Home Breaking News Stiri interne Istoria unui bancher olandez care “a urât România” şi a ajuns să se îndrăgostească de ea

Istoria unui bancher olandez care “a urât România” şi a ajuns să se îndrăgostească de ea

33 min read
0
0
304

În aproape un deceniu la vârful băncii din Cluj, Robert Rekkers a adus acţionarilor băncii profituri de 400 mil. euro, dar a şi trăit momente dramatice în toamna lui 2008, atunci când a izbucnit criza, iar BNR a acordat Băncii Transilvania, peste noapte, un împrumut de urgenţă care a salvat-o de la o criză de lichiditate.

La finalul lunii decembrie anul trecut, Robert Rekkers, de 9 ani la cârma Băncii Transilvania, a fost invitat la evenimentul “Meet the CEO” al săptămânalului BUSINESS Magazin. Una dintre întrebări a fost “mai rămâneţi la Banca Transilvania? “, iar răspunsul lui Rekkers a fost: “Eu rămân aici cât doresc acţionarii să lucreze cu mine”.

Nimeni din cei prezenţi la acea întâlnire nu ştia că între principalii acţionari, board şi Robert Rekkers erau de mai multe luni discuţii privind situaţia lui. El ceruse o prelungire a mandatului de CEO, care expira în aprilie 2012, pe încă doi ani. Asta ar fi însemnat a patra prelungire consecutivă.

Acţionarii însă nu mai voiau să-i prelungească mandatul, considerând că deja era prea mult, iar modelul lui de “CEO de vreme bună”, de expansiune rapidă atunci când economia creşte în ritmuri înalte, şi-a atins limita, iar banca are nevoie de un alt tip de CEO mai conservator, mai aşezat şi low profile, având în vedere condiţiile dificile din economie.

Aşa s-a scris o istorie de aproape 9 ani între Robert Rekkers, un olandez care a aterizat în 1998 în România, pe o vreme oribilă, la conducerea filialei de la Bucureşti a grupului olandez ABN Amro, şi Transilvania, banca cu capital majoritar românesc, boardul acesteia şi mai ales Horia Ciorcilă, preşedintele consiliului de administraţie şi unul dintre fondatorii băncii.

În 2002, la mai puţin de un an de când cumpărase 15% din bancă, BERD – instituţia politico-financiară europeană – a iniţiat un proces de aducere a unui nou CEO la Banca Transilvania, care să fie mai tânăr şi mai orientat spre o dezvoltare rapidă decât Iosif Pop, cel care conducea instituţia din Cluj încă de la înfiinţare, în anul 1994.

Iosif Pop, care adusese BERD ca acţionar, era mai auster şi conservator, conducând instituţia cu o mână de fier, fiind mai reticent la dezvoltări rapide. Modelul lui de business a fost propice pentru perioada dificilă dintre 1994 şi începutul anilor 2000. BERD a iniţiat un proces de recrutare pentru care a apelat la George Butunoiu, unul dintre puţinii head hunteri de pe piaţă la vremea respectivă.

BERD a reuşit să-l convingă pe Horia Ciorcilă, cel mai influent român din bancă şi unul dintre fondatori, de această schimbare.

La rând lui, Ciorcilă trebuia să-i convingă pe o parte dintre acţionarii români de această mişcare, mulţi dintre ei fiindu-i fideli lui Iosif Pop.

Roberto Marzanati, omul BERD în consiliul de administraţie şi salvatore Candido, reprezentantul BERD (unul dintre principalii investitori străini în ţară) la Bucureşti, au avut o listă cu bancheri care lucrau în România. Dintr-o listă de 25 de bancheri români şi străini au rămas 10, iar în final s-au purtat discuţii cu 5. Cerinţa era să fie tânăr, din noul val care apăruse după 1990, şi determinat.

Primul pe listă fusese Paul Prodan, la vremea respectivă un star al ING, banca olandeză care era în top 5 în România şi pentru care lucra din 1994, de când fusese înfiinţată ca sucursală la Bucureşti. Robert Rekkers era pe locul doi.

Cei de la BERD voiau la conducere un român şi avuseseră mai multe discuţii cu Prodan. Dar pe măsură ce discuţiile avansau şi avusese oferta pe masă, el devenise “pretenţios şi fiţos”.

În vara acelui an, la Bucureşti a venit un “mare director din BERD” care îşi stabilise o întâlnire la BNR. Întreaga delegaţie a fost lăsată să aştepte 45 de minute într-o anticameră a băncii până a fost primită de un viceguvernator, iar acest lucru i-a enervat atât de mult pe cei de la Londra, încât atunci când s-au întors în oraş au spus că vor să meargă mai degrabă cu un expat ca Rekkers decât cu un român, conform celor care îşi amintesc cum au decurs discuţiile atunci.

Aşa au mers înainte cu Robert Rekkers, la acest lucru contribuind şi chimia de început dintre el şi Horia Ciorcilă.

Rekkers, care în 2002 îşi încheia mandatul de 4 ani la conducerea ABN Amro România, urma să fie trimis în Turcia, când el tocmai se îndrăgostise bine de România după ce la început, în toamna lui 1998, i se păruse un vis urât. (Banii nu sunt totul. Spune un bancher citiţi aici ce spunea Rekkers în 3 octombrie 2003).

“Când am auzit că va trebui să merg în România să mă ocup de filiala de acolo am crezut că nu este ade­vărat. A fost o mare surpriză … din păcate neplă­cută. Era ca un vis urât. Şi asta după ce lucrasem pentru ABN Amro în cea mai mare parte a timpului în America Latină, Columbia, Paraguay. Nu cred că o să uit vreodată… când am ajuns la Bucureşti era o vreme oribilă, ningea, era mizerie, circulaţia era proastă. Gândul meu era cum să-mi fac treaba mai repede şi să plec”, spunea Rekkers.

Dar în vara lui 2002 a fost contactat de Banca Transilvania şi după mai multe runde de discuţii a acceptat să meargă la Cluj.

“A fost cea mai grea decizie pe care a trebuit s-o iau până acum în viaţa mea. Am lucrat 18 ani pentru ABN Amro. E în inima mea. Am avut nopţi întregi în care nu am dormit până am dat răspunsul celor de la Banca Transilvania. Trebuia să plec, să aleg între a lucra pentru ABN Amro în Turcia sau să deţin o poziţie de conducere în ABN Olanda. Până la urmă am ales Banca Transilvania”, spunea Rekkers în octombrie 2003 pentru ZF.

Deşi venise în România în 1998, când minerii băteau la uşă, iar economia era trimisă la pământ de criza din Rusia, olandezul şi-a văzut de treabă la ABN Amro şi a adus banca în top 5. Mai avea un pas şi o depăşea pe rivala ING.

Simţind că economia românească va începe la un moment dat să decoleze după dezastru din 1998 – 2000, Robert Rekkers a pus pe masa celor de la ABN un plan de expansiune în ţară, cu deschideri de sucursale şi o atacare a pieţei de retail care aparţinea BCR, BRD şi CEC.

“Dar în momentul în carre banca-mamă şi-a definitivat strategia pentru pieţele emergente între care România şi Turcia şi am ajuns la concluzia că nu era în pas cu ceea ce mi-aş fi dorit eu să fac în continuare, mi-am zis că este mai bine să plec.” Şi a plecat la Cluj, începând o aventură cu o bancă de mijlocul clasamentului, care se lupta să-şi facă un nume. Bineînţeles pe masă a fost şi un pachet salarial de top care însemna jumătate de milion de dolari pe an plus bonus de performanţă în acţiuni.

Banca Transilvania era cotată la bursa de la Bucureşti din 1997, iar de la un capital de 4 milioane de dolari ajunsese în august 2002 la o capitalizare bursieră de 55 mil. euro.

Iosif Pop adusese BERD pentru a avea un nume solid alături care să deschidă uşile la finanţatorii externi, întrucât banca avea nevoie de bani pentru a se dezvolta. Dar BERD nu a mai mers pe mâna lui Iosif Pop, aşa că pe 3 septembrie 2002 Rekkers a fost ales director general al băncii şi membru în consiliul de administraţie. În luna noiembrie a acelui an, Horia Ciorcilă a preluat conducerea consiliului de administraţie de la Roberto Marzanati, omul BERD, ceea ce a pus bazele celui mai sudat cuplu din sistemul bancar care a durat 9 ani.

În câteva luni olandezul a schimbat managementul, a adus la Cluj o parte din oamenii cu care lucrase la ABN în Bucureşti şi astfel a început un proces de dezvoltare şi expansiune a băncii care a stârnit invidia celorlalţi jucători. În zona Transilvaniei banca a călcat pe teritoriul băncilor mari şi a ajuns să se bată de la egal la egal. (Ce spunea Rekkers în 28 octombrie 2002 Rekkers: vrem sa fim o banca agresiva) Beneficiind de creşterea exponenţială a economiei dintre 2004 şi 2007, valoarea băncii pe bursă a crescut incredibil. De la 55 mil. euro în 2002, în iulie 2007, în plin boom economic, valoarea băncii ajunsese la 1,7 mld. euro. Principalii acţionari erau în culmea fericirii, iar Robert Rekkers era starul. Având în vedere că o parte din pachetul lui salarial era în acţiuni, la care s-au adăugat şi cumpărările proprii de pe bursă, el ajunsese să deţină 0,7% din capital, ceea ce însemna atunci aproape 9 – 10 mil. euro.

Tot timpul Banca Transilvania a fost o ţintă pentru grupurile financiare care voiau să intre în România, iar de-a lungul timpului Ciorcilă a purtat mai multe discuţii. După ce grupul austriac Erste a cumpărat cea mai mare bancă locală BCR plătind un preţ incredibil – 3,75 mld. euro pentru 60% din acţiuni, evaluând banca la 6 mld. euro, adică un multiplu de 6 ori fondurile proprii -, următoarea bancă relevantă care mai putea fi achiziţionată era Transilvania. Principalii acţionari voiau însă mai mult şi vedeau în faţa ochilor numai o dezvoltare continuă şi implicit o creştere şi mai mare a valorii băncii. Toţi socoteau în minte cum de la 1,7 mld. euro Banca Transilvania va depăşi rapid 2 mld. euro, iar grupurile financiare se vor bate pe acţiuni.

Nimic nu anunţa turnura dramatică pe care urma s-o ia lucrurile în întreaga lume. Întâi a venit în vara lui 2007 căderea unei venerabile bănci americane de investiţii Bear Sterns, pentru ca numai peste un an să vină falimentul Lehman Brothers şi imediat ca la domino căderile tuturor acţiunilor din lume, în special ale băncilor.

Nimeni nu mai voia să audă de bănci, iar banii, care până atunci erau din abundenţă şi foarte ieftini, dispăruseră peste noapte. Cuvântul faliment bancar era la ordinea zilei, iar toţi se fereau de toţi să se împrumute.

De la perioada de şampanie şi petreceri de până atunci, s-a ajuns la nopţi nedormite şi multe pastile pentru toată lumea, inclusiv pentru cei care conduceau şi erau acţionari principali la Banca Transilvania.

Între septembrie 2008 şi primele luni din 2009, a urmat cea mai dramatică perioadă din istoria băncii, care a fost la un pas să devină prima victimă a crizei financiare din România.

În spatele uşilor închise s-a derulat cel mai mare împrumut de urgenţă acordat de BNR unei bănci în ultimii 15 ani. La începutul lunii septembrie şi urmărind zi de zi tensiunile dramatice de pe pieţele financiare şi din lumea băncilor care însemnau retragerea banilor de către deponenţi şi lipsa accesului la alte resurse, Horia Ciorcilă şi Robert Rekkers şi-au dat seama că banca va avea nevoie rapidă de lichiditate până va primi un împrumut negociat dinainte de la IFC. De pe piaţa românească nu putea să ia întrucât ar fi atras atenţia şi mai mult decât atât costurile de finanţare urcaseră. Cursul valutar leu/euro era ţinut în frâu de BNR prin măsuri mai puţin ortodoxe, iar piaţa interbancară, unde se împrumută băncile între ele, era blocată de neîncredere. Cine avea bani îi ţinea deoparte.

În stradă, Banca Transilvania, întrucât era o bancă românească şi nu avea în spate un acţionar internaţional, începuse să intre într-o morişcă a zvonurilor. Atunci Ciorcilă şi Rekkers s-au dus la BNR şi au cerut un împrumut de urgenţă pentru a nu intra în criză de lichiditate având în vedere viteza cu care erau retraşi banii din băncile româneşti în toamna lui 2008. Sub monitorizarea situaţiei de către Direcţia supraveghere din BNR condusă de Nicolae Cinteză care a recomandat acordarea de urgenţă a împrumutului şi cu implicarea directă a guvernatorului Mugur Isărescu, consiliul de administraţie al BNR a aprobat peste noapte un împrumut de urgenţă de 600 mil. lei pe o perioadă de 3 luni. Banca avea indicatori buni de solvabilitate, dar avea nevoie de lichiditate de rezervă.

Foarte puţină lume a ştiut de acest împrumut şi cum s-au desfăşurat lucrurile. El figurează în statisticile BNR la categoria altele. Împrumutul a fost restituit fără probleme în două părţi, având în vedere că a mai existat o solicitare de prelungire pentru o parte din bani.

BNR şi Banca Transilvania nu au vorbit niciodată despre acel caz, dar până la urmă întregului sistem bancar i-a trecut glonţul pe la ureche. Horia Ciorcilă, pentru care această bancă este viaţa lui, a albit înainte de vreme, iar Rekkers a spus în decembrie 2011 că a fost “cea mai grea perioadă din carieră”. De atunci prudenţa a devenit cuvântul de ordine, astfel încât acum depozitele atrase depăşesc creditele.

Norocul Băncii Transilvania a fost că, din motive care nu aveau legătură cu criza, ci cu nişte dispute legate de majorarea capitalului, acţiunile au fost suspendate de la tranzacţionare mai multe luni, ceea ce a mai atenuat din tensiunea care se instalase.

La începutul lui 2009, banca mai valora pe bursă circa 180 mil. euro, adică de 10 ori mai puţin faţă de vara lui 2007. Criza a topit toate câştigurile acţionarilor.

Tot atunci, sub teama a ceea ce ar putea să se întâmple, Ciorcilă a discutat cu BRD şi Société Générale o eventuală fuziune printr-un schimb de acţiuni, având în vedere că şi BRD era tranzacţionată la bursă. Dacă BRD ar fi preluat Banca Transilvania şi implicit o cotă de aproape 6% din piaţă, ar fi ajuns direct în ceafa BCR, cea mai mare bancă de pe piaţă. Fuziunea avea sens, era agreată local, dar, ghinion, tocmai atunci a izbucnit în Franţa la Société Générale scandalul Kerviel în care un trader a tranzacţionat fraudulos provocând o gaură de câteva miliarde de euro. Fuziunea din România nici nu avea loc pe ordinea de zi, aşa că totul a picat.

În joc a intrat Banca Naţională a Greciei, care pe piaţă deţine Banca Românească şi se zbate undeva între locurile 12 şi 13, şi a înaintat o ofertă. Dar principalii acţionari ai BT ar fi vrut mai mult – multiplu de 1,7 ori activele nete, faţă de 1,3 cât oferiseră grecii, aşa că discuţiile nu au continuat. Au urmat ceva tatonări cu Marfin Bank, care are în spate un puternic grup arab, dar aici părţile s-au lovit de reticenţa BNR, care scruta cu lupa o eventuală preluare. La finalul lui 2009 o parte din acţionarii băncii – cei individuali – au discutat de unii singuri cu Bank of Cyprus, căreia i-au vândut aproape 10% din acţiuni. Acele tranzacţii s-au soldat chiar şi cu un proces penal, pentru manipularea pieţei de capital. Printre cei vizaţi au fost Horia Ciorcilă şi Claudiu Silaghi, fost vicepreşedinte. Cei de la Banca Transilvania au câştigat primul proces în faţa procurorilor. Între timp Claudiu Silaghy a murit, el suferind după acel caz un atac cerebral din care nu şi-a revenit.

Odată ce presiunile din piaţa financiară s-au mai atenuat, iar neîncrederea a scăzut, lucrurile au reintrat în normal. Dar criza financiară s-a transformat într-o criză economică, iar toate băncile a trebuit să înceapă lupta cu firmele, persoanele fizice şi implicit cu creditele neperformante.

Ieşind cu bine din tensiunile anilor 2008-2009, Banca Transilvania a început să câştige teren în piaţă, reuşind să-şi majoreze cota la 6,8% în 2011 de la 5,9% în 2009, adică un plus de 1 mld. euro.

Pe bursă acţiunile băncii şi-au mai revenit, dar sunt departe de vârful atins în 2007. Vineri, BT valora pe bursă 370 mil. euro.

Rekkers a traversat toată această perioadă dificilă şi şi-a dorit să rămână în fruntea Băncii Transilvania, pe care o promovează ca fiind o bancă românească de care economia are neapărat nevoie: “Fiecare ţară are nevoie de agenţi bancari cu capital local pentru că aceştia sunt cruciali pentru anumite sectoare importante cum sunt IMM-urile sau agricultura.” Asta a fost vorba lui în ultima ieşire în faţa presei când încă nu ştia că nu va ajunge la o înţelegere cu acţionarii şi cu boardul pentru prelungirea mandatului.

Când a realizat că cei care conduc Banca Transilvania nu-l mai vor, a decis să demisioneze. În cei 9 ani a adus acţionarilor profituri de 1,3 mld. lei, aproape 400 mil. euro şi a adus banca pe locul 3 în sistemul bancar. A muncit foarte mult pentru a ajunge cu Banca Transilvania aici, dar şi a petrecut mult, lăsând în urmă poveşti care fac deliciul tabloidelor. Poate şi acesta a fost un motiv care i-a determinat pe acţionari să ia o altă decizie decât cea pe care o dorea Rekkers.

Aşa cum în 2002 BERD şi principalii acţionari au vrut un alt CEO, şi acum vor un alt model de CEO. Iar Horia Ciorcilă trebuie să găsească un bancher care să se potrivească cu ceea ce vor în continuare: consolidare, prudenţă şi low profile. Va fi destul de greu de găsit. Va avea mână bună încă o dată?

SURSA: http://www.zf.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri interne

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Tu stii ce rochie ti se potriveste in functie de lungimea si culoarea parului? Afla acum ce trebuie sa porti!

Femeile sunt intotdeauna atente la aspectul pe care il au, iar acest lucru se poate observ…