Jandarmii Centrului Montan Sinaia, printre cei mai buni schiori ai Campionatului de Schi al M.A.I

1376 Jandarmii Centrului Montan Sinaia, printre cei mai buni schiori ai Campionatului de Schi al M.A.ISinăienii au obţinut mai multe medalii la individual şi locul al III-lea în clasamentul general pe echipe

Baia Sprie a găzduit, în perioada 15-18 februarie 2011, Campionatul de Schi al Ministerului Administraţiei şi Internelor. Peste 150 de concurenţi reprezentând Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Poliţia Română, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia de Frontieră şi Academia de Poliţie s-au întrecut în probe de slalom special, slalom uriaş şi schi fond 5 kilometri la Şuior. Lotul Jandarmeriei Române a fost format în mare parte din profesorii şi instructorii Centrului Montan Sinaia, care au obţinut rezultate foarte bune, având la aproape fiecare probă sportivi clasaţi în primele trei locuri.

Slalomul special şi slalomul uriaş la vârsta de peste 35 de ani au fost dominate de plutonier major Cătălin Benasich, care a obţinut locul I la ambele probe. Plutonierul adjutant Florin Vintilă s-a clasat pe locul II la slalom special şi pe locul V la slalom uriaş. Rezultate notabile au fost obţinute şi de plutonier adjutant Dinu Pascu şi locotenent colonel Manuel Grif. Poziţia a III-a în clasamentul la slalom uriaş a fost ocupată tot de un sinăian, Florin Tirică, reprezentantul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova.

Nici fetele nu s-au lăsat mai prejos. Andreea Moja a obţinut locul al III-lea la proba de slalom uriaş, iar plutonierul Ionela Aldea s-a clasat a şasea la cele două probe. Rezultatele bune obţinute de schiorii Centrului Montan Sinaia au poziţionat echipa Jandarmeriei Române pe locul al III-lea, la doar un punct distanţă de ocupanţii locului I. Primele două locuri au fost ocupate de echipele Inspectoratului General al Poliţiei Române.

SURSA: http://www.expresuldesinaia.ro

Partajează acest conținut:

Publică comentariul

You May Have Missed