Grădiniţele din Sinaia au încheiat, teoretic, înscrierile pentru anul şcolar 2011 – 2012, iar cele mai solicitate unităţi sunt cele cu program prelungit. Părinţii preferă orarul de 8 – 9 ore pe zi, dovada fiind numărul mare al cererilor de încriere depuse până acum. În mod normal, o grupă ar trebui să fie alcătuită din 15 — maxim 20 de copii, însă capacitatea locurilor este de cele mai multe ori depăşită. Ca noutate, din această toamnă se va înfiinţa în centrul staţiunii Sinaia, o nouă unitate pentru preşcolari, ce va purta numele George Enescu. Aici, vor fi mutate Grădiniţa nr. 1 şi Puişorul Moţat, iar grupele vor fi împărţite în funcţie de program: normal sau prelungit. Culmea, şi aici toate locurile au fost deja ocupate. În total, în unităţile preşcolare din staţiunea Sinaia, există şase grupe cu program prelungit şi patru cu program normal. Conform planului de şcolarizare şi al numărului de locuri, la nivelul oraşului ar trebui să fie înscrişi 200 de preşcolari, însă în realitate numărul lor ajunge la 240.
-
TOP 3 idei cu ajutorul cărora poți transforma baia apartamentului tău din Sinaia într-un mic SPA
Chiar dacă locuiești într-o zonă de munte, cu peisaje spectaculoase, nu înseamnă că nu mer… -
Investitorii încep să fie mai interesaţi de Sinaia …
Sinaia „for sale“: tot mai multe pensiuni şi hoteluri sunt la vânzare. „Investitorii încep… -
Autostrada de pe Valea Prahovei este lăsată pe mâna primarilor
Autoritățile vor să apeleze la o metodă inedită pentru a construi o autostradă pe Valea Pr…
Load More Related Articles
-
Simți că nu mai dai randament la muncă? Iată TOP 5 activități pe care să le faci în weekend ca să fii mai productiv în timpul săptămânii!
Când îți dorești o carieră de succes, este imposibil să nu te stresezi la locul de muncă. … -
Lexmark – soluții versatile pentru casă și birou
Compania americană Lexmark s-a remarcat de-a lungul timpului datorită produselor de foarte…
Load More By Mihai Mircea Totpal

Load More In
Check Also
Simți că nu mai dai randament la muncă? Iată TOP 5 activități pe care să le faci în weekend ca să fii mai productiv în timpul săptămânii!
Când îți dorești o carieră de succes, este imposibil să nu te stresezi la locul de muncă. …