Home Interviu cu psihoterapeutul Bogdan Soceanu

Interviu cu psihoterapeutul Bogdan Soceanu

15 min read
0
0
598

Psihoterapeutul Bogdan Soceanu este unul dintre cei care cred cu tărie că viaţa este aşa cum ne-o facem noi. Putem descoperi ceea ce este frumos în noi, ne putem bucura de fiecare clipă sau putem renunţa la valori şi devenim trişti şi debusolaţi. Puterea de a alege ce vrem să fim stă doar în noi. Prin natura meseriei, este un artist, puţin mai deosebit, deoarece, aşa cum spune psihoterapeutul, „se ocupă cu arta de a făuri oameni”. De-a lungul carierei a consiliat părinţi şi copii în centre de adopţii, dar şi dependenţi de substanţe. Acum, în parteneriat cu Primăria Sinaia, doreşte să dezvolte un nou program de psihoterapie, prin organizarea unui grup suport pentru bătrânii din oraş care au nevoie de asistenţă de specialitate şi a unui grup de dezvoltare pentru adolescenţi.

Deşi, de multe ori, nu ne gândim să apelăm la un psiholog sau la un psihoterapeut, simpla discuţie cu o asemenea persoană ne poate determina să ne revizuim atitudinea şi comportamentul faţă de ceilalţi.

Rep: Aş vrea să-mi spuneţi câteva cuvinte despre dumneavoastră. Unde v-aţi născut şi cum a fost copilăria dumneavoastră?

M-am născut la 29 noiembrie 1968, în oraşul Buşteni. Am absolvit şcoala gimnazială şi liceul în Buşteni. Am crescut la bloc, iar copilăria mea a fost tipică acelor ani. Fac parte din generaţia copiilor crescuţi cu „cheia de gât”. Părinţii mei au fost nişte oameni care au apreciat întotdeauna valorile morale, iar acest lucru mi l-au transmis şi mie. Mentorul meu din perioada copilăriei a fost unchiul meu, medic de profesie, ginecologul Voiculescu. Mereu spunea că voi ajunge medic. Am făcut facultatea la Braşov, după care au urmat anii de formare profesională pe care i-am făcut la Bucureşti. Facultatea a durat patru ani, iar formările şapte ani.

Rep: De ce aţi ales să faceţi psihologie?

Iniţial mi-am dorit să fac Teologie. Ideea a pornit de la unul dintre prietenii părinţilor mei, domnul Virgil Cândea, şeful Academiei Române. Mi-a spus că vrea să fac Teologie. Simţeam totuşi că locul meu nu este acolo. Copil fiind, observam că motivaţia oamenilor este frica, iar acest lucru m-a determinat să cred că poate exista şi o altă motivaţie, alta decât frica şi anume iubirea. Cred că asta m-a făcut să aleg psihologia.

Rep: Există oameni care v-au marcat viaţa?

Viaţa mi-a fost marcată de-a lungul timpului de terapeuţii cu care am lucrat: Iolanda Ghitrofan şi Dana Porumb.

Rep: Ce pasiuni aveţi?

Pe lângă pasiunea pentru oameni, îmi place să merg la teatru, să citesc şi să ascult muzică clasică.

Rep: Credeţi că tinerii de astăzi sunt atraşi de cultură?

Din păcate, astăzi sunt alte tentaţii, care duc spre valorile culturale. Unul din scopurile mele este să fac această educaţie de prevenire şi valorizare a acestui segment.

Rep: Ce părere aveţi despre pasiunile tinerilor?

Deja a apărut o nouă patologie, dependenţa de calculator sau, cum spun americanii, „mai lasă-mă un minut”. Este foarte nociv acest comportament patologic. Începând de la subnutriţie, lipsa atenţiei, lipsa de motivaţie, lipsa de contacte sociale. Totul se rezumă la contacte virtuale.

Rep: Cum credeţi că afectează violenţa din jocurile pe calculator copiii?

Copilul învaţă prin imitare, iar ceea ce vede la televizor sau în jocurile de pe calculator transpune în viaţa reală. Toate aceste lucruri agresive au o foarte mare influenţă asupra comportamentului copilului.

Rep: Consideraţi că este perceput corect rolul psihologului în şcoli?

Ştiu de la colegii mei care lucrează în şcoli că se lovesc de o problemă nouă. Profesorii trimit copiii la psiholog ca o pedeapsă: „Dacă nu eşti cuminte, te trimit la psiholog”, iar acest lucru îngreunează puţin munca psihologului. Acest lucru a fost înţeles puţin greşit de către unii profesori. Sunt convins că este nevoie foarte mare de psiholog în şcoli.

Rep: Ce părere aveţi despre dependenţa de orice fel?

În spatele dependenţei de calculator sau a dependenţei de substanţe se află dependenţa emoţională. Copiii trăiesc singuri, pe lângă colţurile şcolilor, deoarece părinţii sunt plecaţi în străinătate. Apar primele anxietăţi, primele lipsuri. În cabinet, îmi este foarte greu să lucrez cu aceşti tineri, pentru că ei nu-şi mai găsesc valorile. Modelul lor matern şi patern a dispărut din viaţa lor. Atunci trebuie făcută o restructurare la nivel de individ, cu care să explorez până la nivel de sine. De multe ori, mulţi oameni nu mai văd nimic în aceşti tineri şi atunci se restructurează ce se află în spatele măştilor sociale. În esenţă, fiecare om vrea să fie bun, să fie valoros, să iubească şi să fie iubit. Dacă nu vedem această parte, este foarte greu şi pentru ei şi pentru noi. Eu cred în şansele lor. Practic, făurim oameni, ne ocupăm cu arta de a făuri oameni.

Rep: Aţi lucrat cu dependenţi de substanţe. Care este şansa de reuşită în recuperare?

Eu cred într-o revenire de sută la sută după dependenţă. De multe ori, oamenii caută să rezolve efectele în spitale, noi umblăm la cauze, iar cauza este dependenţa emoţională. Am cunoscut tineri care au asistat la moartea prietenilor de supradoze. Unii au reuşit să se rupă de acest mod de viaţă, alţii nu.

Rep: Credeţi că educaţia din familie are influenţă asupra viitorului copilului?

Eu cred că sunt extrem de importanţi cei şapte ani de acasă. Eric Berne spunea că până la şase-şapte ani este copilăria magică, iar părinţii ne proiectează scenariile de viaţă şi vom ajunge să ne creăm acest scenariu de viaţă, până la ce boli vom avea, cum va arăta partenerul de viaţă, pe scurt, dacă vom fi nişte învingători sau nişte învinşi. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că mamă nu este aceea care te naşte, mamă este aceea care te creşte, care te educă. Este important să nu hrănim copiii cu anxietăţile şi problemele noastre, să-i hrănim cu acele valori autentice. Copilul trebuie încurajat pentru orice mic succes şi trebuie să înveţe şi prin eroare. În psihologie este numită învăţarea prin încercare şi eroare. Cel mai important lucru este să nu ne dorim niciodată să ajungă ceea ce noi n-am reuşit să ajungem, pentru că niciodată nu vor face lucrul acesta. Copiii, ca să înveţe, au nevoie de o stare interioară. Ne întrebăm de ce unii copii învaţă, iar alţii nu. În funcţie de starea interioară, atunci când deschid cărţile se trezesc în faţa unor litere, unor informaţii care nu le creează nicio motivaţie. Motivaţia este o stare care îşi are sensul în lucruri pe care copilul le-a făcut cu părinţii. Mama şi tata stau cu copilul şi citesc împreună basme, poveşti şi îi creează copilului o stare. Acea stare îi va rămâne pe tot parcursul vieţii. De câte ori va deschide o carte, se va conecta la starea din copilărie. Asta stă în spatele motivaţiei.

Rep: Cum vi se pare Sinaia ca oraş?

Dacă ar fi să plagiez, aş spune că Sinaia este Perla Carpaţilor. Cred că i se potriveşte perfect acest nume. Este oraşul luminilor, oraşul îndrăgostiţilor, am auzit tot felul de astfel de cuvinte şi cred că i se potrivesc.

Rep: Credeţi că această criză mondială afectează psihicul oamenilor?

Oamenii se potenţează şi se pun în mişcare în perioadele de criză. Atunci când le merge bine, ei nu fac nimic pentru ei. Este o perioadă în care oamenii nu caută schimbări. De multe ori, în planurile de dezvoltare pe care le am cu adolescenţii le spun să nu meargă cu valul. Să facă doi paşi alături, să lase valul să treacă şi să-şi caute acele valori din interiorul lor.

SURSA: http://www.expresuldesinaia.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

3 tipuri de cadouri pentru a impresiona pe cineva drag

Pana in perioada sarbatorilor nu mai este foarte mult timp, ceea ce insemana ca poti incep…