Viorel VINTILA

Puritate, inocenţă, sinceritate, iubire şi dragoste necondiţionată sunt trăsăturile de bază ce caracterizează un copil.

Intr-adevar, copilăria este starea pura a inocentei; in sufletul unui copil este atât de multă speranţă şi dragoste încât rănindu-l i-ai omorî surâsul. Copilăria este cea mai puternică armă împotriva răutăţilor adânc înrădăcinate în inimile oamenilor. La cei mici, naivitatea este inocentă; la cei mari, ea este inconştientă.

De ce când ne maturizăm ajungem să înlocuim iubirea cu ura, inocenţă cu parsivitatea, sinceritatea cu minciuna sau dragostea cu gelozia. De ce nu putem fi şi la maturitate inocenţi, iubitori, sinceri şi empatici? De ce ajungem să fim, unii dintre noi, monştri cu chip uman? De ce ne transformăm pe parcursul câtorva ani din suflete pure şi frumoase în suflete nepăsatore, pline de ură, gelozie şi invidie?

Sunt oare aceste „calităţi” genetic impregnate la naştere – care sunt în stare latentă pe perioada copilăriei şi se trezesc la realitate când devenim adolescenţi şi maturi? Sau se dezvoltă pe parcus? Poate acest evil chiar există şi îşi intra în drepturi la început de adolescenţă şi atacă precum o carie sufletul uman.. Să fie banul rădăcina acestui evil ?

Căutând un răspuns, m-am oprit asupra „Genezei 3” şi am descoperit o explicaţie plauzibilă… probabil cei cu teoria Darwin nu vor fi de acord, dar nu putem ajunge toţi la unison, fiecare vede lucrurile prin prisma lui şi fiecare are convingerile lui.

Pierderea inocenţei, păcatul lor şi noile lor raporturi cu Dumnezeu şi unul cu altul sunt exprimate prin tema conştientizării goliciunii. Înţelegem deci că ei nu conştientizaseră până atunci, în inocenţa lor, că sunt goi, ci li se părea firesc să fie aşa şi nici nu se gândiseră la lucrul acesta. Acum nu numai că se gândeau la lucrul acesta, ci erau copleşiţi de ruşine din această cauză… INOCENŢA a dispărut din acel moment…

Ne-am născut goi şi inocenţi, dar cu timpul am îmbrăcat diverse haine,  mai parsive care s-au mulat pe suflet si au pangarit puritatea avuta odata cand eram copii si neprihanirea era ceva natural si firesc…ratiunea, sentimentele,resentimentele si grijile ocupa locul inocentei, dar prin dragoste si intelepciune se poate reveni la o alta forma de inocenta, mai profunda decat cea initiala pe care am avut-o cand eram copii. Cand ne maturizam, cuvinte ca  inocent, puritate, candoare si castitate devin demodate si sunt uitate intr-un raft prafuit al timpului trecut.

Cand plangem, involuntar, ne intoarcem la inocenta, lacrimile fiind o forma de inocenta a revoltei acumulate in noi. Inocenta copilariei, fuse si se duse, este irecuperabila, nu o mai putem updata cand ajungem maturi, dar prin dragoste, intelepciune si ratiune se poate gasi sensul ei inefabil.

Aşadar, noi suntem inocenţi, nu suntem vinovaţi cu nimic… suntem nişte victime, nişte urmaşi ai unei situaţii nefericite, a unei decizii greşite, a unei curiozităţi tragice din care se pare că nu mai exista ieşire. Eva e de vină şi, of course, şarpele… Aşa o fi?

Cum ne putem reintoarce catre inocenta pierduta?

Love, Devotion, Feeling, Emotion?

Poate prin: „love”, „devotion”, „”feeling..emotion

Viorel VINTILA