic, armonios şi strălucitor în limpeziri liturgice pe Altarul Cosmosului unde este aşezată pururea Cartea Vieţii.

Dumnezeu a săvârşit prin gândirea Sa, lucrarea naturală a Creaţiei Sale în cele Cinci Zile programate din veci, prin expresia-voinţă a Logosului: „Să fie!”

În Ziua a Şasea l-a creat din Dragoste pe Om, prin Zidire divină, după Taina Treimii, după Chipul Său, Iubire-Adevăr-Libertate întru perspectiva Asemănării cu Creatorul, a Vieţii veşnice conferindu-i Şase Zile liturgice, de conlucrare, comuniune, creaţie, slujire şi slăvire iar pentru odihna sinelui său i-a binecuvântat  Ziua a Şaptea.

„Aceasta este obârşia cerului şi a pământului de la facerea lor!” (Geneză 2, 4)

Zilele Creaţiei au fost făcute pentru Om, iar Omul a fost zidit pentru Zilele Creaţiei!

După Ziua a Şaptea, Creatorul a întrupat în centrul Creaţiei, Edenul – Grădina Raiului prefigurând astfel Ziua a Opta, care va aprţine unui viitor al viitorului. Cele şapte Zile sunt ale timpului creat, în timp ce Ziua a Opta aparţine Veşniciei necreate.

Ziua a Opta este înainte de Creaţie, în timpul Creaţiei, în vremea Re-Creaţiei după Chipul lui Hristos şi în ultima Creaţie transcendentă, cea întru mântuirea omului.

Ziua a Opta va deveni pentru Omul creştin singura Zi Neînserată a veşniciei divine.

Timpul creat are Şapte zile, iar vremea Veşniciei o singură Zi, cea nesfârşită.

„Sfântul Simeon Noul Teolog prezintă prima Săptămână Mare a Creaţiei ca pe o imagine a istoriei mântuirii culminând în „ziua a opta” sau creaţia cea Nouă. Aceasta a fost inaugurată de Hristos şi aşteaptă manifestarea ei desăvârşită la a Doua Venire a Lui.” (Traites theologiques et ethiques, „Sources Chretiennes” 122, Paris, 1966, Editions du Cerf., p.107)

Însemnătatea celor Şase Zile ale Creaţiei divine arată sensul a ceea ce s-a petrecut întru ele: „ca şase lucrări ziditoare” ale Ziditorului, prin care s-a făcut Universul, neţinând de durată, fiindcă acestea, Zilele se măsoară teologic, nu altfel.

Fiind lucrarea lui Dumnezeu, acele Zile miraculoase nu se subordonează legilor firii care guvernează lumea, ci Tainei Celui de Sus. Experienţa omului firesc nu se poate proiecta până acolo, căci nu poate pătrunde, acest lucru  fiind rezervat doar aleşilor.

  Sfinţii Părinţi care au primit misiunea profetică să scrie despre Facere, subliniază lucrurile într-un mod cu totul deosebit: „în cele Şase Zile ale Creaţiei lucrarea ziditoare a lui Dumnezeu, a avut  loc dintr-o dată, fiind spontană.” (Filocalia I-a)

Sfântul Efrem Sirul înţelege că deşi Ziua creaţiei are 24 de ore, ea a fost cuprinsă de Dumnezeu într-o clipită: „Deşi atât lumina, cât şi întunericul au fost zidite într-o clipită, totuşi atât ziua, cât şi noaptea Zilei Întâi au ţinut câte douăsprezece ceasuri fiecare”. (Tâlcuire la Cartea Facerii, I, în The Works of Our Father among the Saints, Ephraim the Syrian, vol. 6, Moscova Theological Academy, Sergiev Posad, vol. 6)

„Arhiva fosilieră, precizează savantul Părinte Serafim Rose, nu e mărturia celor Şase Zile, ci a istoriei lumii stricăcioase de după Facere. Cele şase Zile sunt dincolo de observaţia şi măsurătoarea ştiinţifică, fiind de un alt tip decât lucrurile pe care le măsoară ştiinţa. Durata lor în timp nu este măsurabilă de către ştiinţă şi nu se potriveşte cu nici o teorie ştiinţifică”. (Ieromonah Serafim Rose-Genesis, Creation and Early Man. The Orthodox Christian Vision. Saint Herman of Alaska Brotherhood, Platina, California, SUA, 2000, p.65)

De la Soborul de Taină angelic  al Heruvimilor, Serafimilor şi Arhanghelilor, Domnul a zburat pe aripile Vântului, uimind Stelele şi Luceferii din jur, risipind Norii albi cu strălucirea Feţei Sale, punându-şi în tunet tăria glasului Său, iar în neobositele izvoare cu undele albastre-argintii euforia Bucuriei, dezvelindu-ne Temelia lumii:

„Şi S-a suit pe Heruvimi şi a zburat; zburat-a pe aripile vîntului…

De strălucirea feţei Lui norii au fugit, glasul Lui prin grindină şi cărbuni de foc.

Şi a tunat din cer Domnul şi Cel Preînalt a dat glasul Său…

Şi s-au arătat izvoarele apelor şi s-au descoperit temeliile lumii.

(Ps. 17, 12, 14-15, 17)

Puterea, voia, autoritatea şi iubirea Ziditorului există în totul şi toate Îl doresc pe El.

În toată Creaţia pulsează Bunătatea lui Dumnezeu, iar în totul lucrării perfecte a alcătuirii făpturilor, fenomenelor, lucrurilor se vede Marele Artist – Creatorul Absolut.

Tot ceea ce respiră prin dragoste, inspiră prin iubire!

Toate cele care agonisesc aromă, răspândesc mireasmă!

Tot ce-i pătruns de frumos se răsfrânge ca splendoarea!

Toate cele purtătoare de lumină se răsfiră întru străluciri!

Tot ce-i zămislit prin dor se întrupează întru nemurire!

Toate cele grăbite spre viaţă ÎL întâmpină pe Dumnezeu!

Tot Omul îi datorează lui Dumnezeu viaţa şi uneori mântuirea!

Toate aspiraţiile Omului trebuie să fie după Voinţa Domnului!

Totul şi Toate trebuie să pulsese în sălaşul binecuvântat al Binelui şi cum totul doreşte binele, toate făpturile Îl doresc pe Dumnezeu, ca pe Mirele lor!

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria.

Ziua zilei spune cuvînt, şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă.

Nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale căror glasuri să nu se audă.

În tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii cuvintele lor.

În soare şi-a pus locaşul Său; şi El este ca un Mire ce iese din cămara Sa.

Bucura-se-va ca un uriaş, care aleargă drumul Lui.

De la marginea cerului ieşirea Lui, şi oprirea Lui până la marginea cerului;

şi nu este cine să se ascundă de căldura Lui.”  (Psalmul lui David, 18, 1-7)

Revelaţia dumnezeiască provoacă în oamenii iubitori de frumos, de adevăr, de libertate, de bine, de poezie, de artă, de creaţie, de cântare, o fascinantă încântare, capabilă se ni-L descopere pe Atotcreatorul, pe noi înşine şi lumea din jurul nostru.

Nu atât natura ca armonie, cât mai ales Creaţia ca splendoare!

Nu atât bucuria existenţelor, cât mai ales uimirea diversităţii creaturilor!

Nu atât fiinţialitatea în sine, cât mai ales minunarea trăirii!

Nu atât mirarea descoperirii, cât mai ales contemplarea cunoaşterii!

Nu atât cuprinderea dorului, cât mai ales îmbrăţişarea iubirii!

Nu atât seninul înţelegerii, cât mai ales izvorul înţelepciunii!

Nu atât zidirea în sine, cât mai ales slăvirea Ziditorului!

Nu atât Viaţa ca o apă curgătoare, cât mai ales Focul nemuririi!

————————            ——

Gheorghe Constantin NISTOROIU

Brusturi-Neamț, 31 martie 2020

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Vasilica GRIGORAȘ – Omul și cartea, ființe deopotrivă

„Cărţile sunt fiice ale cerului pogorâte pe pământ ca să aline suferinţele neamului omenes…