RAPORT COLLIERS INTERNATIONAL PENTRU 2018

Volumul investiţional în sectorul imobiliar din regiunea Europei Centrale şi de Est s-a cifrat, anul trecut, la 13,8 miliarde de euro, în creştere cu 5% faţă de anul precedent, arată cel mai recent raport pentru regiunea Europei Centrale şi de Est (ECE) al companiei de consultanţă imobiliară Colliers International (“Outlook 2019: Climbing at the altitude”).

Pentru 2019, Colliers estimează că ratele dobânzilor din zona euro vor rămâne la zero, ceea ce înseamnă că lichiditatea va fi crescută, cumpărătorii interesaţi, iar preţurile se vor plafona. Randamentele pentru clădirile de birouri ar putea să scadă în anumite capitale din regiunea ECE, mai anticipează compania de consultanţă.

Mark Robinson, CEE Research Specialist în cadrul Colliers International, a afirmat: “Continuarea tendinţei de creştere a salariilor cu mult peste inflaţie ar trebui să susţină consumul şi chiriile în 2019. Întocmai acest tipar de creştere salarială ar trebui să ducă la dezvoltarea sectorului de servicii în cadrul economiilor ECE în următorii ani, apărând regiunea, într-o mai mică sau mai mare măsură, de orice perturbări din economia globală”.

La rândul lor, specialiştii Colliers International Romania spun că tabloul economic şi politic reprezintă o sursă de îngrijorare.

În acest sens, Silviu Pop, Head of Research în cadrul Colliers International Romania, a declarat: “În România, volumul tranzacţiilor imobiliare a scăzut în 2018 comparativ cu 2017, situân­du-se la puţin sub 950 milioane de euro, un rezultat bun pentru piaţa locală. Pentru 2019, avem un optimism ponderat. Economia va continua să crească similar cu rata potenţială de creştere, care este dublă faţă de media UE. În mod normal, contextul economic, alături de un decalaj favorabil de randamente între produsele româneşti şi cele din alte regiuni din ECE, ar fi suficient pentru un rezultat bun în 2019, mai ales având în vedere că tranzacţiile în desfăşurare cu clădiri de birouri sugerează un volum posibil de peste 500 milioane de euro. Cu toate acestea, riscurile în creştere, legate de zgomotul economic şi politic, sunt o sursă de îngrijorare”.

Colliers International: “Investitorii imobiliari din Europa Centrală şi de Est trebuie să fie precauţi cu privire la riscuri”

Investitorii imobiliari din Europa Centrală şi de Est trebuie să fie precauţi cu privire la riscuri, precum supraîncălzirea la nivel de livrări, lipsa forţei de muncă, progresul în ceea ce priveşte uşurinţa competitorilor de a face afaceri în întreaga lume, fenomenul Brexit şi reduceri de fonduri europene după ieşirea Marii Britanii din UE, politica populistă din unele ţări ECE şi ris­cul taxării activelor, mai arată compania de consultanţă imobiliară.

Totodată, creşterea ofertei de monedă din zona euro s-a temperat considerabil de la sfârşitul anului 2016, iar acest fapt sugerează o încetinire viitoa­re a economiei în Europa, mai spun experţii, potrivit cărora astfel de semne se văd, deja, în Europa de Vest, ceea ce înseamnă că, în cel mai bun caz, consumul şi dinamica creşterii se vor plafona în regiunea ECE.

De asemenea, raportul Colliers International mai notează: “Atitudinea consumatorilor pare să afecteze fluxul de fonduri din domeniul imobiliar din ECE. Legătura cu modelul de afaceri al investitorilor, cu aproape jumătate din fluxurile din regiune venite prin intermediul sectoarelor de retail, logistice şi hoteliere, şi cu pieţele de birouri şi industrial, indirect prin intermediul ocupării forţei de muncă, este clară. Încrederea consumatorilor a atins maxime cu aproape 6-12 luni în urmă în ECE, şi înainte de asta în România. Dacă am considera că încrederea consumatorilor prevesteşte ce se întâmplă peste un an şi jumătate, înseamnă că vârful ciclului va fi atins la mijlocul lui 2019. Analizele pe care le-am efectuat acum 12 luni sugerează că o creştere a salariilor în ţările europene în perioade de patru ani duce la o creştere mai rapidă a PIB-ului potenţial în următoarea perioadă de patru ani. Aşa cum majoritatea angajatorilor din ECE probabil ştiu deja, majorarea salariilor în regiune este o caracteristică importantă a acestui ciclu economic. Ea va continua cel mai probabil în 2019 (cu 5-10% la nivelul regiunii), deşi la rate mai scăzute decât anul trecut, ca urmare a scăderii cererii în sectorul industrial. În mod normal, această creştere este mai rapidă comparativ cu cea din UE, deci, chiar şi în faze de recesiune, procesul de convergenţă al regiunii către valorile din UE continuă”.

Conform companiei, Brexit-ul va duce, cel mai probabil, la tăieri de fonduri structurale şi la o recalibrare a eligibilităţii regiunilor din ECE. Dacă mediul politic o va permite, bugetele relativ echilibrate ale celor şase ţări din regiune ar trebui, în general, să contribuie la acoperirea oricărei reduceri a fluxurilor de fonduri structurale UE, au mai arătat specialiştii, adăugând că alte efecte posibile ale Brexit-ului includ o reducere a remiterilor şi o schimbare în migraţia muncitorilor, fapt care ar putea ajuta problema regiunii cu lipsa forţei de muncă.

Nu în ultimul rând, raportul citat arată că numeroşi indicatori de încredere indică o încetinire a economiei globale, pe fondul sondajelor privind moralul din China, al preţului combus­tibilului, al importurilor chineze, al exporturilor sud-coreene, precum şi al indicilor de încredere a mediului de afaceri din Germania (cea mai puternică economie a Europei, care este posibil să se afle, în prezent, într-o “recesiune tehnică”).

SURSA: http://www.bursa.ro
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Externe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Stațiunile de la munte atrag tot mai mulți turiști străini: ”E frig, dar e foarte frumos”

Zi perfectă la munte pentru schi sau alte sporturi de iarnă, dar şi pentru cei care au vru…