Home Breaking News Stiri Valea Prahovei Stiri Busteni Ziua Mondială a Zăpezii, sărbătorită la Buşteni. Pârtiile au fost invadate de copii

Ziua Mondială a Zăpezii, sărbătorită la Buşteni. Pârtiile au fost invadate de copii

6 min read
0
0
114

Zeci de copii şi-au pus duminică pentru prima dată schiurile în picioare şi au învăţat că nu este deloc greu să stăpâneşti tainele sporturilor de iarnă.

Lecţiile de schi s-au predat la Buşteni cu ocazia Zilei Mondiale a Zăpezii, eveniment sărbătorit în 200 de staţiuni din 39 de ţări. Pârtiile pentru începători din staţiunea montană parcă au prins viaţă ieri. Forfota a început dis de dimineaţă, când micuţii împreună cu părinţii lor au aglomerat omătul.  „Am venit cu părinţii la Buşteni şi m-au adus la schi. Îmi place foarte mult zăpada şi mă bucur că am învăţat să mă dau cu schiurile pe pârtie. Am reuşit să prind viteză şi am învăţat să mă opresc fără să cad”, ne-a povestit Viorel Bucur, de 7 ani, din Constanţa. „Nu mă aşteptam să fie atât de frumos. Abia acum simt că a venit iarna. Ne distrăm de minune la munte” a zis Mihnea, care şi el a prins drag de sporturile de iarnă.

Reduceri substanţiale pentru distracţie

A fost pentru prima dată când începătorii au putut lua lecţii gratuite de shi de profesionişti, aşa că cererea a fost foarte mare. Şi la echipamente copiii au beneficiat de reduceri substanţiale. Dacă într-o zi obişnuită clăparii şi schiurile se închiriază cu 25 de lei, astăzi au costat doar 10 lei. „Ziua Mondială a Zăpezii este un eveniment organizat pentru prima dată anul acesta sub egida Federaţiei Internaţionale de Schi şi face parte din campania de promovare a sporturilor de iarnă către copii. Şcoala nostră de schi Progresive Sports a luat pentru staţiunea Buşteni organizarea evenimentului şi ne bucurăm foarte mult că lumea este interesată să participe la activităţile nostre”, ne-a explicat organizatorul evenimentului, Andrei Ştefan. Numai în primele 40 de minute de când s-a dat anunţul în staţia de la baza pârtiei că se organizează cursuri gratuite s-au înscris 40 de micuţi. „Deci, un copil la un minut înscris, asta demonstrează că am avut succes. Ce-i drept şi vremea a ţinut cu noi”, a conchis Andrei Ştefan.

Lecţii de teorie şi practică

Învăţăceii s-au descurcat de minune la prima lecţie a lor pe omăt. Au avut instructori profesionişti care le-au explicat cu lux de amănunte fiecare tehnică şi i-au învăţat că schiul poate fi un sport foarte uşor. „Copiii învaţă, în primul, rând să se obişnuiască cu echipamentul, să ştie ce înseamnă clăparul, ce înseamnă schiul, cum se numeşte fiecare procedeu pe care urmează să-l înveţe, iar apoi începem cu alunecarea. Facem cu ei elementele tehnice care sunt plugul, ocolirea în plug şi mai departe virajele cu schiurile apropiate”, ne-a spus instructorul de schi Bogdan Ştefan.

Distracţie în fun-park

După ce au obosit la schi, micuţii au luat cu asalt zona de distracţie a fun park-ului. S-a stat la coadă aproape o jumătate de oră pentru o plimbare cu sania tobogan, însă turiştii spun că a meritat toată aşteptarea. Turiştii care au ales ca destinaţie pentru acest sfârşit de săptămână staţiunea Buşteni s-au putut bucura de omăt până târziu în noapte, deoarece aici funcţionează şi nocturna. Stratul de omăt pe pârtiile Kalinderu I şi Kalinderu II măsoară 50 de centimetri şi este ideal pentru schi sau snowboard.

SURSA: http://www.adevarul.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Busteni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

STATIUNEA BUSTENI – CAPITALA ALPINISMULUI ROMANESC, A TINERETULUI SI TURISMULUI MONTAN

Dragi locuitori ai orasului BUSTENI, Vin in fata voatra, pentru a doua oara, ca si candida…