×

In Busteni, te poti da o jumatate de kilometru cu sania cu 40 de km/h

In Busteni, te poti da o jumatate de kilometru cu sania cu 40 de km/h

231-442x320 In Busteni, te poti da o jumatate de kilometru cu sania cu 40 de km/hBuşteni – S-a deschis Fun Park, varianta de vara…

Fun Parcul din Buşteni a trecut la programul de vară,sania pe şine şi caruselul pe iarbă fiind pregatite pentru distracţia turiştilor, dar şi a localnicilor dornici de recreere.Instalaţiile au funcţionat peste iarnă foarte bine cu ajutorul zăpezii şi al gheţii,iar acum trebuie sa faca faţă cerinţelor ,,de uscat”, cum le zic organizatorii,în condiţiile în care încă de la proiectare,parcul a fost gândit să funcţioneze atât iarna,cât şi vara.
Inaungurat în plin sezon de schi,Fun Parcul din Buşteni este pentru prima oară la testul verii. Zeci de tineri din oraş au primit liber de la şcoală special pentru a încerca toate jucăriile,de departe,cea mai tare senzaţie oferind-o sania pe şine, unde amatorii de adrenalină au parte de o coborâre abruptă, în mare viteză, prin curbe strânse,cu senzaţii de neuitat.
Instalaţia pe şine are o jumătate de kilometru lungime,iar sania,cu sistem de frânare automată,poate atinge chiar şi 40 de km pe oră,iar pe tot parcursul traseului cei dornici de istracţie sunt asiguraţi cu o centură.
O cursă cu sania pe şine costa 5 lei,iar la caruselul care te învârte pe iarbă vreme de 15 minute trebuie achitată suma de 2 lei, iar autorităţile locale spun că în curând vor fi date în folosinţă tubul pentru coborâri cu colacul şi pârtia de schi pe iarbă.
Investiţia de la Buşteni a costat pâna acum 600.000 de euro,iar edilii staţiunii îşi propun să-l mărească,fiind pregătiţi să mai aloce încă 400.000 de euro,banii provenind de la Guvern şi de la administraţia locală din Bușteni.

112-424x320 In Busteni, te poti da o jumatate de kilometru cu sania cu 40 de km/hFun Parcul din Busteni a trecut de joi la programul de vara: sania pe sine si caruselul pe iarba sunt gata sa-i distreze pe turisti si localnici. Aceste instalatii au functionat peste iarna cu ajutorul zapezii si al ghetii, dar acum se descurca pe uscat.

Inca de la proiectare, SnowParcul din Busteni a fost gandiat sa functioneze atat iarna, cat si vara. Inaungurat in plin sezon de ski, este pentru prima oara cand parcul da testul verii. Zeci de tineri din Busteni au primnit liber de la scoala special pentru a incerca toate jucariile.

De departe, cea mai tare senzatie o oferta sania pe sine. Ai parte de o coborare abrupta, in mare viteza, peste damburi, mai ceva ca pe un derdelus adevarat.

Derdelusul pe sine are o jumatate de kilometru lungime, iar sania poate atinge chiar si 40 de km pe ora. Pe tot parcursul traseului sunteti asigurati cu o centura, iar sania are un sistem de franare automata, in caz c-o ia prea tare la vale. O cursa cu sania pe sine costa 5 lei. Mult mai ieftin – doar doi lei – este caruselul care te invarte pe iarba vreme de 15 minute. Este aproape gata tubul pentru coborari cu colacul si curand va fi terminata si partia de ski pe iarba.

Pana acum in parc s-au investit 600.000 de euro. Dar edilii spatiunii isi propun sa-l mareasca si sunt pregatiti sa mai aloce inca 400.000 de euro. Banii vin de la primarie, dar si de la Guvern.


SURSA: http://stirileprotv.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed