O săptămână atipică pentru nativii zodiei Berbec, în timp ce Peștii vor face față la diferite provocări.

BERBEC

Pentru cei născuţi în semnul Berbecului lucrurile s-au schimbat spectaculos. Vă aduceţi aminte cât de mult şi cât pe larg ne-am ocupat de acest semn zodiacal, spre enervarea şi invidia altor semne zodiacale care se simţeau uitate, părăsite, ignorate sau marginalizate? Nu este aşa.

De data aceasta, pentru Berbeci, lucrurile stau într-un cu totul alt registru. Îl au pe Jupiter de partea lor care, teoretic, ar trebui să le creeze premize favorabile, să le dea optimism şi putere, şi foarte multă vigoare, ori ambalare într-o serie de proiecte. Deocamdată este vorba de efort şi de intenţie.
Încetul cu încetul, odată cu luna aprilie, lucrurile vor căpăta un contur mai conflictual, mai nemulţumitor, şi o serie de rateuri şi imposibilităţi se vor instala ca o realitate dezagreabilă în viaţa Berbecilor.

Deocamdată, însă, au în Casa a XII-a şase posturi astrale care funcţionează în chip inegal, în funcţie de educaţie, de zestre, de vârstă, de destin, aceste planete pot să-i transforme pe unii Berbeci în nişte fiinţe de excepţie şi să le dea idei dintre cele mai bune, neobişnuite.

De multe ori, Berbecii pot să se transforme în ochii celor din jur în nişte persoane care par de-a dreptul versatile. Cu fiecare zi arată altă latură, dezvăluie altă calitate şi, cu fiecare săptămână, par nişte existenţe înnoite şi transfigurate, încât cu greu mai poţi să faci legătura cu persoana pe care o ştiai cu puţin timp în urmă. Alte persoane sunt doar mânate de dorinţe, de nostalgii, de impulsuri, de idealuri, de vise, unele, să nu uităm, romanţioase. Aceasta este ipostaza proastă, ori păguboasă, a acestui tranzit astral.
Acum se poate vorbi de o serie de secvenţe care mai ţin şi de neputinţă, ghinion sau limitare personală. Să nu uităm că este o perioadă în care Pluton, la 7 grade Capricorn, face cuadratură la grad perfect cu Jupiter la 7 grade Berbec. Asta înseamnă că cele două planete ridică bariere, uneori, insurmontabile pentru o serie de persoane, mai ales dacă se află între 47 şi 49 de ani sau pe multipli de 12, la 36, 48, ori 60 de ani. Cu nişte mici marje de eroare ori de toleranţă, în funcţie şi de anul în care s-au născut. Pentru aceşti nativi, lucrurile ţin de psihic, de o anume predispoziţie interioară şi de o anume incapacitate de a ieşi din acest mâl al suferinţei şi al amintirilor.

Pentru Berbeci aceasta este o săptămână atipică. Nu se ridică probleme speciale, nu se întrevăd evenimente şi, oricum, cele şase poziţii planetare în Casa a XII-a vorbesc mai mult despre un soi de sechestrare a acestor energii undeva într-o pivniţă, într-un loc nevăzut, necunoscut, la care ei nu au acces. Este imposibil să valorifice impulsurile astrale, altfel decât pe calea psihicului sau pe calea unei conştiinţe superioare, dar pentru asta trebuie să ai educaţie, exerciţiu, îndemânare şi chiar o experienţă anterioară să ştii ce să faci cu aceste vibraţii.

Nepregătit din senin, bulversat de această combinaţie dură, în care Luna neagră se apropie de Uranus şi celelalte planete în Peşti nu fac decât să le ţină isonul, se poate vorbi şi despre Berbeci rătăciţi, Berbeci care îşi pierd direcţia, Berbeci care nu mai văd capătul drumul, Berbeci care nu întrezăresc viitorul, care abandonează, care se aşează cu bagajele în mijlocul şoselei aşteptând să le dea cineva o mână de ajutor.

TAUR

Uriaşă este zestrea astrală pentru cei născuţi în Taur în relaţia cu prietenii, dar mai ales cu oamenii de care se apropie pe baza unor interese, unor scopuri, mai mult sau mai puţin nobile sau pragmatice, ori pe baza unor afinităţi selective.

Este vorba de simpatie, de idealuri comune, de scopuri comune pe care trebuie să le slujească într-o anume formă. Un grup de prieteni, un club, o asociaţie, o fundaţie, un partid, o coterie sau cine ştie ce alte grupuri de interese. Acolo este greul, acolo este provocarea, acolo este şi şansa, acolo este şi dezamăgirea, este efortul, este investiţia uriaşă de capital, mai ales atenţie de capital social, moral şi afectiv.

Se întrevăd, în perioada 19-25 februarie, o serie de salturi care pot să presupună că ei, chiar dacă nu sunt în prim-plan, atrag atenţia. Ajung, fără voia, lor să fie iubiţi, preţuiţi, admiraţi sau urmaţi ca şi cum ar fi nişte lideri, ori nişte vedete. Chiar dacă nu-şi doresc asta, chiar dacă nu provoacă o astfel de reacţie în public, în masă sau chiar la nivelul colegilor, totuşi fenomenul se petrece, se manifestă, este vizibil.

Pe de altă parte, primesc un sprijin, unul sau mai multe gesturi vin dinspre oameni mai mult sau mai puţin cunoscuţi. Sunt mai multe ipostaze. Pot să vină ajutoare modeste, medii, la nivelul verbalităţii. Cineva să pună o vorbă bună, altcineva să-l laude pe nativul din Taur sau să-i fie comentată imaginea, prestaţia, prezenţa, o luare de cuvânt, o decizie, o iniţiativă într-un chip favorabil. Alteori, este vorba de gesturi cu o greutate mai mare, care pot să vină ca o intervenţie decisivă. Cineva să pună piciorul în prag şi să reglementeze o situaţie în dezordine, ori în derivă, să-l ajute pe ultima sută de metri, să-l ajute în ultima clipă, să nu alunece şi, implicit, să nu piardă ceea ce reuşise să strângă până în acea clipă de partea lui, să spunem opoziţie, putere, demnitate, rang sau un anume statut, o notorietate.

Aici este vorba de intervenţia pe muchie de cuţit într-o situaţie alunecoasă, care poate lesne să se transforme într-una dubioasă şi periculoasă, ori păguboasă, pentru nativ.

În sfârşit, mai este vorba şi despre elemente care s-ar putea să nu fie sesizate de toată lumea imediat, ci într-un chip direct, lesne analizabil. Este vorba de o serie de mesaje subtile care vin, cum zice românul, grosso-modo, de la soartă, adică de la viaţa de fiecare zi cu pildele, consecinţele şi întreaga semnificaţie care ne conduce la ideea de qintesenţă. Qintesenţa, adică a cincea esenţă, este cea care le înmănunchiază pe toate şi le ridică la un grad superior, aşa cum credeau alchimiştii. De fapt, despre alchimie sufletească şi socială este vorba şi în ceea ce-i priveşte pe Tauri, care dacă sunt deştepţi şi care dacă reuşesc să aibă un moment de răgaz pot să extragă această qintesenţă mai repede, chiar, decât alchimiştii disperaţi după piatra filozofală.

Vor reuşi să găsească o semnificaţie în tot ceea ce li se întâmplă, o direcţie şi, mai ales, o oglindă fidelă a ceea ce sunt şi, mai ales, a ceea ce trebuie să fie. Se vor vedea pe ei cu obiectivitate în oglindă, dar, dincolo, undeva, în apele adânci ale acestor straturi de sticlă veneţiană, vor observa un dublu. Este dublul lor existenţial, este destinul care îi aşteaptă, îi cheamă, şi care îi ademeneşte cu o forţă uriaşă.

Sunt momente de mare implicare în tot felul de decizii şi secvenţe de viaţă publică, mai mult sau mai puţin interesante, logice, adecvate sau care să merite acest sacrificiu. Unele dintre aceste ipostaze sunt frumoase, fascinante sau măgulitoare, altele sunt doar celofan ieftin. Este şi acesta un semn al destinului, pentru că, în întreaga conotaţie astrală a săptămânii viitoare, dar şi a perioadei care urmează după 25 februarie, aceşti nativi pot să vadă foarte bine timp, chef şi luciditate să existe, pentru a întrezări lucurile în care au exagerat, lucrurile în care greşesc ori locurile în care se plasează într-un chip eronat.

Din această perspectivă interesante sunt zilele de 19 şi 20 februarie, când Luna în Fecioară va reuşi să creeze tot felul de situaţii complicate şi stranii la nivelul relaţiilor de prietenie. Pe de o parte, nativii din Taur vor începe să se replieze şi faţă de o serie de persoane pe care le simpatizau sau cărora le acordau sprijinul şi încrederea se vor desolidariza, se vor distanţa, ori vor pune piciorul în prag. Alteori, vor opta pentru diplomaţie şi vor vorbi învăluit, vor vorbi simbolic şi metaforic, vor explica, pe departe, ceea ce de fapt trebuie rezolvat mult mai simplu. Depinde şi de ce ascendent au, depinde şi de întregul horoscop personal, spre care dintre aceste două variante se vor hotără.
Apoi, interesante pot să fie şi zilele de 21 şi 22 februarie, când Luna în Balanţă, alături de Saturn, în Casa a VI-a a muncii va primi opoziţiile mai puţin benefice ale unui Jupiter. Mai puţin comode cred că ar fi corect de spus, mai greu de suportat, pentru că Jupiter vine nu neapărat ca o pedeapsă, ci ca o coerciţie, ca o formă de restricţie şi de regrupare, de readunare, de redevenire la matcă pe baza unor principii de ordine, disciplină, legalitate, justiţie, normă sau chestiune de conduită, de cutumă. „Se face aşa, nu e bine altfel. Aşa se obişnuieşte, aşa trebuie” etc.

Între aceste principii şi între aceste dorinţe ale lor se nasc tensiuni puternice şi, încetul cu încetul, săptămâna deviază spre o anume jovialitate. Astfel, încât pe 23 şi 24 februarie se poate intui o anume stare specială a acestor nativi care devin radicali, devin motivaţi să acţioneze fără milă, nu pot să spun fără scrupule, dar aş spune fără niciun fel de concesie sau fără niciun fel de cedare afectivă.

GEMENI

Pentru cei născuţi în semnul Gemenilor, acumularea de planete în Casa a X-a, numere, nume, profesie, rang, demnitate, asociată şi cu zodia Peştilor, poate să fie de bun augur. Pot să atragă de partea lor simpatie, încredere şi succes. Pot să primească o anume demnitate care să nu fie neapărat recompensată băneşte, să fie mai mult o recompensă morală sau o recunoaştere publică, ceea ce valorează mai mult, foarte mult pentru ei.

Este o mai bună aşezare într-un echilibru social, care le permite lor să fie respectaţi, să fie admiraţi, ori iubiţi. Contextul este dinamic şi le este favorabil, dar nu este uşor de suportat. Unii, de exemplu, firi mai timide, firi nu neapărat retrase, pentru că structural Gemenii nu sunt nişte firi retrase, dimpotrivă, au o anume vocaţie a vieţii publice şi a comunicării, dar sunt mai firavi din punct de vedere afectiv şi din punct de vedere psihic.

Sunt impresionabili, comunică repede şi bine, dar această empatie îi şi epizează, îi goleşte energetic, şi au o anume delicateţe, o anume fragilitate care îi poate, la un moment dat, transforma în nişte fiinţe şubrede din punct de vedere social, în care unii preferă să dea sau pe care alţii îi transformă într-un teren de încercare. Provocarea care se naşte pe Casa a X-a poate să reprezinte pentru ei o zestre mult prea mare sau un context care să-i oblige să facă eforturi puţin peste puterile lor.

Pentru aceşti nativi, doar ziua de 25 februarie poate să fie una antipatică. Luna în Săgetător, în Casa a VII-a, a parteneriatului, în cuadratură cu cele şase poziţii astrale din zodia Peştilor, aduce animozitate, probleme legate de un contract, o înţelegere sau o anume implicare într-un proiect de care ei nu ştiu nimic. Lucrurile ţin de ordinul surprizei, dar al surprizei neplăcute sau a-l punerii în faţa faptului împlinit. De aceea, ei pot să reacţioneze nu neapărat disproporţionat, cât intens.
Nu se pot stăpâni, se enervează, cer explicaţii, refuză, întorc spatele celor care îi provoacă şi în felul acesta ziua să fie una costisitoare energetic şi nemulţumitoare în final când îşi vor face bilanţul cotidian. Restul perioadei cuprinse între 19 şi 25 februarie nu le aduce prea multe evenimente şi prea multe răsturnări de situaţie.

O atenţie specială pentru cei tineri şi pentru cei care nu dau dovadă de foarte multă seriozitate sau echilibru într-o relaţie personală. Zilele de 21 şi 22 februarie pot să-i pună pe aceştia într-o anume stare de labilitate, atât psihică, cât şi afectivă. Atitudinea lor este oscilantă, ei înşişi au dubii şi îi trădează această insecuritate şi instabilitate interioară printr-un soi de anacronism. Promit una, fac alta, sau, în acelaşi timp, se contrazic pe ei înşişi. Atenţie şi la tendinţa interioară de a ceda dorinţei de a rezolva o serie de mici încurcături cotidiene, mai ales cele legate de iubit sau iubită prin minciuni, minciunele şi tot felul de deformări ale realităţii. Înclin să cred că dacă vor recurge la astfel de subterfugii vor fi repede identificaţi ca fiind nişte persoane neserioase, vor fi certaţi sau, lucrul cel mai grav, vor fi puşi faţă în faţă cu realitatea, cu adevărul. De aici şi riscul unor certuri sau despărţiri ori al stricării imaginii şi, implicit, al relaţiei.

RAC

Pentru cei care s-au născut în zodia Racului, prezenţa atâtor planete în semnul de apă al Peştilor ar trebui să reprezinte o susţinere şi un element uriaş de stabilire a unei armonii interioare, al unui progres sau chiar al atingerii unei stări de graţie, de fericire.

Sublimul poate să fie un element identificabil în viaţa multora dintre aceşti nativi. Unii dintre ei pot să cunoască succese profesionale remarcabile, mai ales dacă au o anume vârstă şi experienţă care să le permită să atingă nişte cote nu de succes ieftin, ci de performanţă profundă care să rezoneze într-un chip special, într-un domeniu care activează. Pot să ţină o conferinţă de excepţie, pot să aibă o luare de poziţie publică de o mare subtilitate, pot să scrie lucruri care, o dată publicate, chiar mai târziu, mult mai târziu decât momentul pe care noi acum îl comentăm, să le atragă încredere, admiraţie şi, mai ales, adepţi.

Este un moment al performanţei intelectuale bazate pe cunoaştere, erudiţie, acumulare de informaţie, capacitate de sinteză, lucru, rezistenţă fizică şi tenacitate, răbdare pentru finisare, atenţie pe detalii şi, mai ales, o anume deschidere spre intuiţie, spre telepatie şi spre inspiraţie. Sunt favorizaţi toţi cei care desfăşoară activităţi ce ţin ca formă de manifestare, în primul rând, de scris. Apoi, care au nevoie pentru performanţa lor de ceea ce ţine de aceste informaţii.

În sfârşit, al treilea segment favorizat de acest context este cel legat de normă, drept, morală, justiţie, drept divin, religie, psihologie, psihiatrie, pedagogie. Toţi cei care au o tangenţă cu unul dintre aceste domenii sau desfăşoară o activitate într-unul din domeniile adineauri amintite pot să se remarce cu prisosinţă în ţară şi străinătate. Sigur că, evazionismul şi dorul de ducă, plăcerea de a călători sau chiar disperarea de a pleca odată şi-odată din ţară, pentru a se realiza, este mare la o serie de persoane. Diferenţa provine de la vârstă.

Cei tineri doresc să plece, să se îndepărteze, să emigreze, să călătorească, să se expatrieze, să trăiască aventuri speciale, să cunoască ţinuturi noi. Cei maturi sau mai în vârstă nu mai doresc chiar aventura pură. Visul lor nu este să se stabilească în Tahiti şi să mănânce banane direct din copac, se mulţumesc cu cele cumpărate de la magazin, au visuri mai realiste şi prezumţii ale viitorului mai plauzibile, mai logice şi mai legate de întreaga lor existenţă. Destinul lor, în acest context, poate să fie legat de un drum care să le permită izolare, recreere, meditaţie, refacere de sine şi contact cu un univers spiritual de excepţie, cum ar fi pelerinajul la locurile sfiinte, turismul cultural, ori reiterarea unor spaţii de cultură şi civilizaţie care le-au fost utile cândva într-un moment de formare personală şi profesională.

Luna străbate un segment de la Fecioară până la Săgetător şi le activează acestora Casele III, IV, V şi VI. Dintre acestea, cele mai stringente par să fie zilele de 21 şi 22 februarie, când Luna în Balanţă va face cuadratură cu Soarele lor, cuadratură cu planeta Venus şi, implicit, cu Pluton în Capricorn, şi o opoziţie cu Jupiter. Această perioadă de aproximativ 48 de ore poate să le dea o stare de tensiune, de nemulţumire, senzaţia de imposibilitate de a ieşi din proiect, de a înfrânge nişte bariere, de a modifica ceva.
Au impresia, şi nu deloc falsă, că toată lumea le impune ceva, că toată lumea îi restricţionează, că au intrat într-un tipar strâmt şi lipsit de confort pentru ei, pe care vor să-l modifice, să-l depăşească, ori să-l părăsească. Părăsirea tiparului în viaţă nu este un lucru uşor.

Poate că, mai simplu ar fi în acest moment o anume adaptare la stres sau la condiţii vitrege de viaţă, de gândire, de acţiune. Când spun vitrege asta poate să însemne ca o zi sau două să fie lipsiţi de un confort casnic, de o anume disponibilitate domestică, de o răsturnare de situaţie în gospodărie, de o anume lipsă de anvergură într-un proiect imobiliar, funciar sau locativ. Să aibă probleme cu casa în care trăiesc sau pe care o închiriază, pe care vor să o cumpere ori să o vândă, ori cu întregul patrimoniu pe care îl administrează.

LEU

Ceea ce voi spune eu pentru nativii din zodia Leului ţine de o excepţie, de o raritate, de o mare mare noutate şi de aceea v-aş ruga să priviţi cu foarte multă măsură şi să nu vă pierdeţi capul. Nu vă pierdeţi cu firea când veţi auzi că veţi câştiga bani. Pentru că, dacă nu va fi aşa veţi spune că eu nu am înţeles despre ce este vorba sau că astrologia este o disciplină trăznită care vinde iluzii sau vinde gogoşi.

În acest context eu trebuie să vă fac următoarele precizări. Contextul astral este favorabil pentru lei să primească bani, daruri, bunuri, favoruri, benefici, atenţii, simpatie, încredere. Poate fi vorba de o paletă largă de avantaje care ţin de avantajul material, în primul rând, până la avantajul spiritual sau personal ori afectiv. Existenţa unora dintre nativi poate fi asemuită cu o călătorie într-o staţiune de lux. Închipuiţi-vă ceva de genul Monte Carlo sau Nisa. Peisajul este minunat, fascinaţia este pe deplin justificată, oferta, ba chiar şi tentaţia este mare.

Leii primesc de la viaţă mult şi sunt chemaţi, ademeniţi spre tot felul de secvenţe care, din punct de vedere material, sunt strălucitoare, sunt încântătoare şi nu pot fi nici negate, nici ignorate. Leii sunt tentaţi de tot ceea ce aduce strălucire şi mărire şi banii îţi permit de multe ori să obţii mai repede ceea ce, fără ei, ai obţine poate, dar mai greu, mai trâziu ori deloc. De aceea, tentaţia de a face compromisurui este uriaşă. De aceea, dorinţa de a se emancipa cu orice chip şi de a avea bani este mare pentru lei.
În sfârşit, mai intervine şi un al treilea element, şi anume dacă unii dintre nativii acestei zodii au apucat să fie până acum ignoraţi, marginalizaţi, umiliţi din punct de vedere financiar, că nu au casă, că nu au maşină, că n-au haine elegante, că n-au obiecte de marcă, că viaţa lor nu este dusă într-un lux şi o cheltuială, ori o plăcere perpetuă, mă refer la plăcerile costisitoare. În vanitatea lor uriaşă, componentă importantă a acestei zodii, dorinţa de a avea bani şi de a trăi bine este una care nu mai trebuie nici comentată şi nici subliniată, o ştiu şi ei, o ştiu şi cei din jur.

Dacă o serie de lei nu au reuşit să atingă un nivel de trai conform vanităţii şi orgoliului, ori al vecinătăţii familiei, colegi, prieteni, ori al provocării sociale, să spunem, au ajuns şefi, patroni, directori în urma unui efort personal, al muncii şi al asiduităţii, dar nu au reuşit la fel de repede să ajungă şi la un nivel de trai corespunzător sau explicabil într-un chip al mofturilor sociale. Au ajuns patroni, dar nu au o maşină de o anume marcă de rezonanţă. Au ajuns nişte persoane într-o poziţie de conducere, dar pantofii lor nu sunt de la cea mai bună şi scumpă firmă. Se crează în felul acesta o discrepanţă. Poate că ei, în înţelepciunea lor sau în conduita lor echilibrată ar şti să facă diferenţa şi nu ar comite astfel de exagerări.

O serie de vecinătăţi mai puţin confortabile le provoacă lor o stare de nemulţumire, ba chiar sunt puşi de către prieteni şi colegi, lipsiţi de caracter şi educaţie, în posturi umilitoare, jenante, penibile. Sunt persiflaţi, ironizaţi şi catalogaţi drept persoane fără gust, fără bani, fără alonje socială, dacă, vezi Doamne, nu trăiesc pe picior mare, aşa cum trăiesc aceia. Leul, în onestitatea lui, nu va începe să facă un caz din acest lucru şi nu va replica, ceea ce poate că ar fi cazul, şi anume să interogheze pe aceia cu privire la sursa şi natura juridică a banilor şi a contextului fabulos financiar în care trăiesc. Vor spune: “Eu am muncit, ca să ajung aici! Tu ce ai făcut?” Poate că această replică este bine să fie rostită, să nu se ajungă la ceartă, dar o anume punere la punct este indicată.
Conotaţia banilor, conotaţia semnificaţiilor pe care le aduc aceste planete în Casa Beneficiilor este uriaşă, pentru că ea deschide premisa unor concesii uriaşe care pot să fie vecine cu degradarea de sine, cu decăderea socială, cu compromiterea morală, cu o serie de concesii care pot la un moment dat să le preicliteze întregul statut social. În dorinţa lor de progres, în dorinţa de a ajunge repede şi bine sus sau de a se alătura unui grup care funcţionează ca un grup de presiune, mai ales de presiune morală, asupra lor, ei îşi doresc, la un moment dat, să aibă cu orice chip bani.

Şi atunci, dacă vine şi oferta, aşa cum se întâmplă în acest moment, sunt pregătite din toate punctele de vedere toate condiţiile unor compromisuri pe toată, de la compromisurile acceptabile sau iertabile, la compromisurile de neiertat, la compromisurile grave. Depinde de educaţie, de vârstă, de caracter. Depinde de modul de viaţă pe care l-au trăit până acum. Depinde de tot ceea ce au reuşit să realizeze. Dacă au reuşit să realizeze mult, este bine să şi păstreze, este bine să nu înceapă să dea frâu liber imaginaţiei sau dorinţei de parvenire. Este un context, din punct de vedere astral, pe cât de bun şi de puternic, pe atât de periculos şi dăunos.
FECIOARĂ

Zodia Fecioarei a intrat în linie dreaptă. Începând cu săptămâna viitoare, se poate vorbi de o perioadă de încercări serioase, masive, consistente, continue, care se vor exercita cu deosebire pe Casa a 7-a a parteneriatului.

Este una dintre cele mai grele perioade pe care o vor trece în 2011, care va dura, în linii mari, până pe 10-11 martie şi pe care o vor trăi ca un fel de reeditare în 2013. Acumularea de planete în zodia Peştilor pe Casa a 7-a duce la volatilizarea relaţiilor.

Nu vă iluzionaţi şi nu vă păcăliţi pe dumneavoastră înşivă. Toate relaţiile vor fi supuse acestui test uriaş de încercare. O fi el blând, testul, o fi voalat, o fi foarte bine mascat în fum, ceaţă, aburi şi voaluri, ca să nu sesizezi exact când începe şi când se sfârşeşte, de unde vine şi încotro se îndreaptă, dar va fi greu şi, cu cât duşmanul este mai impalpabil şi mai greu de identificat în formă de manifestare vizibilă, cu atât greul pe care îl provoacă, războiul şi conflictul interior pe care îl declanşează este mai greu de înţeles şi cu atât mai greu de trăit şi suportat.

În luptă, mai ales în lupta corp la corp sau în sporturile unde partenerul este foarte apropiat de rival, din punct de vedere fizic, se uită unii în ochii celuilalt şi îşi ating corpurile, se spune că o confruntare este mai uşor de dus decât atunci când eşti în echipă sau când rivalul este la distanţă. De la distanţă lucrurile sunt înşelătoare. Acum se petrece o astfel de ipostază pe care o putem denumi războiul umbrelor. Să nu vă închipuiţi că, dacă sunt umbre, sunt de ordinul “las’ că trece”.
Acest război al umbrelor este de natură să-i pună pe cei născuţi în zodia Fecioarei, semn de pământ, tenace şi foarte calculat, logic şi precis, în cele mai speciale stări. Îi zvârle, iertaţi-mi expresia, cu capul de pereţi. Dar nu este o lovitură dură, este una plăcută şi până la un punct e liber consimţită, ca şi cum ai dansa cu un partener cam violent, ca şi cum ai dansa rock şi trebuie să faci nişte figuri dintre cele mai smucite pentru a impresiona asistenţa sau ritmul dansului te prinde şi pe tine încât începi să faci cele mai dezordonate şi agitate mişcări, tulburând echilibrul interior al întregului organism, dar şi al psihicului. Această lovitură pe care o vor suferi cei născuţi în fecioară poate să vină pe multe căi, pe foarte multe căi şi, de cele mai multe ori, nu vine pe o singură cale, vine pe cel puţin două cărări.

O cărare este cea a concretului, şi anume volatilizarea de care spuneam adineauri a relaţiilor perteneriale. Cineva dispare din viaţa unei fecioare, pur şi simplu, fără ceartă, fără explicaţii, lasă un bilet şi dus este. Alteori se poate vorbi de risipirea unei intenţii de stabilizare a unei relaţii. Au tot discutat până acum să se căsătorească sau au tot vorbit, şi-au făcut planuri să alcătuiască o firmă ori să dea drumul la un proiect de pe urma căruia să câştige bani şi se întâmplă ceva. Unul dintre parteneri dispare. Dispare în ceaţă, aş spune, la propriu şi la figurat. Pleacă într-o bună zi, promite că se întoarce curând şi nu mai bine, nu mai dă nici un semn se viaţă, nu poate fi recuperat, nu poate fi găsit, nu poate fi interogat, nu poate fi certat, nu poate fi sancţionat. Pur şi simplu, nu ai cu cine să te cerţi.

Proiectul stagnează şi, practic, partenerul pluteşte undeva, ca un fel de entitate despre care se ştie că există dar nu poate fi văzută şi pipăită, de aceea vorbeam de războiul umbrelor. În ambele ipostaze, că este vorba de soţ-soţie sau de partener de viaţă cu care s-a trăit un timp îndelungat, dar fără acte oficiale, se poate vorbi de un divorţ fără ceartă, de un divorţ fără cuvinte, de un divorţ fără reproşuri, de o despărţire fără scandal, fără lacrimi, fără acuzaţii, fără interogaţii, fără jurăminte şi promisiuni, o plecare lentă, blândă, o plecare pe care o putem defini într-un anume fel duioasă şi protectivă, ca şi cum cel ce pleacă nu vrea să-l rănească pe nativul din Fecioară.
În egală măsură, ar trebui cercetat şi motivul, substratul real pentru care cineva se extrage dintr-un parteneriat sau dintr-o activitate comună, de orice fel ar fi ea. Înseamnă că acela a sesizat ceva, n-are chef de ceartă şi preferă să dispară în chipul cel mai elegant, cel mai englezesc dintr-un câmp de luptă minat. O altă cale pe care pot să vină aceste încercări parteneriale sunt cele ale unei oferte promiţătoare, al unei deschideri de drum spectaculoase, ceea ce unii denumesc un noroc nemeritat. Se vor întreba unii: “Dar ce am făcut eu, să merit acest noroc? Dar de ce am fost ales eu? Dar de ce trebuia să fiu eu selecţionat? Ce au cu mine? Ce intenţionează? Nu cumva e ceva ascuns, de m-au ales tocmai pe mine?” Oamenii vor sesiza o diferenţă între un statut modest sau firesc al existenţei şi performanţei lor şi o şansă extraordinară, iarăşi repet, insist, nemeritată.

În această diferenţă, însă, trebuie să vedeţi şi o ofertă a destinului. Chiar dacă nu este pe măsura performanţei, ea reprezintă şi un nivel pe care ar trebui să-l atingeţi repede-repejor, este o ridicare bruscă a ştachetei, este un credit în alb, este o anume convenţie socială care funcţionează în favoarea dumneavoastră, vi se deschide uşa, sunteţi pus într-un loc în care, de acum încolo, trebuie să fiţi la înălţime. În sfârşit, s-ar putea ca o serie de lucruri care nu au mers în nici un chip cu telefoane, cu insistenţe, cu memorii, cu audienţe, cu rugăciuni, cu rugăminţi, cu tot felul de intervenţii divine sau mai terestre, iată că acum lucrurile pot să fie rezolvate într-un fel inexplicabil, repede, uşor, frumos.

Sunt favorabile foarte multe turnuri de situaţie într-o ipostază juridică, un conflict care urma să ajungă în instanţă sau chiar un proces care sfârşeşte în felul cel mai ieşit din comun, ca în romane ca în filme, schimbări de atitudine, modificări de sentimente sau modificarea unui interes major de pe o ţintă pe altă ţintă. Se simplifică problema şi cad toate acele ipostaze rigide care au alimentat un conflict luni şi ani de zile. Sunt posibile tranzacţii senzaţionale, sunt posibile renunţări la nişte poziţii încărcate de revanşă în favoarea nobleţei, eleganţei, calmului, liniştii sau sănătăţii personale.

Li se oferă acestor nativi uriaşe posibilităţi de a ieşi dintr-un context care le-a măcinat timpul, nervii şi le-a consumat banii ori le-a pătat şi le-a ameninţat reputaţia şi imaginea. Beneficiaţi de toate aceste şanse, beneficiaţi, până pe 10-12 martie, de această uriaşă deschidere pe care destinul o operează pentru dumneavoastră. În rest, ar trebui să ţineţi cont de faptul că restul zilelor cuprinse între 19 şi 25 februarie se desfăşoară banal, fără prea multe surprize şi evenimente pe alte case, altele decât cele pe care noi le-am analizat. Cei născuţi în Fecioară însă, atenţie, este bine să reţină că pe cât de plăcut şi aducător de noutate este acest context astral, pe atât este de important şi uneori pe atât de greu de suportat.

BALANŢĂ

Pentru cei născuţi în zodia Balanţei imensa provocare, dar şi imensa şansă a săptămânii viitoare, provine de la Casa Muncii, acolo sunt numeroasele planete din zodia Peştilor care le dau acestor nativi sugestii, idei, gânduri, le dau o speranţă, încredere, le dau şi foarte multe trăiri, un amestec de sentimente între cele bune şi cele rele, cele care sunt legate de un sfârşit şi cele care sunt legate de un început.

Cele legate de sfârşit au un caracter brusc, convulsiv şi uneori enervant, fiind provocate de planeta Uranus. Cele blânde sunt legate de Chiron şi cele care dau o anume determinare interioară, o hotărâre, o motivare, sunt legate de Marte.

Soarele şi Mercur presupun că aceşti nativi vorbesc mult, se interesează, discută, negociază, dar cred că cel mai important aspect dintre toate este cel legat de speranţă. Este o anume detaşare de un context care poate să fi fost nemulţumitor sau care nemulţumeşte pentru că se încheie. Există şi posibilitatea unui început, dar multele lucruri legate de început nu ţin de această săptămână şi nici de perioada lunii martie, ci de primele zile ale lunii aprilie.

De aceea, se poate spune că ultima zodie, cea a Peştilor, care se asociază şi cu un sfârşit de etapă, cu o cortină trasă peste nişte evenimente este pe deplin patronată acum şi susţinută de o serie de de planete care aduc sfârşit brusc prin Uranus, nemulţumire şi complicaţie prin Lună Neagră, discuţii şi implicare personală prin Mercur şi Soare, hotărâri şi răsturnări de situaţie sau dualism.

Nu o dată, Balanţele vor avea tentaţia să abordeze două căi, două direcţii, două proiecte, două drumuri în viaţă legate de meserie sau de o anume prelucrare a propriei personalităţi într-o cheie mai subtilă pentru a obţine un beneficiu, un profit, o imagine mai bună sau pentru a evita conflicte. Chiron ne mai vorbeşte şi despre sănătate sau despre o atitudine sănătoasă cu privire la organism şi intelect, mai puţină epuizare, mai puţin stres, mai multă recuperare şi mai multă limitare şi delimitare faţă de factorii nemulţumitori şi conflictuali.

Casa a 6-a este, însă, şi Casa Sănătăţii şi atunci vom înţelege că aici se ridică numeroase probleme. Unele dintre ele ţin chiar de sănătatea psihică sau mentală la propriu. Unii oameni au astenie, au depresie, sunt surmenaţi, sunt nervoşi, sunt extrem de îngrijoraţi cu privire la o serie de fenomene care se petrec în viaţa lor şi care au un răsunet fiziologic nebănuit.

Nebănuit şi necunoscut până la capăt, în profunzime, nici chiar de către ei înşişi. De aceea, îi rog să nu minimalizeze o serie de trăiri, pentru că impactul acestei perioade asupra scoarţei cerebrale, dar şi asupra sufletului, element impalpabil, medicii spun că este vorba de o metaforă, spun că el nu poate fi localizat. Anticii spuneau că sediul sufletului este în inimă, alţii spuneau că este în cap, undeva la nivelul creierului sau la nivelul ochilor şi atunci sufletul s-a manifestat prin intermediul privirii.

Dacă este vorba să ne întoarcem la un anume tip de gândire magică sau chiar la un tip de practică extrasenzorială, atunci am putea spune că sufletul însemnă şi cap şi privire şi inimă, toate trei la un loc, şi toate sunt acum puse la încercare sau obligate să funcţioneze în pas alert, mult peste ceea ce poate să susţină organismul care este leneş, e somnolent, se mobilizează greu, nu răspunde la comenzi, acţionează sub pragul eficienţei şi face un efort uriaş pentru treburi minore.

Încercaţi să vă menţineţi greutatea la un nivel optim, reglând cantitatea de lichide pe care o îngurgitaţi sau controlându-vă regimul apei. Apoi, ar fi nevoie de o atenţie specială acordată picioarelor, osatură, musculatură, sistem limfatic, circulaţie periferică, artere şi vene. Dar, nu în ultimul rând, pentru Balanţă importantă este şi calitatea pielii, în sensul dermatologic, dar şi în sensul cosmetic, adică sănătate şi frumuseţe. Este un moment când se pot face purificări de excepţie, când organismul poate să beneficieze de regimuri speciale care nu prind, nu intră în armonie şi în consonanţă cu organismul de-a lungul celor 11 luni ale anului şi, iată, acum îşi găsesc cutia de rezonanţă proprie, necesară pentru a elimina acumulările de toxine sau de elemente ce ţin de deşeurile organice.

Purificarea se poate face până pe 10-12 martie cu foarte mult succes. Dintre evenimentele care se pot petrece în răstimpul cuprins între 19 şi 25 februarie trebuie să le amintim pe cele legate de tranzitul lunii.

Pe 21 şi 22 februarie, când luna străbate Balanţa, deci va face conjuncţie cu Soarele acestor nativi, va face conjuncţie şi cu Saturn, va face o poziţie şi cu Berbec şi va aduce tot felul de poziţii disociate faţă de partener şi afaceri. Un balans continuu, o acceptare şi o respingere, un joc între da şi nu. Toate acestea vor fi elementele definitorii ale vieţii de cuplu sau ale unor asocieri, afaceri şi parteneriate care nu sunt pe deplin stabilizate şi care nu oferă decât premise.

Pe 23 şi 24 februarie lucrurile par să ia o notă mai radicală, banii îşi spun cuvântul, îşi cer dreptul la prioritate în viaţa de fiecare zi. Cei născuţi în Balanţă se vor întoarce sau se vor apropia şi vor aprofunda această problemă mai mult decât în alte dăţi.

SCORPION

Pentru cei născuţi în semnul Scorpionului, săptămâna viitoare poate să semene cu un atac pe calculator de tipul flood, adică vin în cascadă şi inundă o unitate centrală tot felul de informaţii, stări. Ele virusează sufletul celor născuţi în Scorpion, îi pun în incapacitate de a număra evenimentele şi trăirile lor, îi pun în imposibilitate de a ţine sub control o viaţă afectivă care devine debordantă, acaparatoare, intensă şi destabilizantă.

Foarte multe trăiri pentru că şase poziţii astrale în Casa a 5-a, care este mai întâi a dragostei, apoi a relaţiilor cu copiii şi apoi a creativităţii, le induc acestor nativi numeroase motive de îngrijorare, de preocupare şi tot atâtea posturi în care ei trebuie să reacţioneze.
Oricât s-ar ţine bine, oricât s-ar ţine departe, oricât ar întoarce spatele unor situaţii care nu le fac plăcere, până la urmă tot trebuie să ia act de existenţa lor şi până la urmă tot vor fi obligaţi să ia acele decizii care să reglementeze un haos interior. Foarte multe trăiri, nu toate bune şi în acest amestec de dulce-acrişor-amărui, din când în când apar şi senzaţii extraordinare, trăiri de excepţie, evenimente spectaculoase, întâlniri care apropie sufletele, dar şi trupurile într-un fel nebănuit. Sunt posibile aventuri, apropieri, dar sunt posibile şi distanţări.

E posibilă o criză uriaşă de gelozie şi o separare, după cum există tot atâtea şanse pentru o îndrăgostire la prima vedere şi o apropiere pătimaşă. Şi aşa sunt structuri senzuale şi sexuale, motivate profund de amintire şi frustrări. Scorpionii încep acum să trăiască într-un plan al afectivităţii cu o uriaşă plăcere şi cu o uriaşă forţă de descătuşare a unor amintiri, trăiri şi dorinţe. Se poate vorbi şi despre impactul pe care aceste planete îl pot avea asupra conceperii unui copil sau venirii pe lume a unui copil, dacă este vorba de un părinte născut în semnul Scorpionului.
Lucrurile ţin însă de inedit, de excepţie, de neprevăzut, mai ales dacă e vorba de concepţie, adică după o serie de eforturi şi speranţe deşarte, iată, apare fătul mult visat, care îi duce pe culmile extazului. Pentru unii dintre cei care lucrează în domeniul artei, sunt creatori de toate tipurile, de expresie această perioadă este fecundă, îi închide în atelier sau în camera de lucru, îi răpeşte pur şi simplu şi îi dedică, pe altarul creaţiei, un tip de viaţă şi activitate pe care n-au mai cunoscut-o din tinereţe, unii dintre ei.

O efervescenţă creatoare, vecină cu ceea ce anticii denumeau furor divinus, o furie profund creatoare, deloc distructivă, dar costisitoare. Pentru nativii din semnul Scorpionului sunt de luat în calcul zilele de 23 şi 24 februarie, când luna străbate semnul lor natal şi le aduce un plus de temeritate, adică de curaj, de îndrăzneală, nu de timorare sau de timiditate. Sunt momente cruciale de asumare a unor riscuri, a unor datorii şi mai ales de punere în practică a unor elemente care ţineau de nostalgie, de aspiraţie sau de dorinţe reprimate, înnăbuşite. Descătuşarea este uriaşă, ambiţia este mare, iar Scorpionii trăiesc vremuri de o mare intensitate.

Mai puţin spectaculoase în plan social, profund răscolitoare în plan personal, ar trebui să reţină aceşti nativi, că săptămâna cuprinsă între 19 şi 25 februarie nu se epuizează în aceste 7 zile, în vocaţie, dimpotrivă ea se amplifică şi ar trebui să se aştepte ca în perioada ulterioară celei pe care o analizăm să se confrunte cu alte stări, cu alte evenimente. Vor fi dintre cei mai solicitaţi în perioada 3-6 martie.

SĂGETĂTOR

Pentru cei care s-au născut în semnul Săgetătorului, planetele care se acumulează în Casa a IV-a nu aduc atâtea evenimente cum se întâmplă în cazul altor zodii.

Aduc însă o presiune, un greu, o anume înfundare într-o problematică familială. Ceva care nu poate fi rezolvat, ceva ce nu poate fi trăit decât cu suspiciune şi nasul în batistă, ceva ce este consumat într-o stare de torpoare, de lentoare, de dezordine interioară, de confuzie, de indecizie, în aşa fel încât se poate vorbi de nişte zile care trec degeaba. Cei născuţi în Săgetător nu se pot aduna, nu se pot rupe sau nu se pot distanţa de problemele pe care îi copleşesc, mai ales cele care vin dintr-un spaţiu apropiat, al rudelor de sânge, al părinţilor, al celor în vârstă, al antecesorilor sau al tuturor problemelor care au într-un anume fel, indiferent care, o legătură cu trecutul.

Fie el o transpunere de proprietare, o transcriere de act, o reevaluare a unei moşteniri, o recuperare a unei datorii părinteşti şi tot aşa. Sunt foarte multe sentimentele pe care îi leagă pe aceşti nativi de trecut. Ba, am spune că, sunt atât de puternice încât putem vorbi de un soi de febră a acestor trăiri, amintiri şi reculegeri.

Nevoia unora, dacă trăiesc într-o dimensiune creştină religioasă sau, chiar dacă nu creştină, a altei religii în numele căreia jură, îi cheamă cu o putere deosebită spre locurile trecutului, de genul cimitir, casă părintească sau locuri în care s-a trăit bine, în care oamenii au fost fericiţi, cândva-cumva în copilăria lor. Pentru nativii din semnul Săgetătorului, Luna, care intră pe 25 februarie în zodia lor, este reconfortantă.

Ea îi smulge un pic din această stare de trmolo interior, îi readuce cu picioarele pe pământ, îi obligă să fie un pic mai prezenţi, mai inseraţi în concretul cotidian şi să elimine plăcerea unei reverii sau a unei pierderi în ceea ce un cunoscut om politic definea ca fiind meandrele concretului. De data aceasta, meandrele pot să fie depăşite, ele pot să fie chiar înfrânte sau alungate şi se poate vorbi începând cu ziua de 25 februarie chiar de un conflict între interior şi exterior, între gânduri şi fapte, între dorinţe şi decizii, între nevoile imperioase, personale, ale familiei şi grupului în care se inserează şi ceea ce mintea lor doreşte şi poate să facă.

Este un conflict pe multe planuri care va crea disocieri cu impact asupra organicului. De aici o serie de stări care nu se vor manifesta neapărat în aceste zile, ci se vor manifesta, probabil, spre 1, 2, 3, 4, 5, 6 martie cu o forţă nebănuită. Pregătiţi-vă pentru vremuri şi mai mari şi mai importante, numeroasele planete din Săgetător nu doar pentru că realizează un aspect de cuadratură cu Soarele săgetătorilor, ci pentru că intră într-una din cele mai profunde disonanţe, le dă acestora o stare proastă interioară ca şi cum nu şi-ar găsi locul pe lume, locul în casă, locul în familie, locul în ţară, locurile în aceste vremuri.

Este momentul unor reverii şi al unor concluzii pe care nu le pot lua singuri, pe care nu le pot extrage cu o anume acuitate, deşi ele sunt absolut necesare. Se pierd cu firea, se pierd cu sine, îşi pierd timpul, îşi pierd zilele, îşi pierd nopţile, pierd şanse, pierd tot felul de momente care ar reprezenta paşi concreţi sau puncte câştigate într-o evoluţie de fiecare zi. Este o perioadă mai complicată, este o perioadă pe care nu o dată o vor defini cu foarte multă greutate. Poate chiar se duc la doctor şi nu se pot face înţeleşi. Se exprimă confuz şi doctorul nu înţelege ce au. Va trage, dacă este grăbit şi neatent ori superficial, concluzia că persoana respectivă este un bolnav închipuit sau că nu o doare chiar atât de tare mâna, capul ori piciorul, după cum se vaită.
CAPRICORN

Pentru cei născuţi în zodia Capricornului, săptămâna viitoare aduce un set de evenimente şi de impulsuri pe care aceşti nativi nu le-au trăit demult. Unii, dacă sunt tineri, nu le-au trăit niciodată. Cu toţii, însă, le vor trăi pentru ultima dată. Nu vor mai avea parte de un Uranus în Peşti, nici chiar cei foarte tineri. Se exclud copiii de 2-3 ani care s-ar putea să trăiască de acum încolo încă 84 de ani. Prin urmare, acum sunt prea mici să priceapă ce se întâmplă, iar peste 84 de ani, când vor avea 87-88-89 de ani va fi un alt context social, vor fi alte trăiri, alte experienţe şi, probabil că, abia atunci vor simţi că trăiesc cu adevărat un tranzit uranian prin Peşti.

Prin urmare, evenimente mari, unele în ediţie princeps, altele în ediţie repititivă. De exemplu, cu Marte în Peşti se vor mai confrunta peste doi ani, cu Chiron în Peşti vor avea de acum încolo cinci ani de zile de trăit şi consumat astfel de ipostaze, iar Chiron în Peşti se va mai întoarce peste 50 de ani. Dar, în acest set, în această variantă, ca perechile la dans, în Lună neagră cu Soare, cu Mercur, cu Chiron şi cu Uranus, este greu să se mai petreacă aceeaşi conjunctură şi s-o şi trăiască.

Ar trebui să treacă mai multe secole. Ar trebui să fie conştienţi că această încărcătură, care este activă până pe 11-12 martie, este o zestre importantă pentru ei şi le aduce posibilitatea de a vorbi, de a învăţa, de a circula, de a se exprima, de a avea revelaţii, de a cunoaşte un progres la nivelul cunoaşterii de excepţie, de a se lămuri odată pentru totdeauna cu privire la un aspect, ce înseamnă viaţa, ce înseamnă moartea, ce este valoros, câtă miză pot să aibă banii într-o existenţă şi condiţionarea lor, ce înseamnă fericirea, ce înseamnă bucuria de a avea un copil, ce înseamnă în general fericirea sau ce înseamnă sănătatea.
Pot să trăiască nişte clipe unice, nu neapărat neplăcute sau grave ori periculoase, dar esenţiale, determinante, care să funcţioneze în mintea lor cu o forţă uriaşă, să alunge, să gonească, să vânture toate celelalte idei superficiale, prejudecăţi ori tot felul de concluzii false, stângace, bazate pe o insuficientă cunoaştere a realităţii. Acum se petrece o etapă superioară. Una pe care am putea-o defini pentru Capricorni într-un anume fel chiar definitivă. Cu asta se cam încheie pentru foarte mulţi dintre Capricorni un lung proces de transformare.

Pentru că este vorba şi de zodia Peştilor, ei ajung la o anume încheiere de ciclu sau încheiere de secvenţă peste care ei vor trece maturizaţi şi superiori asemeni unui filozof. Poate că nu toată lumea are parte de atingerea acestei filozofii de viaţă, poate că sunt şi Capricorni care trăiesc obişnuit-banal, cărora puţin le pasă de valorile fundamentale, ba, lucrul cel mai rău, puţin le pasă de propria lor existenţă şi nu au niciun chef să îşi piardă timpul liber cu astfel de meditaţii pe care le consideră ridicole, puerile, sterile şi aparţinând unei alte generaţii, cea a foştilor, a duşilor, a bătrânilor acelor de altă dată. Mulţi dintre cei care fac parte din generaţia tânără, cei adolescenţi, şi care s-au născut în zodia Capricornului vor avea parte şi ei de această lecţie, dar nu-şi vor da seama.

Ea se va petrece în interioritatea lor, în mentalul lor, într-un chip atât de subtil încât nu-l vor înregistra, şi habar nu vor avea ce s-a petrecut în aceste zile cu ei, cu inima lor, cu conştiinţa lor. Peste foarte mult timp, peste 10-20-30 de ani, când aceşti germeni vor începe din senin să crească, din senin e o vorbă spus, adică provocaţi de o serie de evenimente, nu vor ştii niciodată de unde au venit acele idei şi trăiri, ce motivaţie au avut şi când s-au insinuat în sufletul lor. Noi le spunem că multe dintre acele ipostaze sunt legate de această etapă.
În acest sfârşit de iarnă al lui 2011 s-au petrecut aceste transformări subtile. Teoretic, este vorba de progres prin cunoaştere, învăţătură şi asimilare. Tinerii vor oscila. Mai întâi, nu vor ştii ce meserie să aleagă, apoi, în general, nu prea ştiu ce să facă cu viaţa lor şi încotro să o apuce. Au nevoie de sprijin, au nevoie de model, au nevoie de suport de inspiraţie, au nevoie de mobilizare şi de încredere, au nevoie de revelaţie de sine şi au nevoie de o anume patronare pedagogică de calitate, cu profesori proşti, cu o familie absentă, cu prieteni de proastă calitate, cu colegi dezabuzaţi şi în degringoladă un Capricorn nu va face faţă sau nu va reuşi să fructifice acest moment.

Cineva trebuie să intervină în viaţa lui, cineva care, fie structural, este cu capul pe umeri mai mult decât alţii, ori prin vârstă reprezintă un element de certitudine, fie prin rutină, fie prin model, fie prin decizie. De aceea, această Casă a III-a se leagă, în aceste două săptămâni, nu atât cum s-ar crede la prima vedere, de şcolaritate şi de învăţătură, de examene, de teze şi de răspunsuri orale. S-ar putea să fie vorba şi de secundar, fragmentar, dar aspectul ne trimite cu gândul în cu totul şi cu totul altă parte. Este vorba de pedagogia mare, cea care sună a lecţie de viaţă şi a profesor de excepţie. Nu întâmplător acolo este Chiron, planeta-profesor din astral, care îndrumă, avertizează, care şi pedepseşte uneori, provoacă şi suferinţă dacă nu ţi cont de ceea ce transmite cu generozitate.
VĂRSĂTOR

Pentru cei născuţi în Vărsător, aşa cum am spus şi săptămâna trecută, începe să se nască o problemă uriaşă, şi anume cea legată de bani. Teoretic, ar trebui să vină bani, ar putea să câştige bani din muncă proprie, ar trebui să facă eforturi în vederea obţinerii unor bani, nu neapărat din speculaţii, cât din valoarea personală.

Banii, în mod normal, aşa cum scrie la carte din punct de vedere astrologic, sunt un potenţial bun şi mare. Ar putea fi şi o realitate pentru unii dintre nativi. Nu este însă obligatoriu. Banii sunt elementul cel mai versatil şi cel mai greu de definit şi de materializat într-o previziune astrologică. Pe de altă parte, pentru Vărsători, firi risipitoare şi boeme, banii nu prea au cum să stea. Românul are o vorbă: „Îl frige banul în buzunar”.

Da, într-adevăr, capătă bani, dar îi cheltuiesc, nu ştiu în ce măsură investesc cu înţelepciune, nu ştiu în ce măsură reuşesc să facă o serie de cumpărături adecvate, utile, necesare sau pe termen lung, dar reuşesc, cu siguranţă, să se bucure. Este un moment al jubilaţiei financiare. Ştiu că sunt şi Vărsători care o duc greu, sunt şi Vărsători care oftează când aud aceste cuvinte şi care se întreabă, uitându-se la cer, de unde Doamne or pica banii, din stânga sau din dreapta.
Mi-ar părea rău ca să nu beneficieze cu toţii de acest potenţial, poate că un efort personal, o gândire, un gest interesant, un cuvânt bine plasat, o întâlnire norocoasă, la un moment dat, să aducă o rază de lumină şi în casele acestor nativi. Aspectul ţine până pe 11-12 martie şi pot să beneficieze cu toţii, indiferent de vârstă, de statut. Apoi mai este vorba de o anume predispoziţie bună, sufletească şi trupească. Sunt mai liniştiţi, ami împăcaţi, mai calmi, nu mai sunt atât de revendicativi, nu mai sunt atât de furioşi pe lum, nu mai sunt atât de revoluţionari şi protestatari, sunt oarecum împăcaţi cu prezentul.

Asta nu înseamnă că or să rămână în această stare toată primăvara şi tot anul 2010. este o chestiune trecătoare, de atitudine. Mai puţin agreabilă poate să fie perioada cuprinsă între 23 şi 24 februarie, când Luna în Scorpion poate să le dea stări de iritare, mici puseee de orgoliu, vanitate, gelozie, invidie sau dorinţă de afirmare cu orice chip, îi poate transforma pe unii în fiinţe greu de suportat care vorbesc mult, tăios, care emită observaţii, care lansează sancţiuni sau care lansează ironii dure la adresa tuturor, colegi, prieteni, subalterni, inclusiv şefi.

Sunt zile în care riposta verbală este la cote maxime, o formă de manifestare publică. Disputele, controversele, acuzaţiile, atacurile, remarcile sarcastice sunt o formă de manifestare a acestui context astral.

Pe 25 februarie Luna îi transformă în nişte fiinţe dornice de relaţii umane, de veselie, de petrecere, de destindere, dar nu la ei acasă. Sunt mai degrabă nişte fugari, nişte evazionişti, preferă să facă ei vizite, preferă să plece de acasă şi cel mai mult îi tentează aventura.

PEŞTI

Săptămâna viitoare este pentru cei născuţi în Peşti una frumoasă şi importantă. Este o săptămână grea, solicitantă, care îi obligă să facă faţă la numeroase provocări şi să acţioneze pe multiple planuri. Îi obligă să scoată ceea ce este mai bun şi mai de valoare în fibra lor umană. Pe de o parte, cumsecădenie, înţelepciune, distanţă, superioritate sau convingere în nişte principii nobile. Sunt în stare să treacă cu demnitate peste o serie de încercări la care alţii cad foarte repede corijenţi.

Chiron le este de un real ajutor. Stă în urma lor şi îi păstoreşte, îi împiedică să greşească şi le atrage atenţia la tot pasul. Le dă sugestii bune, intuiţii de excepţie, fler, le dă o capacitate uriaşă de a se feri de riscuri inutile şi, eventual de a se proteja sau de a se însănătoşii. Sunt însă şi foarte combativi. Şi vreau să vă spun că Marte în Peşti reprezintă o adevărată armă redutabilă pentru aceste fiinţe blânde lipsite de reacţie violentă. În general, Peştele, aşa, grosso-modo vorbind, în manualele care simplifică uneori abuziv trăsătura unei zodii, se vorbeşte despre o natură blândă care mai mult încasează.

Ceea ce nu este fundamental greşit, doar că este o viziune cam simplistă şi nedreaptă. Iată că, acum, Peştii îşi pot ieşi din celebra lor cumsecădenie şi lipsă de reacţie, care este confundată uneori cu lipsa de opinie, cu absenţa unei tării de caracter sau cu inexistenţa unui ideal, ori cu o anume dorinţă precară de afirmare a sinelui. Marte le dă virtute.

De altfel, Peştii care nu sunt structuri luptătoare nici nu se vor lupta de-a dreptul direct. Nu este vorba de arte marţiale în sensul primelor grade de iniţiere. Nu dau cu pumnul şi cu picioarele, nu fac figuri spectaculoase prin aer sau nu fac piruete aşa cum vedem la cinematograf.

Este vorba de tipul de luptă, dacă vreţi să rămânem în acelaşi tip de metaforă şi comparaţie, exemplificatoare, în artele marţiale când se depăşeşte un anume grad în care maestrul nu mai are nici nevoie, dar nu mai are nici voie să apeleze la o serie de tehnici şi tactici de luptă atac şi apărare. Şi le foloseşte pe cele superioare, pe cele mentale, pe cele spirituale.

Nu mai luptă direct cu trupul, el nu mai loveşte cu palma sau cu piciorul concret, loveşte cu gândul, cu cuvântul, folosind energia. Bine motivată şi superior organizată, această energie, dacă este corect controlată prin antrenament şi pregătire, este mai eficientă decât o armă. Şi acum putem trage concluzia acestei explicaţii, şi anume faptul că Marte poate să fie un astfel de catalizator care să le permită Peştilor să realizeze în comportamentul şi atitudinea lor o formă de sinteză superioară a calităţilor lor cu care, fie să se apere, fie să atace, fie să rezolve o problemă personală.

Aparent, sunt fiinţe moi, blânde şi surâzătoare şi spui că i-ai terminat în doi timpi şi trei mişcări. În realitate sunt fiinţe redutabile. Dacă le mai vine în ajutor şi Marte şi Peşti, atunci lucrurile se schimbă fundamental şi avem de-a face cu nişte figuri care pot să iasă în chip de învingători, acolo unde toţi şi-au rupt pintenii, şi-au rupt spada şi şi-au găuirit cascheta. Este un moment în care nativii din semnul Peştilor încep să trăiască bine, plăcut şi confortabil, este o apă cosmică ce le prieşte şi le convine, este un context în care se spune că se poate auzi muzica astrelor, muzica sferelor sau muzica îngerilor.

Nu toată lumea are urechi însă pentru acest tip de armonii subtile şi în aceste zile până la jumătatea lui martie Peştii sunt beneficiarii acestei hipersensibilităţi sau hipersenzorialităţi care îi face în stare să intre în comuniune cu universul, cu acel dedincolo de pământ, să audă şi să vadă, să perceapă şi să înţeleagă ceea ce alţii nu văd, nu pot, nu doresc să înţeleagă sau le este frică. O anume temeritate, un curaj extraordinar, altfel decât curajul Vărsătorului sau al Leului, ori al Berbecului, pune stăpânire pe nativi şi îi pregăteşte, şi îi pregăteşte, şi îi pregăteşte pentru ce va să vină la începutul lunii martie.

SURSA: http://verticalnews.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…