VIN VALURILE, RĂVĂŞITE VIN

Vin valurile, răvăşite vin

Cu gustul lor albastru de pelin

În răpăit de picături ce cad

Din norii care ard troznind în vad

 

Vin valurile hohotind bolnave

Cu gust de infinit şi grele, grave

Zvîrlind pe ţărm fragmenetele de zei

Şi zdrăngăninbd amarnice pe chei

 

Ca să-nţelegem că  în prag de seară

Dorul de necuprins ne mai omoară

Iar somnul ce-l visăm este etern

Izbind în zidul vieţii şters şi tern

 

M-AI SCUFUNDAT ÎNTR-UN OCEAN DE VISE

M-ai scufundat într-un ocean de vise.

M-am trezit rănit ca un soldat.

Eram tare departe de visurile mele proscrise –

În oceanul din sufletul tău m-am înnecat.

 

Tu erai ultima strălucire din ochii mei,

Tu erai sarea din pîntecul oceanului.

Eu eram ca o picatură de apă respirată de porumbei,

Pe rana însîngerată cu maci a lanului.

 

Ardeau toate cîmpiile, degeaba te căutam.

Veveriţele te ascunseseră ca pe o nucă –

În labirinturile lor săpate în stele te căutam

Şi nu învăţasem să te regăsesc, nu încă!

 

Mai trebuia să străbat un ocean de coapse bronzate,

Ca să te regasesc, dar n-am mai putut înnota

Strivit de dulceaţa lor ce bîntuia prin cetate

Şi chiar şi în sufletul meu se-nnopta !

 

ŞI TIMPUL CURGE, CURGE DE DEMULT

Şi timpul curge, curge de demult

Noi l-am uitat pe-o bancă într-un parc

Înscris pe-o frunză cu-n însemn ocult

Zburînd ca o săgeată dintr-un arc

 

Dar ne-a ajuns din urmă, ne-a lovit

Cu-o toamnă şi smerită şi duioasă

Şi, amintindu-ne că ne-am iubit

Ne-a dăruit iertarea mătăsoasă

 

ADUNĂ CIOBURI COLORATE

Adună cioburile colorate

Iubirile, parfumurile, lacrimile

Sau plîngi sau plîngi amar

 

Mie mi-e dor de vocea ta cea dulce

De mîngîierea ta îmbătătoare

Mie mi-e dor, de tine îmi e dor

 

De ploaia dintr-o vară-ndepărtată

Prin care ne-am plimbat, tineri, desculţi

Azi ploaia este tristă, sufocată

 

Erai un fulg de păpădie dintr-un vis

Azi toate astea-s cioburi de iubire

Şi noaptea-i tot mai neagră, noaptea…

 

CATREN ÎMBUJORAT PRECUM O FATĂ

Catren îmbujorat precum o fată

Cu coapsa dezvelită pîn’ la brîu

Care mi-a dat splendoarea-i fermecată

În valurile repezi dintr-un rîu

 

Catren jertfit pentru o rimă rară

Ideea pare-a fi dezverginată

Zemoasă şi dulceagă ca o pară

Cu care m-ai vrăjit, duioasă fată

 

Catren cu amintirile tocite

Ca stîncile ce se înfig în cer

Poveştile sînt toate isprăvite

Iar eu iubirii n-am ce să-i mai cer

 

Catren uitat pe raft într-o cămară

Lîngă un fir plăpînd şi crud de iarbă

Îmi amintesc acuma de o vară

Ce mă vrăjea cuvintele să-mi soarbă

 

Catren… cînd te-am iubit întîia oară

 

Fin

 

Ioan LILA

vineri 20 mai 2011

France

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Vasilica GRIGORAȘ – Omul și cartea, ființe deopotrivă

„Cărţile sunt fiice ale cerului pogorâte pe pământ ca să aline suferinţele neamului omenes…