Comunicat de presă – Biroul de Presă al Majestăţii Sale Regelui Mihai

Palatul Elisabeta, 22 ianuarie 2012 Secretariatul Majestăţii Sale Regelui

Biroul de Presă al Majestăţii Sale Regelui Mihai este autorizat să transmită următorul comunicat:

Familia Regală ştie că tot mai mulţi români îşi exprimă cu tărie convingerile şi nemulţumirea, de mai multe zile, în oraşele ţării şi în străinătate. Povara cetăţenilor este din ce în ce mai apăsătoare. Clasa politică a ţării are datoria de a da răspunsurile pe care oamenii, pe drept cuvânt, le aşteaptă.

Românii şi-au pierdut încrederea. Ei cer astăzi politicienilor un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului.

Întreaga Familie Regală este alături sufleteşte de toţi cei care au în aceste momente nevoie de încurajare şi solidaritate.

Regele Mihai I a spus în mesajul său adresat Parlamentului României că, ‘cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos’. Aceste cuvinte au fost adresate tuturor celor care au puterea de a schimba ceva în România.

Lecţia de istorie pe care tinerii au dat-o ţării în decembrie 1989 arată că românii au încredere deplină în virtuţile democraţiei şi libertăţii atunci când destinul ţării este la răspântie. Europa şi România trec împreună prin vremuri de restrişte. Cu atât mai mult astăzi avem nevoie ca politica să respecte locul cuvenit pe care i-l conferă democraţia şi să nu ia locul competenţei, în spaţiul public şi instituţional.

Fără nici o îndoială, criza economică mondială afectează România. Dar este, totodată, evident că protestele din ţara noastră merg mult mai departe decât atât: românii îşi exprimă frustrarea faţă de politicieni care nu au privit niciodată dincolo de îngustele lor interese, care au fost mai mult ocupaţi cu mici dispute personale decât cu buna administrare a ţării.

Regele şi Principesa Moştenitoare urmăresc evenimentele cu profundă îngrijorare şi rămân hotărâţi să facă tot ce este în puterea lor pentru a apăra şi promova interesele României, fără să favorizeze nici o formaţiune politică.

Aceasta a fost datoria Coroanei Române, în fiecare generaţie, şi va rămâne astfel în viitor.

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri interne

One Comment

  1. wikibrasov

    23 ianuarie 2012 at 9:56 AM

    Ce zici? In Brasov se fac liste cu noii revolutionari 🙂
    http://wikibrasov.wordpress.com/2012/01/22/in-brasov-se-fac-liste-cu-noii-revolutionari/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…