Cartea Romanţa... este structurată pe aceeaşi axă respectată şi de celelalte care fac parte din aceeaşi colecţie a autorului: descrierea locului natal al copilăriei, reconstituirea atmos ferei oraşelor şi a metropolelor pe unde a colindat scriitorul, familia, relaţia cu literatura română şi cea europeană, descrierea lumii politice, sociale, culturale a timpului, apogeul vieţii artistului, deznodământul şi ecouri ale scrisului său.

Informaţiile bogate sunt detaliate, nuanţate, în funcţie de rolul pe care îl au în text. Personajele şi dialogurile vii, extrem de autentice, poartă cititorul în lumea îndepărtată a României secolului trecut. Prin ochiul documentat al autorului cunoaştem familia atât de frumoasă a lui Ion Minulescu, locurile copilăriei de care a fost legat până la sfârşitul vieţii: Slatina şi Piteşti. Sensibilitatea copilului, (alintat cu supranumele de Bucu, sugerând bucuria), curiozitatea sa, îl leagă excesiv de natură, de locurile istorice ale zonei. Aceleaşi trăsături le dovedeşte şi atunci când împreună cu familia, colindă mai multe oraşe, tatăl (vitreg) fiind ofiţer.

Şcolile pe care le-a parcurs scriitorul constituie pentru Al. Florin Ţene prilejul de a evoca lumi, de a creiona atmosfere, precum un pictor pe o mare pânză de tablou. Mi s-a părut fascinant să regăsesc ceea ce ştiam, mai mult din povestirile dascălilor mei, scene ale şcolii româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea: scrierea pe tăbliţe, folosirea tocului, a unui săculeţ cu cenuşă „pentru a suge cerneala de pe litere…”, faptul că dascălul „îi mai lua de urechi şi de perciuni pe băieţi…”. La Liceul „Ion C. Brătianu” din Piteşti, Minulescu rămâne corigent la Limba Română (era în clasa a şasea), iar acest lucru îl va urmări întreaga viaţă. Dincolo de informaţiile culturale, extrem de vibrante sunt cele cu caracter istoric, Ion Minulescu fiind scriitorul român care a trecut prin câteva momente istorice importante ale ţării noastre: Primul Război Mondial, formarea României Mari şi Al Doilea Război Mondial. Sunt pagini evocate, din nou, cu mare emoţie, chiar dacă dintr-un timp atât de îndepărtat, cum este cel al mileniului în care trăim.

Stilul expresiv, extrem de plăcut, te transportă cu întreaga fiinţă în lumea evocată. Adevărul este că nu ştii cât din cele relatate este real şi cât este poveste. Mărturisesc sincer că am încercat să stabilesc un oarecare raport între realul evocat şi povestea ţesută pe marginea acestuia. Mi-a fost greu. Dar, am văzut cât se poate de clar, că autorul foloseşte ca bază a cărţii documentarea, în prelungirea căreia găsim arta de a scrie, talentul de prozator. Toate informaţiile sunt luate din scriitori cunoscuţi, care şi-au interferat viaţa cu a lui Minulescu, din critici literari (Eugen Lovinescu, George Călinescu, Benjamin Fundoianu ş.a.), din arhive sau, după caz, de pe internet. Artificiile literare utilizate îl fac pe cititor să îl confunde, de multe ori, pe autorul Alexandru Florin Ţene cu poetul Ion Minulescu. Aşa se întâmplă spre exemplu, în paginile care descriu metropola Franţei, Parisul, anilor 1900, unde tânărul Minulescu sosise spre a studia Dreptul.

Evident că facultatea nu era pentru firea extrem de sensibilă a poetului. Perioada i-a folosit spre a lua contact cu noua mişcare literară a Parisului, spre a frecventa Cartierul Latin, cafenelele, unde i-a cunoscut pe cei mai mari poeţi ai timpului: Paul Valery sau Charles Baudelaire. În egală măsură, prin ochii maestrului Alexandru Florin Ţene (sau poate ai lui Minulescu?) este descrisă nemuritoarea arhitectură a Parisului. Este perioada în care scriitorul Ion Minulescu îşi dă seama că modernismul, simbolismul în special, este pe măsura spiritului său liber. Îl va adopta cu toată fiinţa şi i se va dedica în întregime, după cum mărturiseşte soţiei şi fiicei sale: „Iubită! Sunt liber, liber, ca…POEZIA!”. Va fi prieten şi va colabora, atât cu poeţii moderni şi simbolişti ai României (Macedonski, Dimitrie Anghel, Bacovia, Lucian Blaga), cât şi cu cei tradiţionalişti (Ştefan O. Iosif, Adrian Maniu, Octavian Goga, Duiliu Zamfirescu, Liviu Rebreanu)

Acumularea de trăiri, experienţe şi cunoştinţe va continua cu explorarea celor mai frumoase oraşe ale Italiei: Milano, Veneţia, Roma, scriitorul (jurnalist, prozator, dramaturg, traducător, critic de artă), desăvârşindu-şi formaţia culturală. Pentru întreaga activitate a fost recompensat în anul 1922, cu funcţia de Director General al Artelor.

Citind cartea domnului Al. Florin Ţene te mai surprinde un lucru poate mai rar, care, pe mine, personal m-a dus cu gândul la marele Mihai Eminescu. Este vorba de trăirea sentimentului iubirii, de locul femeii în viaţa lui Ion Minulescu, aspect deloc de neglijat, deoarece a fost ca un fir roşu, sau poate ca o coloană vertebrală a vieţii poetului. Doar că, total diferit decât în cazul lui Mihai Eminescu.

Nu mă voi opri la Eminescu, pentru care femeia a reprezentat, dincolo de „mijloc de cunoaştere a vieţii”, prilej de suferinţă, de cele mai multe ori. Dar, trebuie să subliniez câteva lucruri evidenţiate cu rafinament, sensibilitate şi cât se poate de veridic de către autorul cărţii.

Femeia a reprezentat pentru Ion Minulescu, încă din anii primei tinereţi, o iubire carnală. Toate femeile din jurul lui îl voiau partener măcar pentru o noapte. Poetul investea, dincolo de dăruirea momentană şi trecătoare, o parte din sufletul său, pentru fiecare femeie care i-a trecut prin viaţă, fie că era Mary, Kety, Steluţa sau Lizica. Iar acestea îl iubeau atât de tare, încât se ajutau între ele de dragul poetului (Kety i-a dat bani pentru spitalizarea Lizicăi).

Sunt lucruri speciale…

Şi mai special, credem noi, este faptul că omul, bărbatul şi scriitorul Ion Minulescu, a întâlnit-o la vârsta de 33 de ani, pe femeia vieţii, dar şi a viselor sale, Claudia Millan, la rândul ei, poetă simbolistă, dar mai ales, artist plastic cunoscut al timpului. Prin ea, Ion Minulescu avea să se întrepătrundă cu toată pătura de artişti plastici ai timpului. „Ionel, privind-o din spate, îi aprecia picioarele şi şoldurile. «E o femeie inteligentă»… După câteva întâlniri cu Claudia la şedinţele de cenaclu, Ionel simte pentru prima oară un sentiment ce nu-l trăise până acum”.

A fost împlinirea de două ori a vieţii poetului. Prin artă şi prin iubire. Amândoi soţii-artişti s-au dedicat fenomenului literar-artistic al ţării, devenind creatori de expoziţii, organizatori de cenaclu, întâlniri între scriitori şi pictori, promovând cultura română pe tot cuprinsul României, fiind recunoscuţi şi în Europa.

* Al. Florin Ţene, Romanţa celui care s-a întors (Viaţa scriitorului Ion Minulescu între realitate şi poveste), Editura Napoca Nova, Cluj, 2018

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Stațiunile de la munte atrag tot mai mulți turiști străini: ”E frig, dar e foarte frumos”

Zi perfectă la munte pentru schi sau alte sporturi de iarnă, dar şi pentru cei care au vru…