Home Judy.ro, primul “Google” românesc

Judy.ro, primul “Google” românesc

6 min read
0
0
202

Un IT-ist cu specializare în America pregăteşte primul motor de căutare pe net care dă rezultate numai de pe site-uri româneşti – Judy.ro .

O firmă de IT din Deva lucrează la proiectul primului motor de căutare care dă rezultate numai de pe site-urile româneşti. După cum spun softiştii care perfecţionează acest site, faţă de Google, judy.ro ar urma să fie mult mai precis la contextul în care apar termenii din română după care se face căutarea.

De exemplu, dacă vrei să vizitezi Braşovul, dai click pe categoria Turism, scrii numele oraşului şi, după ce apeşi enter, vei avea rezultatele în română legate de cele mai atractive locuri din oraş. Rezultatele, contextul se schimbă imediat dacă vrei să cauţi informaţii pentru acelaşi cuvânt din categoriile Instituţii sau Educaţie.


150.000 de site-uri de indexat

Judy.ro s-a vrut iniţial un site pentru copii, unde să-şi caute diverse lucruri de-ale vârstei pe internet. “Riscurile erau destul de mari, trebuia să fim foarte atenţi la criteriile de protecţie sau la accesul pe anumite site-uri nerecomandate lor. Aşa că ne-am gândit să-l facem generalist, pentru paginile de pe internetul românesc”, explică Mircea Buză, managerul Silversoft, iniţiatorul judy.ro.

În prezent, pentru că încă se mai lucrează la eficientizare, site-ul indexează în jur de 1.000 de pagini de internet în 12 ore. Destul de puţin în condiţiile în care există în jur de 300.000 de domenii achiziţionate pe internetul românesc. “Dintre acestea, cam jumătate sunt active. Noi avem un singur spider, softul care scanează internetul şi indexează paginile. Ar trebui să investim în mai mulţi spideri şi în servere care să stocheze toate datele”, mai spune specialistul IT Buză, care crede că investiţia s-ar ridica cam la 15.000- 20.000 de euro.

Despre designul site-ului spune că a făcut tot posibilul să nu semene cu motorul Google: “Al nostru e cât mai simplu. Culorile sunt diferite, designul logoului nu seamănă, iar noi oricum încercăm să mergem pe alte principii. Rezultatele căutărilor vor fi diferite, noi indexăm altfel”. Judy ar urma să fie gata în câteva luni, pe la începutul lui 2011.

În ceea ce priveşte site-ul ca afacere, pe viitor ar putea face bani chiar din afişarea rezultatelor. “De exemplu, la anumite cuvinte-cheie am putea afişa printre primele rezultatele, conţinut de pe site-uri care să plătească un abonament de câţiva dolari”, explică deţinătorul judy.ro.

ÎN LUME

Unde nu e Google nr. 1

  • baidu.com. În topul accesărilor e locul 1 în China şi 6 în lume. Pentru a-şi căuta informaţii pe net, chinezii mai folosesc soso.com (locul 45 în lume, 9 în China) şi sogou.com (13 în ţara de origine, 61 mondial). Google.com.hk e locul 5 în China;
  • yandex.ru. Cel mai accesat site din Rusia, un motor de căutare cu litere chirilice, ocupă locul 25 în lume;
  • yamli.com. Începe să devină foarte popular în comunitatea arabă. Motorul de căutare îţi transformă automat scrierea latină în limbajul arab.

SURSA: http://www.evz.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Alege adezivul potrivit pentru lemn – obtine imbinari sigure si de calitate inca de la prima aplicare

Spre deosebire de alte materiale din sfera constructiilor, lemnul necesita un grad mai spo…