La Bolboci turiştii găsesc marea din Bucegi

Vara în munţi e ceva de vis. Iar în Bucegi există un lac atât de mare şi de frumos, că atrage acolo mii de turişti.

p1010857 La Bolboci turiştii găsesc marea din Bucegi

Cine ajunge acolo pentru prima dată rămâne pe loc fără cuvinte, iar cine a mai fost, revine ori de câte ori are ocazia. Este vorba de Lacul Bolboci iar vizitatorii se cazează după bunul plac, în cabane sau la cort.


SURSA: http://observator.tv

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed