Investitorii imobiliari străini au adus în primele trei luni circa 170 de milioane de euro la capitalul firmelor pe care le deţin în România, potrivit datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, cel mai mare aport fiind realizat la dezvoltatorul de spaţii de logistică Prologis.

Faţă de perioada similară din 2009, când investitorii imobiliari au contribuit cu aproximativ 70 de milioane de euro la firmele deţinute în România, în acest an se remarcă o creştere de 2,4 ori a capitalului subscris pe piaţa românească.

Cea mai mare subscriere de capital a fost realizată la dezvoltatorul Prologis Joiţa România, al cărui acţionar majoritar înregistrat în Luxemburg a avut în ianuarie un aport de 57 milioane de euro.

Un alt investitor activ în acest an este fondul scoţian DEGI care a adus la capitalul a două firme din România – DEGI PGV Tower şi DEGI Millennium Tower – în total aproape 20 de milioane de euro.

Fondul austriac Europolis a majorat cu 10,7 milioane de euro capitalul proiectului de birouri deţinut în cadrul complexului Sema Parc din Bucureşti, în timp ce Global Finance a adus peste 16 milioane de euro la două firme din România.

Alţi investitori imobiliari care au participat cu capital la firmele deţinute în România sunt Pradera Central Militari Real Estate – 10 milioane euro, Victory Real Estate Development – 11 milioane de euro, ING Real Estate PFCEE Holding – 11,46 milioane euro şi LOG A1 Industrial Beta – 10,6 milioane euro.

Băncile au adus 140 mil. euro

Pe lângă firmele din sectorul imobiliar, în primele trei luni au beneficiat de subscrieri de capital şi subsidiarele băncilor străine în România, acestea totalizând peste 140 de milioane de euro, dar şi firmele de asigurări sau de servicii financiare – aproape 94 milioane de euro.

Şi firmele din sectorul de retail au primit infuzii importante de capital de la grupurile mamă, cea mai mare în primele trei luni fiind realizată de reţeaua real,- Hypermarket, în valoare de 50,8 milioane de euro. Alte majorări în acest sector au fost realizate de grupul Ikea – 17,2 milioane de euro, Deichmann – 3,6 milioane de euro, Obi – 17,6 milioane de euro, Sprider Stores – 15,7 milioane de euro şi Hervis Sports and Fashion – 3,6 milioane de euro.

La sfârşitul lunii martie, în România erau înregistrate 168.388 de firme cu acţionari străini, iar valoarea capitalului social subscris la acestea se ridica la 26,2 miliarde de euro.

SURSA: http://www.capital.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…