Home Horaţiu Mălăele şi Bănică Jr., premiaţi la Braşov

Horaţiu Mălăele şi Bănică Jr., premiaţi la Braşov

4 min read
0
0
241

Horaţiu Mălăele a luat premiul de excelenţă pentru rolul Francois, din piesa „Dineu cu proşti”, iar Ştefan Bănică a luat premiul pentru creativitate interpretativă pentru rolul Geroge, din spectacolul „Cui i-e frică de Virginia Woolf”.

Festivalul de Dramaturgie contemporană s-a încheiat aseară, cu success.

Juriul din acest an a fost alcătuit din Florica Ichim (critic de teatru), Doina Papp (critic de teatru), Alexa Visarion (regizor). În acest an, juriul a decis să nu mai acorde premiul pentru scenografie, pe care, însă, l-a transformat în premiul special pentru interpretare ex-aequo şi premiul pentru creativitate interpretativă.

Primul premiu a fost „împărţit” între Iulia Popescu, pentru rolul din spectacolul „Autostrada”, de Neil LaBute, regia Adrian Iclenzan (Teatrul „Sică Alexandrescu”, Braşov) şi Mirela Oprişor, pentru rolul din spectacolul „Dumnezeul de a doua zi”, de Mimi Brănescu, regia Claudiu Goga (Teatrul ACT, Bucureşti).

Premiul pentru creativitate interpretativă i-a revenit lui Ştefan Bănică Jr., pentru rolul George din spectacolul „Cui i-e frică de Virginia Woolf”, de Edward Albee, regia Gelu Colceag (Teatrul de Comedie, Bucureşti).

Premiul pentru regie „cu două voturi pentru şi unul împotrivă”, a ţinut să precizeze Caludiu Goga, a fost acordat lui Radu Afrim, pentru „Ultimul mesaj al cosmonautului către femeia pe care a iubit-o cândva în fosta Uniune Sovietică”, de David Greig (Teatrul Naţional „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca).
Cel mai bun actor a fost desemnat Vlad Zamfirescu, pentru rolurile El, din spectacolul „Dumnezeul de a doua zi” şi Marc, din spectacolul „Artă” de Yasmina Reza, regia Cristian Juncu (Teatrul „Bulandra”, Bucureşti).

Emilia Popescu, cea mai bună actriţă

Cea mai bună actriţă a fost Emilia Popescu, în rolul Marthei, din spectacolul „Cui I-e frică de Virginia Woolf”. Premiul special al juriului a plecat în Capitală, pentru spectacolul „Dumnezeul de a doua zi”.

În final, ultimul premiu acordat de juriu şi primul, practic, în opţiunea lui, a fost marele premiu, care anul acesta s-a transformat în Premiul de excelenţă, acordat lui Horaţiu Mălăele, pentru rolul Francois din spectacolul „Dineu cu proşti“, de Francis Veber, în regia lui Ion Caramitru (Teatrul Naţional Bucureşti).

SURSA: http://www.adevarul.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Lexmark – soluții versatile pentru casă și birou

Compania americană Lexmark s-a remarcat de-a lungul timpului datorită produselor de foarte…