Home Breaking News Stiri Exclusive Gheorghe Constantin NISTOROIU: Muntele si mușuroiul (dedicatie distinsului român Alexandru Nemoianu)

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Muntele si mușuroiul (dedicatie distinsului român Alexandru Nemoianu)

8 min read
0
0
147
„Acolo, departe, în singurătatea munţilor şi a 
codrilor, m-am regăsit şi mi-am purificat viaţa.”
(Petru C. Baciu)

„Ca şi pildele fără autor şi fără de vîrstă, 
acestea îşi află locul între alcătuirile ieşite 
de la sine din tainele fără istorie, precum 
pădurile de brazi ale munţilor Carpaţi.”
(Artur GABRIEL Silvestri)

MUNTELE – taină de foc, suiş mistic, cetate de neclintit, cu cărărui temerare, cu ascunzişuri prăpăstioase, flămând de cer, însetat de pământ, anotimp al veşniciei înveşmântat în brocartul tinereţii şi-n hlamida albă a înţelepciunii, cu pietre răsfirate sub luciul soarelui-bijutier, ca nişte turme geto-dace de mioare, înmărmurite de versantul de deasupra unde luceferii ard de veghe sub sumanul-smarald al brazilor temerari. Pe vârfurile cu frunţi eminesciene se aşterne drumul strămoşesc şi dorul lui care ne poartă. Din mreji de lună s-au ţesut poveşti de basm, picurând pe aceste admirabile creste, odrăslind generaţiilor mari, miracolele serafice ale Neamului dac.

Miracolul acesta divin de brazi şi de fagi, de rocă, de capre, de vulturi, de iarbă, de mioare, de flori, de pietre, de apă, de peşti, de soare, de cocoşi, de nouri, întrupat într-o perfecţiune sublimă conferă sufletului mistic simfonia unei armonii celeste.

Frunţile Carpatice care au primit doar binecuvântarea înaltului cer, sărutul nourilor, lacrimile ploilor, semeţilor condori, neastâmpărului fascinant al caprelor negre, dansul cocoşului de munte şi avântul partizanilor îndrăzneţi, primeau surâsul soarelui, punând în lumină prospeţimea veşnicilor munţi, ca-n Ziua cea dintâi a Făpturii.

Muşuroiul, nu cel al cucernicelor, admirabilelor şi harnicelor furnici, ci celălalt al individualităţii, al egoismului, al insului autonom, al neîmplinirii ce s-a adăugat pe sine neputinţei sale, clădit pe truda monahală şi meritul smeritelor termite literare…

MunteleAlexandru Nemoianu, un pisc al culturii dacoromâne-universale.

 ***

MUNTELE ȘI MUȘUROIUL

(Fabulă)

– 

Muntele cel ’nalt privea regal în zare,

Adeseori îşi spuse că visu-i s-a-mplinit,

Menirea lui cerească-i de veghe la hotare,

Cu emineasca-i frunte se-atinge de zenit.

Un soare i se aşează pe verdele greu umăr,

Râu tainic se revarsă de-apururi fără maluri,

Îi plac creaţiile gândirii, întinse fără număr…

Şi Lacul Codrilor albaşti  fără valuri…

Pe creste îl sărută tot cerul lui cu stele,

Cocoşii de munte vestesc nopţii-nstelate

Că marele Zamolxis trăieşte printre ele,

Cu toţi copiii Daciei în sfere luminate.

Dintr-o aspră frământare zbuciumată,

Din aluviuni, şuvoaie, cioburi şi noroi,

A ieşit o cochilie boantă şi întunecată,

Ce părea de-aproape doar un muşuroi.

Când se reflecta pe zarea necuprinsă,

Muntelui, în sumanul verde şi frumos,

Cu o vorbă împleticită, dar pretinsă,

I se-adresă înfipt, un muşuroi de jos:

Smerit sunt precum întotdeauna ştii,

Tu te-ai ridicat prea sus şi prea semeţ,

Noi aşezaţi sub vreme în corturi pe câmpii,

Că-aşa ne fuse soarta prin aprigul judeţ.

Tu te resfeţi cu cerul, cu soarele, cu sfinţii,

Cu meritul şi faima hărăzită de străbuni,

Noi împărţim cu Iuda arvuna cu arginţii,

Fără s-avem pretenţii la marile cununi.

La arşiţa gândirii, la gerul din catrene,

La răscoliri de spirit şi la ediţii literare,

La Liga, ce de-atâta amar de vreme,

Trudim la festivaluri, la târguri şi lansare.

Au nu gândeşti Înalte că-n vremile trecute,

Toiagul „erudit” l-a dus bărbatul meu?

Din Artur Silvestri pe căi necunoscute,

S-a prelins doar Carte cu străluciri de zeu!

Sub vraja iscusitului şi vraciului Merlin,

Soţul, care mi-a trudit din greu sub Rigă,

Caliope şi Erato în faţa cărora mă înclin,

L-au uns pe eternitate, venerabil şef la Ligă.

O! Munte înalt cât cerul. O! Piscule semeţ,

Mărirea ta se înalţă din mine muşuroi…

Căci, tot ce se ridică zidirii are-un preţ,

Jertfirea peste jertfă a tuturor din noi.

Ei! îţi cunosc de mult, menirea ta, şireată!

Răspunse Muntele din întocmirile cereşti:

Te-ai răzvrătit în viaţă cu firea îngâmfată

Şi ai rămas ce-ai fost şi tot ceea ce eşti!

Morala:

Destinul şi soarta le-a hărăzit la amândoi,

Unul să rămână Munte şi celălalt muşuroi!

————————————–

Gheorghe Constantin NISTOROIU

+ Sf. Mc. Alexandru şi Antonia

10 Iunie 2020 – Brusturi, Neamţ

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Alege adezivul potrivit pentru lemn – obtine imbinari sigure si de calitate inca de la prima aplicare

Spre deosebire de alte materiale din sfera constructiilor, lemnul necesita un grad mai spo…