O fată de 15 ani, comunicativă, optimistă, care consideră întotdeauna că tot ceea ce face este un lucru obişnuit, care nu iese cu nimic din comun. Din clasa a V-a este una dintre elevele care a câştigat numeroase premii la olimpiadele judeţene şi naţionale. A confirmat valoarea învăţământului sinăian şi a Şcolii George Enescu. Anul acesta a primit bursa Rotary Valea Prahovei pentru cel mai bun elev din şcolile generale din Sinaia. A acceptat să acorde acest interviu şi sper, ca peste ani, aşa cum a spus şi ea, să-l privească cu plăcere. Este vorba de Irina Bădescu, elevă a Şcolii George Enescu din Sinaia.

Rep: Aş vrea să-mi spui câteva lucruri despre tine. Unde te-ai născut, câţi ani, care este relaţia ta cu părinţii?

M-am născut în Sinaia, am 15 ani, nu mai am frati, nici surori, cât despre relaţia cu familia mea… Mă înţeleg foarte bine cu ai mei, mă susţin în tot ceea ce fac, mă împing de la spate când văd că nu mai pot şi mă ajută să-mi revin în momentele în care simt că nu mă mai regăsesc, nici în mine, nici în ceea ce e în jur. Ce altceva aş mai putea spune despre mine? Sunt o fire foarte optimistă, comunicativă, uneori timidă, îmi place să fiu înconjurată de cât mai mulţi oameni, să îmi fac prieteni noi, fac orice ca să-i păstrez pe cei vechi, sunt întotdeauna gata să dau o mână de ajutor, oriunde e nevoie de mine şi mă implic activ în orice acţiune pe care o încep, oricât de neînsemnată ar părea pentru ceilalţi…

Rep: Cum este copilăria ta?

Copilaria?… Îmi place să cred că m-am maturizat mult prea devreme şi nu am trăit-o aşa cum mi-aş fi dorit… Am deschis ochii mult prea devreme, aşa că nu prea am putut să mă regăsesc în cei din jurul meu, „colegii mei de joacă” devenind, aşadar, părinţii şi bunicii. Ei mi-au oferit o atmosferă de calm şi de căldură familială, la care o să mă gândesc mereu cu plăcere, atunci când, probabil, voi studia peste hotare, aşa cum mi-am propus. Revenind la copiii alături de care nu prea mă vedeam înainte, ei au crescut odată cu mine, iar acum nici nu se pune problema să nu fiu în mijlocul lor. Chiar dacă uneori mi se pare greu să-i înţeleg şi simt că ei nu îşi dau seama ce se întâmplă cu mine, îi apreciez mult, îmi sunt toţi prieteni şi mă ajută foarte mult să mă ,,deconectez”, să evadez din Universul acela paralel în care mă închid atunci când mă implic în ceva. De pildă, când învăţ pentru o olimpiadă sau când mai scriu, deşi se întâmplă din ce în ce mai rar… În fine, pentru mine copilăria a însemnat pur şi simplu coliziunea cu viaţa de toate zilele. Pentru că nu-mi sunt străine lipsurile, dar nici bucuriile caracteristice acestei perioade. Am avut o copilărie frumoasă… (Acum se face trecerea la adolescenţă, aşadar îmi permit să folosesc timpul trecut… Cu oarecare rezerve, însă. Eu voi rămâne mereu copil în interior.)

Rep: Care sunt concursurile pe care le-ai câştigat până acum?

Am trecut de fiecare etapă judeţeană la Olimpiada de limba română, din clasa a V-a şi până acum, cu brio, ajungând în fiecare an la etapa naţională, însă în fiecare an cu alte arderi, cu alte emoţii, cu gânduri din ce în ce mai mature… Apoi, în clasa a VII-a, mi-am dorit să merg şi la Olimpiadele de franceză şi de engleză. Anul trecut am obţinut locul I la Olimpiada de franceză şi locul al II-lea la Olimpiada de engleză, ceea ce m-a ambiţionat să fac totul mult mai bine anul acesta, când am obţinut locul I la toate cele 3 etape judeţene – la română, franceză şi engleză. Din pacate, la clasele gimnaziale, totul se opreşte la faza pe judeţ… Mi-ar fi plăcut să văd cum e atmosfera la o etapă naţională la un concurs de limbi străine… În plus, am câştigat, acum 2 ani, şi locul I la Concursul de poezie „Iulia Haşdeu”, acest moment marcând „intrarea mea în tagma scriitorilor”. Atunci mi-am dat seama că mă atrage şi poezia, nu numai proza… Cât despre proză… Altă poveste… Cu ea am cochetat dintr-a treia, când cei mai buni profesori din şcoală au dat un „verdict” interesant la un concurs organizat cu ocazia Zilelor Scolii: am talent la scris!… De atunci am încercat să scriu, chiar dacă la început doar mă jucam. Şi mă simt datoare să-i mulţumesc doamnei învăţătoare Luminiţa Rotaru, care m-a înscris la acel concurs şi a văzut în mine ceva mai mult decât o elevă silitoare, şi-i mulţumesc mult pentru aceasta. Nu în ultimul rând, ar trebui să-i mulţumesc domnului profesor Ionescu-Marian Ovidiu, care, pot spune că m-a descoperit ca mic talent, la acel concurs de care am pomenit mai sus şi fără de care probabil că nu ştiam nici până în prezent câte pot să fac dintr-un condei…

Rep: Eşti olimpică la română, engleză şi franceză. Ce te-a atras la acestea? Care dintre ele ţi se pare mai interesantă?

Am spus la întrebarea anterioară povestea „devenirii” mele ca pseudoscriitor, căci nu sunt nici pe departe unul veritabil. Încă. De mică m-au atras limbile străine, mă uitam la desene animate care încă nu erau dublate în limba română. Înţelegeam tot ce apărea pe ecran, deşi nu înţelegeam toate cuvintele, mă uitam cu plăcere, timp în care absorbeam pur şi simplu ca un burete cuvintele, pentru ca, mai apoi, să le reproduc cu o exactitate uimitoare pentru vârsta de 5 ani… Părinţii mei au ştiut că mă voi descurca foarte bine în domeniul acesta, aşa că m-au trimis la pregătire. Ciudat, nu? Pregatire la engleză de la 5 ani… La pregătire am făcut cunoştinţă cu un om minunat, deosebit din toate punctele de vedere, doamna Luminiţa Chiciu, care m-a învăţat basic-ul şi a continuat cu mine până în clasa a VIII-a, când am decis să iau o mică pauză… La şcoală, apoi, am făcut cunoştinţă cu doamna profesoară Rodica Rădulescu, cea care mi-a fost profesoară şi dirigintă, şi care a reuşit să îmi inspire pasiunea pentru limba franceză, apoi am avut-o profesoară (şi dirigintă în ultimul an de şcoală) pe doamna Cornelia Matei, care m-a îndrumat foarte bine în concursurile şcolare şi, nu în ultimul rând, am avut plăcerea de a o întâlni şi pe doamna profesoară Corina Popa, alături de care am făcut o incursiune în materia de liceu. Până acum am vorbit de limbile străine, lăsăm prima dragoste la sfârşit. Pasiunea pentru limba română a căzut ca o avalanşă pe capul meu în clasa a V-a, mulţumită doamnei profesoare Daniela Frîncu, de caracterul căreia am fost întotdeauna inspirată şi al cărei fel de a fi m-a îndemnat să pătrund din ce în ce mai adânc în tainele limbii române. Le mulţumesc tuturor că au lăsat câte ceva în spiritul meu, o „sămânţă” care va rodi cu siguranţă, amintindu-mi de oamenii minunaţi pe care am avut onoarea să-i cunosc şi de care am fost îndrumată.

Rep: Vei merge la Colegiul Cantacuzino. De ce ai ales acest liceu?

M-am mai „plimbat” pe la Colegiu, cu ocazia cursurilor de dezbateri. Am aflat că în străinătate, metoda de învăţare la facultăţile de tip umanist se bazează pe această tehnică a dezbaterii subiectelor, şi mi-am spus că nu strică să încerc. Am participat chiar la un concurs între echipele de pa Valea Prahovei, demonstrându-mi mie însămi că nu sunt chiar o rea vorbitoare… Totul s-a petrecut la liceu şi mi-a plăcut foarte mult atmosfera, din câte îmi dau seama, acolo aş putea petrece ani de neuitat. În plus, ştiu că profesorii sunt foarte buni, am auzit de rezultatele pe care elevii de la colegiu le-au obţinut şi care m-au motivat să mă alătur lor, în această echipă de învingători. Însă, mai presus de orice, vreau să intru în trupa de teatru a colegiului… Este marea ambiţie a adolescenţei mele.

Rep: Unde s-a ţinut olimpiada naţională de anul acesta?

Cea de anul acesta, la Ploieşti. Nu am mai mers la internat acolo, am preferat să rămân pe teren propriu, mă simt mult mai bine acasă… În clasa a V-a am fost la Suceava, în clasa a VI-a la Iaşi, iar în clasa a VII-a la Arad. Nu pot spune ce destinaţie mi-a plăcut cel mai mult, pentru că toate au farmecul lor şi mi-am făcut prieteni de peste tot.

Rep: Te-ai pregătit mult pentru aceste olimpiade? Ai avut emoţii? Cum te-ai simţit când ai câştigat?

Nu m-am pregătit nici pe departe la capacitatea la care aş fi putut. Întotdeauna m-am bazat pe talent, însă am şi muncit, ca să estompez eventualele goluri. Emoţiile au fost întotdeauna uriaşe, deşi încet-încet simt că mă obişnuiesc cu ele, că devin părţi ale sufletului în perioadele competiţiilor… Însă de fiecare dată când câştig, simt că mă paralizează emoţiile a ceea ce a fost şi fericirea a ceea ce este. Mă bucur cu toată fiinţa de fiecare succes.

Rep: Ce alte pasiuni mai ai?

Îmi place foarte mult să scriu, însă am dat foaia şi stiloul pe monitor şi tastatură, scriind din ce în ce mai des pe blog. Îmi place că prietenii îmi citesc gândurile, îşi dau cu părerea, dau link-ul mai departe şi că pot, astfel, să îmi împărtăşesc gândurile cu un public din ce în ce mai larg. Am pe lista de hobby-uri şi fotografia, făcând din blogul meu şi o mini-galerie foto. Mă distrez cu tot ceea ce fac, însă iau aceste preocupări ca pe nişte posibile ocupaţii viitoare. Şi îmi place foarte tare ceea ce fac, e rutină zilnică de care nu mă voi plânge niciodată!

Rep: Cum îţi petreci timpul liber? Doar înveţi sau ai timp şi de distracţie?

Bineînţeles că am timp şi de distracţie. Iubesc să îmi petrec timpul cu prietenii, să mă plimb şi, mai ales, să râd cât mai mult. Îmi place să fiu în centrul atenţiei, iar cu debitul meu verbal, nu e greu… De fiecare dată când mă întâlnesc cu prietenii, se aude că a venit „Alarma”…

Rep: Din tot ce ai citit până acum, ce carte ţi-a plăcut cel mai mult?

Cred că romanele de dragoste ale lui Mihail Drumeş, chiar dacă ideile lor cam seamănă-ntre ele, şi seria „Harry Potter”, pe care am citit-o de la un capăt la celălalt, cu o rapiditate de care nu cred că o să mai fiu vreodată capabilă. Dar, să fiu sinceră, cel mai mult mi-au dat de gândit „Fata din Nazaret”, de Petru Popescu şi „Alchimistul”, de Paulo Coelho. Şi cu cât îmi pun mai mult mintea la contribuţie să-i înţeleg pe autori, cu atât îndrăgesc mai mult o carte.

Rep: Ce vrei să faci după liceu?

Sper să fiu admisă la Facultatea de Litere, însă nu neapărat în România, pentru că e o ţară fără viitor pentru tineri, din punctul meu de vedere… Apoi vreau neapărat să fac şi Teatrul. Şi să mă stabilesc definitiv în Franţa, de care m-am îndrăgostit de când am mers acolo prima oară, acum 2 ani… E o ţară minunată care nu are defectul de a „îngropa” în linişte oamenii capabili să arate ceva… Fără acest „mic” defect, şi România ar fi o ţară extraordinară… Însă până atunci, tot ce speram să fie schimbat pe-aici rămâne o utopie…

Rep: Cum ţi se pare Sinaia? Ce crezi că îi lipseşte?

Sinaia e casa mea, m-am născut aici şi o iubesc ca pe un prieten vechi. E un oraş plin de istorie, care se aglomerează din ce în ce mai tare in ultimii ani… Sunt atâtea hoteluri şi case în construcţie care „cresc” în faţa muntelui, răpesc priveliştile pentru care a devenit Sinaia celebră de-a lungul timpului… Sper din suflet să nu fie acoperită frumuseţea cu beton de acum în 20 de ani şi ca Sinaia să rămână în continuare „Perla Carpaţilor”, însă nimic din toate aceastea nu mă priveşte… Nu mă pricep, sunt doar un umil privitor din afară…

Rep: Ce vrei să le transmiţi celorlalţi adolescenţi de vârsta ta?

Vreau să le spun că, oricât de greu e să te afirmi, poţi reuşi cât ai atâţia oameni minunaţi în jur. Să nu uite niciodată de unde au plecat, în caz că fac ceva măreţ în viaţă, şi să nu uite unde şi-au propus să ajungă în caz că se lovesc de eşec… Am spus-o şi o s-o mai spun, acum pare a avea legătură cu subiectul, să corelăm ideea asta cu ce am zis mai sus: poate cel mai dureros lucru pentru o stea e să nu cadă unde şi-a propus…

Rep: Ai câştigat bursa Rotary Valea Prahovei pentru cel mai bun elev din şcolile generale. Este asta o recunoaştere a muncii tale?

Cu siguranţă asta reprezintă. Sunt convinsă că sunt mulţi copii din Sinaia care meritau această bursă şi mă simt foarte mândră că am câştigat-o eu. Îmi pare bine că ceea ce fac eu din plăcere mă ridică în privirile tuturor celorlalţi. Şi acest interviu este o recunoaştere a muncii mele şi sunt încântată că am reuşit să stau de vorbă cu dumneavoastră. Sper să mă menţin la acest nivel şi de acum încolo şi să mă uit la acest interviu, peste ani, ca la un alt punct de plecare pe o altă ramură a vieţii mele. Intru la liceu şi voi avea parte de un nou început…

SURSA: http://www.expresuldesinaia.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

George ROCA: De vorbă cu poetul și actorul Adrian Munteanu despre Sonetoterapie

Motto: Opreşte-te, îmi spun. Aruncă lestul! Ce rost am eu în lumea asta largă, Ce val din …