VIN VALURILE, RĂVĂŞITE VIN
Vin valurile, răvăşite vin
Cu gustul lor albastru de pelin
În răpăit de picături ce cad
Din norii care ard troznind în vad
Vin valurile hohotind bolnave
Cu gust de infinit şi grele, grave
Zvîrlind pe ţărm fragmenetele de zei
Şi zdrăngăninbd amarnice pe chei
Ca să-nţelegem că în prag de seară
Dorul de necuprins ne mai omoară
Iar somnul ce-l visăm este etern
Izbind în zidul vieţii şters şi tern
M-AI SCUFUNDAT ÎNTR-UN OCEAN DE VISE
M-ai scufundat într-un ocean de vise.
M-am trezit rănit ca un soldat.
Eram tare departe de visurile mele proscrise –
În oceanul din sufletul tău m-am înnecat.
Tu erai ultima strălucire din ochii mei,
Tu erai sarea din pîntecul oceanului.
Eu eram ca o picatură de apă respirată de porumbei,
Pe rana însîngerată cu maci a lanului.
Ardeau toate cîmpiile, degeaba te căutam.
Veveriţele te ascunseseră ca pe o nucă –
În labirinturile lor săpate în stele te căutam
Şi nu învăţasem să te regăsesc, nu încă!
Mai trebuia să străbat un ocean de coapse bronzate,
Ca să te regasesc, dar n-am mai putut înnota
Strivit de dulceaţa lor ce bîntuia prin cetate
Şi chiar şi în sufletul meu se-nnopta !
ŞI TIMPUL CURGE, CURGE DE DEMULT
Şi timpul curge, curge de demult
Noi l-am uitat pe-o bancă într-un parc
Înscris pe-o frunză cu-n însemn ocult
Zburînd ca o săgeată dintr-un arc
Dar ne-a ajuns din urmă, ne-a lovit
Cu-o toamnă şi smerită şi duioasă
Şi, amintindu-ne că ne-am iubit
Ne-a dăruit iertarea mătăsoasă
ADUNĂ CIOBURI COLORATE
Adună cioburile colorate
Iubirile, parfumurile, lacrimile
Sau plîngi sau plîngi amar
Mie mi-e dor de vocea ta cea dulce
De mîngîierea ta îmbătătoare
Mie mi-e dor, de tine îmi e dor
De ploaia dintr-o vară-ndepărtată
Prin care ne-am plimbat, tineri, desculţi
Azi ploaia este tristă, sufocată
Erai un fulg de păpădie dintr-un vis
Azi toate astea-s cioburi de iubire
Şi noaptea-i tot mai neagră, noaptea…
CATREN ÎMBUJORAT PRECUM O FATĂ
Catren îmbujorat precum o fată
Cu coapsa dezvelită pîn’ la brîu
Care mi-a dat splendoarea-i fermecată
În valurile repezi dintr-un rîu
Catren jertfit pentru o rimă rară
Ideea pare-a fi dezverginată
Zemoasă şi dulceagă ca o pară
Cu care m-ai vrăjit, duioasă fată
Catren cu amintirile tocite
Ca stîncile ce se înfig în cer
Poveştile sînt toate isprăvite
Iar eu iubirii n-am ce să-i mai cer
Catren uitat pe raft într-o cămară
Lîngă un fir plăpînd şi crud de iarbă
Îmi amintesc acuma de o vară
Ce mă vrăjea cuvintele să-mi soarbă
Catren… cînd te-am iubit întîia oară
Fin
Ioan LILA
vineri 20 mai 2011
France
