Gheorghe GOLDHAMMER: Banca amintirilor ce nu da faliment

Am deschis o banca a amintirilor ce fie care om o poate face ,trebuie doar o aprobare superioara dela propriul cap. Natura ne ajuta sa nu predomine mereu numai amintirile negative din care fie care om a avut parte. Trebuie filtrate amintirile si depuse in banca numai acelea ale caror amintire ( as zice retraire ) ne face placere.

GOLDHAMMER-ART-wb-1-300x200@2x Gheorghe GOLDHAMMER: Banca amintirilor ce nu da faliment

Am scos din banca dosarul cu amintirile din tineretea mea care-mi face deosebita placere sa ” retraiesc ” acei ani ai ” omeniei „.

Cum sint meserii disparute la fel cu regret sint si comportamente umane disparute. Am attachat o fotografie a doi taietori de lemne veniti dela tara la oras sa munceasca cinstit, oameni si meserii care au disparut demult, mi-a placut atit de mult acesti oameni ca am pastrat fotografia lor in albumul meu de amintiri.in acele vremuri indepartate.

1187 Gheorghe GOLDHAMMER: Banca amintirilor ce nu da faliment

As avea multe exemple de ” omenii trecute ” ca de exemplu daca mergeam in satele invecinate doar la o plimbare ,batrinii care sedeau pe ” lavita ” ( banca ) in fata casei te salutau cu toata diferenta de virsta si era o onoare pentru ei daca le faceai o vizita in casa oferind ce aveau mai bun.

As mai aminti obiceiul izvorit din intelepciunea populara cind se mergea la padure la cules de ciuperci ,era obligator sa ai un cutit cu care sa tai ciuperca gasita dela radacina, asfel ” spori ” vor ramine in pamint si vor fi darnici dupa urmatoarea ploaie.

Draga mea mama cit si alte femei mergeau la piata si cu o lingurita cu care se gusta smintina oferita spre vinzare de tarancile ” si nu intermediare „. Untul era asezat pe o frunza de verde de vita de vie si putea fi si el gustat fara proteste.

Munca era considerate o cinste, saracia nu era o rusine, era rezultatul unui complex de inprejurari.

A veni din padure cu un carucior incarcat de crengi uscate pentru iarna nu era nimic deosebit,ca si a merge cu acela carucior incarcat cu rufe la ” cris ” ( vale ) pentru a fi spalate cu un batator ( mai ) pe o piatra asezata in apa curgatoare.

Nu pot uita cele patru patratele de zahar cubic inpachetate in ziar care pentru tarani din satele vecine era cantitaea de dulceta a saptaminii : o bucatica de ” iasca ” uscata pusa intre dejete alaturi de piatra tare care era lovita cu o bucatica special de otel al caror scintei aprindeau ” iasca ” dela care se aprindea tigara. Reclama nu se cunostea si timpul avea alta valore cit si ceasul era pozitia soarelui.

Ma gindesc la tinerii de azi si pe ecranul memoriei apar eu la 16 ani cind fiind ucenic am fost trimis de mester cu un magnetou la reparat in oras la un atelier de specialitate, m-am murdarit intentionat pe fata si pe miini ca sa vada cei intilniti ca eu lucrez.( meseria bratara de aur ) lozinca acelor vremuri.

Pe strada copilariei mele ” Beius ” traiau romini,unguri,evrei,italieni,stiam aceste origini numai depe nume,ca dealtfel nu interesa pe nimeni,cu toti eram OAMENI cunoscuti si prieteni de joaca.

Internetul, televizorul, radioul erau inlocuite de padure, de cimpuri inflorite, de valea ce curgea in mijocul orasului bogata in pesti si curata.

Am insirat doar citeva din multele aspecte de OMENIE ale acelor vremuri .

Si mi-a facut placere sa le reamintesc sa le retraiesc.

Si daca cineva isi va ” reaminti ” de aspectele pozitive ale anilor tineretii voi fi si mai multumit.

Gheorghe GOLDHAMMER

Partajează acest conținut:

Publică comentariul

You May Have Missed