Începe sezonul de vânătoare. Vezi unde poţi vâna în Prahova
Mai sunt doua saptamani si vanatorii din Prahova isi vor scoate pustile din dulapuri, pentru ca se deschide sezonul de vanatoare. Pâna la sfarsitul lunii februarie, vanatorii vor putea aduna trofee de fazani, mistreti, iepuri şi pasari salbatice. AJVPS Prahova îşi informează membrii vânători că, în urma licitaţiei din data de 01 august 2011, organizate de Ministerul Mediului şi Pădurilor, în conformitate cu prevederile Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi prevederile Ordinului nr.1221/2010, modificat prin Ordinul 2265/2010, a obţinut dreptul de gestionare pentru 4 fonduri cinegetice. Acestea sunt : 5 FULGA, 6 BABA ANA, 32 ŞOIMARI şi 39 PLOPU.
Alături de celelalte 15 fonduri cinegetice pentru care A.J.V.P.S. Prahova a încheiat deja contractele de gestionare a faunei cinegetice (2 BERCENI , 3 VADU PĂRULUI, 12 RÂFOV, 13 NEGOIEŞTI, 14 HĂBUD, 15 MĂNEŞTI, 16 STREJNIC, 29 BÂSCA FĂRĂ CALE, 31 CĂLDĂRUŞANCA, 34 CAZACU, 35 PĂLTINET, 38 BRATIA, 40 IORDĂCHEANU, 41 URLAŢI şi 42 MALU ROŞU ), vom gestiona în total 19 fonduri cinegetice.
„Dorim să aducem la cunoştinţa membrilor noştri vânători faptul că acei membri care în prezent fac parte din grupele care au vânat pe fondurile : 1 PĂULEŞTI, 4 INOTEŞTI, 7 GRĂDIŞTEA, 8 CIORANI, 33 NUCET şi 36 COSMINA şi care au achitat cotizaţia de membru vânător vor fi convocaţi în cel mai scurt timp la sediul asociaţiei, în vederea clarificării situaţiei privind redistribuirea pe grupe a dumnealor. După aprobarea de către Consiliul A.J.V.P.S. Prahova a listei cu membrii vânători propuşi pentru excludere, în temeiul art.6 alin.(4) lit. b) din Statutul asociaţiei – neplata cotizaţiei la termen – , va avea loc redistribuirea tuturor membrilor vânători pe grupe, precum şi organizarea şedinţelor de tragere în poligon, în aşa fel încât să asigurăm în continuare buna desfăşurare a tuturor activităţilor legate de obiectul nostru de activitate, respectiv conservarea biodiversităţii şi protecţia faunei de interes vânătoresc şi piscicol, precum şi a mediilor naturale de dezvoltare a acesteia, prin vânătoare şi pescuit sportiv practicate în mod durabil, ca forme de odihnă activă şi de petrecere a timpului liber de către membrii săi”.
SURSA: http://ph-online.ro
Partajează acest conținut:
Publică comentariul