Home Breaking News Stiri interne Hergan: Cred ca revine interesul pentru investitii imobiliare

Hergan: Cred ca revine interesul pentru investitii imobiliare

3 min read
0
0
184

Omul de afaceri Alexander Hergan (desen), care a dezvoltat prin intermediul firmei Avrig 35 proiecte precum Charles de Gaulle Plaza (sediul Petrom si Vodafone) sau Iris Shopping Center din Titan, spune ca nu a anticipat caderea pietei imobiliare, iar faptul ca a vandut proprietati de circa 300 de milioane de euro la momentul potrivit a fost dictat de piata.

Hergan, care evita iesirile in presa, a participat ieri la evenimentul de lansare a unui nou proiect imobiliar al companiei Avrig 35 – un centru comercial pe bulevardul Theodor Pallady din Bucuresti – unde a vorbit despre planurile de viitor ale companiei, dar si despre miscarile inspirate din trecut.

“Nu am anticipat caderea pietei imobiliare”, a spus Hergan, care a dat de inteles ca, dupa un an 2009 extrem de dificil, piata da semne de revenire, pe fondul cresterii interesului din partea investitorilor straini, dar si al unor retaileri internationali, care continua sa se extinda.

Hergan a semnat contracte de inchiriere cu companiile Auchan si Decathlon pentru inchirierea unor spatii comerciale intr-un proiect de 80 de milioane de euro care va fi dezvoltat pe o fosta platforma a grupului Sicomed, urmand ca finantarea sa fie asigurata din surse proprii si fonduri straine atrase, in conditiile in care bancile continua sa se fereasca de proiecte imobiliare. ”Cred ca in urmatoarea perioada vor fi multi bani care isi vor cauta locas”, a mai spus omul de afaceri care controleaza pe piata locala prin intermediul firmei Avrig 35 un portofoliu de circa 100 de loturi de teren, toate avand drept destinatie proiecte imobiliare, “in capul” sau.

El este asociat in proiectul din Pallady cu firma olandeza Cascade Group, care a mai dezvoltat in Bucuresti doua cladiri de birouri pe strazile Buzesti si Barbu Vacarescu din centrul orasului. Hergan este unul dintre cei mai puternici investitori imobiliari din Capitala, pe segmentul de birouri omul de afaceri concurand cu companii precum GTC sau Portland Trust, in timp ce principalii competitori pe segmentul parcurilor de retail sunt companii precum BelRom sau Omilos. Printre cei mai puternici investitori romani in imobiliare se regasesc nume precum Gabriel Popoviciu, Iulian Dascalu sau Liviu Tudor.

SURSA: http://www.zf.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri interne

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Tu stii ce rochie ti se potriveste in functie de lungimea si culoarea parului? Afla acum ce trebuie sa porti!

Femeile sunt intotdeauna atente la aspectul pe care il au, iar acest lucru se poate observ…