Ion Iancu VALE – „Mai albă ca păcatul…” (poem)
MAI ALBĂ CA PĂCATUL…
*****
Mai albă ca păcatul ce-l face fata mare
Când dragostea o prinde în repedea-i vâltoare
Ai sufocat pământul sub munţii tăi pufoşi
Cum nu au mai văzut nici gârboviţii moşi
*
Şi ai lovit în oameni cu biciul tău tăios
De i-ai făcut să simtă năprazna pân la os
I-ai sechestrat în case şi i-ai ţinut zălog
Să-şi sugă de sub unghii ca ursul în bârlog
*
Te-ai înrăit lovind cu fruntea în fereastră
Şi-au degerat icnind muşcatele în glastră
Ai dat drumul la lupi să iasă-n drumul mare
În haite adunaţi, să urle a-nfometare
*
Ai pripăşit tot nordul cu oastea lui de ger
Hain să se împlânte în blândul nostru cer
Te-ai prăbuşit în ape, le-ai prefăcut în sloi
Şi-ai omorât şi mieii fătaţi în grajd, de oi
*
Şi cât ne-am mai dorit o iarnă fermecată
Cu zurgălăi, cu frâie şi pârtii lungi de vată
Cu fulguiri domoale şi chiote pe deal
Cu sănii înaripate şi nechezat de cal
*
Dar tu te-ai năpustit prăpăd şi nebunie
Şi-ai îngropat pământul sub candida-ţi urgie
Mai albă ca păcatul ce-l face fata mare
Când dragostea o prinde în repedea-i vâltoare
***
Ion Iancu VALE
Partajează acest conținut:
Un comentariu