Veronica BALAJ: Domnule Apostolos Patelakis, sunteți cunoscut ca un fervent susținător al celor două culturi din cele două țări de care sunteți legat, România, unde v-ați născut, (la Craiova, 16 iulie, 1951, urmând apoi și o specializare profesor de istorie și geografie), și Grecia, unde ați plecat împreună cu familia. Și aici ați profesat ca dascăl și, tot în limba română. O poveste frumoasă. Perfect adaptabilă conceptului de intreculturalitate. Vă propun să purtăm această convorbire pe ideea impresiilor trăite în cele două patrii. Adică viața văzută din mai multe unghiuri. Așadar, ați fost  afectat la plecarea din mediul unde ați copilărit și v-ați format? La Craiova lăsați  prieteni, o profesie, locuri, vremile nu erau prea bune și  nu știați cu ce o să vă confruntați în Grecia.

Apostolos PATELAKIS: Pentru a mă face mai bine înțeles de cititorii români, doresc să menționez că m-am născut la Craiova într-o familie de emigranți politici greci, refugiați acolo după războiul civil din Grecia (1946-1949). Prin urmare am fost bilingv de mic. Bunicii mei acasă vorbeau doar limba greacă. Eu am învățat limba română la cămin și la școală. După liceu am studiat istoria, iar în perioada 1973-1979 am predat la diferite școli, până când am hotărât să ne repatriem. Despre Grecia aflasem multe lucruri, dar ca să fiu sincer nu muream de dorul ei. Acest dor îl resimțeau cei care au trăit o perioadă acolo și erau legați de acele locuri, așa cum erau bunicii și părinții noștri. Eu eram legat mai mult de România. În anul 1979, la vârsta de 28 de ani,  m-am repatriat cu soția și fiica și ne-am stabilit în orașul Salonic, deoarece acolo existau mai multe posibilități de a găsi un loc de muncă. Desigur înrăutățirea situației economice în România a jucat un oarecare rol în a grăbi plecarea noastră. Nivelul de viață era așa de scăzut încât cu greu puteai să o scoți la capăt. Cum să le vorbesc elevilor despre superioritatea sistemului socialist când pentru un kilogram de carne trebuia să mă scol de la ora 4 dimineața și să stau la o coadă interminabilă. Poporul român a suferit mult în ultima perioadă a regimului comunist.

Veronica BALAJ: Ajungând în Salonic, ați avut  sentimentul că aparțineți acelui spațiu? Nu vi se părea străin? Vi se părea că reluați un fir întrerupt odată cu plecarea strămoșilor din cauza războiului civil din Grecia?

Apostolos PATELAKIS: Trecerea dintr-o ţară în alta, chiar dacă se face în mod oficial, constituie o ruptură bruscă, care poate avea urmări nebănuite. E ca şi cum ai smulge un pom cu rădăcină cu tot şi ai vrea să-l replantezi în alt loc. Alt regim politic, altă cultură, limbă, tradiţii, căutarea unui loc de muncă, pierderea prietenilor dragi şi multe altele. Noi nu știam ce înseamnă regimul capitalist. A trebuit să ne acomodăm din mers pentru că trebuia să supraviețuim. Desigur că la început ne simțeam ca niște străini. Totul era nou pentru noi. Norocul nostru a fost că am găsit foarte repede locuri de muncă, lucru foarte important pentru un nou început de drum. Eu am fost angajat pe post de profesor la Școala de limbi balcanice din cadrul Institutului de Studii Balcanice (IMXA), unde până acum am predat limba română tuturor celor care doreau să învețe limba română în diferite scopuri, mai ales științifice. La școala de Limbi Balcanice m-au primit imediat deoarece nu aveau profesor, dar directorul școlii m-a rugat prietenește „să mă feresc să fac propagandă comunistă, pentru a nu avea probleme”. În paralel, am predat limba română și la unele școli private, care pregăteau sute de absolvenți de liceu care doreau să studieze în România. Soția mea fiind asistentă medicală s-a încadrat imediat la un mare spital din oraș, așa că din punct de vedere economic eram pe drumul cel bun.

Veronica BALAJ: Cum era viața cu normele ei, oamenii de aici comparativ cu cei din România,  Craiova? Ce era diferit în relaționarea cotidiană? Deși ne aflăm în același areal, mă refer la zona  balcanică, tot există diferențe.

Apostolos PATELAKIS:  Ceea ce m-a frapat la început a fost că grecii nu știau nimic despre viața emigranților greci din țările socialiste. Aveau o imagine deformată, ca urmare a propagandei de denigrare dusă de guvernele de dreapta care se perindaseră în Grecia până în 1981. Pentru aceștia, emigranții constituiau o lume necunoscută, îndepărtată, ascunsă în spatele cortinei de fier.  Aveau impresia că trăiam ca în China, că eram îmbrăcați în uniforme, că mâncam la cantine, etc. Când le explicam care era realitatea rămâneau surprinși, ba unii chiar credeau că făceam propagandă comunistă.  Deci ei nu cunoșteau realitățile din țările socialiste, iar noi nu cunoșteam realitățile din țările capitaliste. Apoi, ne-a surprins plăcut abundența și varietatea produselor din magazine și piețe. Găseai tot ce doreai. Erai liber să faci orice dacă aveai bani. Puteai să cumperi, să construiești, să călătorești, să te stabilești oriunde fără nicio îngrădire. Diferențele între cele două sisteme și cele două țări erau foarte mari.

Veronica BALAJ: În câtă vreme v-ați făcut prieteni noi? Mai aveți și azi prieteni din vremea când ați sosit?

Apostolos PATELAKIS: De la început, am constatat că în comparație cu românii, grecii erau mai reci, nu erau așa de prietenoși. Greu să te invite cineva acasă la el. Trebuia să te cunoască foarte bine ca să se deschidă  față de  tine. Te invitau la cafea, la restaurant, dar nu acasă. Treptat, ne-am făcut prieteni printre colegii de serviciu, dar și din rândul celor care au studiat cu mine limba română. Azi, există foarte mulți medici care au studiat în România, cu mulți dintre ei avem relații strânse.

Veronica BALAJ: De obicei, la o strămutare, oamenii duc în suflet sau în subconștient, involuntar, anumite elemente specifice locului unde s-au născut. Care ar fi acestea?

Apostolos PATELAKIS: La început ne comportam ca în România. Soția gătea așa cum știa, adică mâncăruri în stil românesc, iar mintea ne era mereu în România. Cu timpul am început să ne adaptăm la tradițiile și obiceiurile locului, la mâncărurile cu specific grecesc și mai ales la pește și fructele de mare, care ne erau necunoscute. O altă mare deosebire consta în faptul că noi eram atei, pe când în Grecia religia era la loc de cinste, se preda în școli și elevii mergeau la biserică cu profesorii. Sărbătorile religioase se sărbătoreau cu mare fast și existau multe zile libere, fenomen necunoscut nouă. Trebuie să menționez că noi, în comparație cu alți emigranți politici greci, ne-am adaptat mai repede întrucât nu am întâmpinat greutăți în găsirea unui loc de muncă.

Veronica BALAJ: După câtă vreme ați revenit în România? În perioada cât ați absentat, v-a încercat dorul? Și dacă da, de ce anume vă era dor?

Apostolos PATELAKIS:  Noi ne-am repatriat, dar părinții mei au rămas la Craiova, cu gândul că după ce ne vom stabili noi mai bine, se vor repatria și ei. Prin urmare veneam aproape în fiecare an ca să-i văd. În tot acest interval de timp (1980-1989) vedeam tot mai clar marile diferențe dintre cele două țări. În România situația era așa cum o lăsasem, adică nicio schimbare, totul era static, în timp ce nemulțumirea poporului față de conducere creștea. Prietenii mă întrebau mereu de situația din Grecia, dar eu nu puteam să vorbesc. Le spuneam că și acolo sunt probleme și nu e cum vă imaginați. Desigur vedeau că sunt altfel îmbrăcat, că am dolari în buzunar, că pot călători oricând, că aduc părinților diverse bunuri de consum, dar eu mă eschivam de la tot felul de discuții. În Grecia mi-era dor de mici, de cozonaci, de covrigi, de biscuiții „Eugenia” și de vinurile românești.

Veronica BALAJ: În orice situație, limbajul, limba în care se  comunică este factor  esențial. Știați deja limba greacă modernă, comunicațională, de acasă. A fost nevoie de specializare în plus?

Apostolos PATELAKIS: Elevii greci în România aveau de două ori pe săptămână cursuri de limba greacă, istoria și geografia Greciei. Cu tot efortul profesorilor greci datorită faptului că nu aveam cărți scrise pentru nevoile noastre, faptul că nu erau dicționare, primele dicționare au apărut în 1975-1976, au îngreunat procesul de învățare a limbii elene la nivelul la care ar fi trebuit. În Grecia a trebuit să dau examene de recunoaștere a diplomei de bacalaureat și a diplomei de la universitate. Am citit intens în primii ani ca să reduc din handicap și să mă apropii de nivelul profesorilor greci. Am muncit foarte mult pentru că limba greacă este o limbă dificilă, cu o ortografie pe care cu greu o stăpânești. Fiind o limbă cu o istorie de 3.000 de ani, trebuie să cunoști rădăcinile cuvintelor din greaca veche ca să poți să scrii corect. Limba română este foarte ușoară față de limba greacă, așa se și explică de ce studenții greci în România învață repede limba română.

Veronica BALAJ: Aparțineți  structurii culturale grecești, dar în aceeași măsură aparțineți și limbii  sau culturii române. Le slujiți frumos pe ambele. Fac parte din psihologia dvstră existențială. Haideți să le exemplificăm cu câteva realizări pe care le-ați trecut în cv-ul dumneavstră de  persoană cu două culturi. Aici și acolo. Acolo și aici.

Apostolos PATELAKIS: Aici aș putea să mă refer la unele traduceri din greacă în română și din română în greacă. Am dorit să fie cunoscute unele aspecte ale culturii românești în Grecia și invers. De exemplu, l-am sprijinit pe cursantul meu la limba română, poetul Nikos Tentas și împreună am tradus „Luceafărul” lui Eminescu în greacă, care s-a bucurat de mare succes. Numai un poet putea să-l traducă pe neîntrecutul Eminescu. Din greacă în română aș aminti contribuția mea la traducerea lucrării lui Haralambie Skarlakidis „Sfânta Lumină, Minunea pogorârii Luminii Învierii de la Mormântul lui Hristos (Șaptezeci de mărturii istorice – sec. IV-XVI)”. Am publicat și unele broșuri dintre care amintesc doar una „Consulatul General al României la Salonic, Două decenii de la înființare (1994-2014)”. Broșură bilingvă pentru a permite ambelor părți se afle despre activitatea Consulatului în perioada menționată.

Veronica BALAJ: Istoria v-a ajutat în cele din urmă în sensul că, după ’89, cele două țări, România și Grecia, și-au diversificat legăturile. Anul acesta se sărbătoresc 140 de ani de relații diplomatice. Câteva detalii în acest sens…

Apostolos PATELAKIS: Desigur! Anul acesta s-au împlinit 140 de ani de relaţii diplomatice între România şi Grecia (1880-2020). Consulatul General al României la Salonic a hotărât să marcheze acest deosebit eveniment prin două acțiuni. O acțiune constă în organizarea la sfârșitul lunii septembrie a unui Simpozion la Salonic referitor la această temă prin colaborarea Institutului de Studii Balcanice din Salonic cu Institutul de Studii Sud-Est Europene de la București. Cea de-a doua acțiune are în vedere publicarea unei broșuri bilingve (româno-elenă) tot pe această temă. Autorii acestei broșuri sunt: istoricul Doru Liciu, directorul Arhivelor Ministerului de Externe de la București și eu, din partea Institutului de Studii Balcanice. Suntem aproape gata cu textul, care constituie o amplă sinteză a acestei perioade având permanent în vedere conjunctura internațională a evenimentelor. Demn de remarcat este faptul că traducerea va fi facută de doi cursanți de-ai mei, care au învățat limba română la Salonic. Este încă o dovadă a muncii depuse de mine în acest domeniu!

Veronica BALAJ: Care este  proeictul intrecultural în care v-ați implicat cel mai mult?

Apostolos PATELAKIS: În ultimii 15 ani am lucrat intens la scrierea unei cărți care m-a preocupat toată viața. Cartea cu titlul: „Războiul civil din Grecia (1946-1949) și emigranții politici greci în România (1948-1982)”, constituie de fapt o pagină comună a celor două popoare prietene. După înfrângerea comuniștilor greci, în anul 1949, în jur de 55.000 de refugiați greci au găsit adăpost în șapte state socialiste. În România au fost în jur de 11.000, printre care și părinții mei. Acolo s-au cunoscut, s-au căsătorit și m-am născut eu. La București s-a aflat sediul Partidului Comunist Grec, aflat în ilegalitate, care a activat în condiții de conspirativitate, prin urmare puține lucruri ne erau cunoscute. Am încercat să aflu cât mai multe lucruri prin cercetări la arhivele din București și Atena, prin articolele publicate în ziare și reviste, precum și din discuții cu unii membri marcanți ai comunității emigranților din România. A rezultat această carte care s-a bucurat de mare succes în rândul istoricilor, care practic nu știau nimic despre aceste evenimente. Cartea a apărut la Editura Cetatea de Scaun din Târgoviște în 2017 și a obținut premiul Fundației Culturale „Magazin istoric”. În anul 2019 aceeași carte, dar altfel redactată, deci nu este vorba de o traducere, a apărut la Salonic în limba greacă.  Consider că aceste două cărți sunt cele mai importante realizări ale mele, și pe care ar trebui să le citească toți care simpatizează cele două țări și popoare.

Veronica BALAJ: Anticipând anul 2021, și asta pentru că, deja  se  derulează proiecte culturale, să amintim că cei 200 de ani de la revoluția lui Tudor Vladimirescu, 1821, pentru poporul grec au o mare importanță. Nu sunteți  absent din derularea unor evenimente proiectate  minuțios. V-am ruga să ne dați câteva detalii.

 Apostolos PATELAKIS: Anul 2021 marchează 200 de ani de la izbucnirea revoluției grecești de la 1821, revoluție care a condus, în final, la crearea statului independent grec, primul stat independent din Balcani (1830). Pentru a comemora acest mare eveniment, în Grecia s-a constituit un Comitet la nivel național „Grecia 2021” alcătuit din mari personalități ale vieții culturale din Grecia, care va coordona toate activitățile prevăzute în anul bicentenar. În fruntea acestui Comitet a fost desemnată doamna Gianna Angelopoulou, doamna care s-a aflat în fruntea Comitelui pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2004. Se vor organiza diferite activități în țară și străinătate (congrese, simpozioane, expoziții, filme documentare, vor fi publicate cărți și albume etc.), cu scopul de a lumina cât mai mult aceste mărețe evenimente, care au schimbat configurația Balcanilor. Dat fiind faptul că revoluția greacă a izbucnit în Principatele Române, în paralel cu revoluția lui Tudor Vladimirescu, o atenție deosebită va fi acordată și organizării unor acțiuni culturale și în România.

Veronica BALAJ: Vă mulțumesc și vă doresc mult succes în continuare!

—————————

A consemnat,

Veronica BALAJ

Timișoara -Salonic

10 iunie 2020

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

George ROCA: De vorbă cu poetul și actorul Adrian Munteanu despre Sonetoterapie

Motto: Opreşte-te, îmi spun. Aruncă lestul! Ce rost am eu în lumea asta largă, Ce val din …