Incepand de maine, Casa de Cultura din Busteni se va transforma in Centru Cultural si va primi numele lui Aurel Stroe ( 1932-2008 ), un important compozitor. Desi s-a nascut in Bucuresti, muzicianul a indragit foarte mult statiunea de pe Valea Prahovei si chiar a sustinut aici cursuri gratuite de compozitie, in perioada 1992- 2008. Acestea se desfasurau pe timp de vara, la vila sa din strada Codrului sau in alte locuri din oras, fiind destinate studentilor si profesorilor din toata tara. Recent, autoritatile locale au aprobat nu numai schimbarea denumirii institutiei amintite, ci si acordarea titlului de “Cetatean de onoare” al orasului, post-mortem, pentru compozitor, avand in vedere contributia sa importanta la dezvoltarea vietii culturale din Busteni.
Doua zile vor dura manifestarile dedicate evenimentului. Acestea vor incepe maine, la ora 12,00, cu o slujba de pomenire la Biserica Domneasca din localitate, urmata de un simpozion sustinut la sediul institutiei de cultura si de prezentarea unui film despre viata si activitatea compozitorului. La ora 17,00, sunt programate festivitatea de inaugurare a Centrului Cultural “Aurel Stroe” si dezvelirea unei placi comemorative, in amintirea muzicianului. La ora 18,00, publicul va fi invitat la premiera nationala a operei “Orestia II” – Choephorele semnata de compozitor si interpretata de Filarmonica Banatul din Timisoara. Aceasta va mai fi prezentata, in acest an si la Cluj la Timisoara, dar si in Elvetia, Franta si in Germania. Luni, centrul amintit va gazdui simpozionul “Asimilarea traditiei muzicale europene in creatia lui Aurel Stroe” – moderator Ana Szilagyi.
Autoritatile au amenajat in incinta institutiei si un mic muzeu dedicat acestei personalitati, unde se regasesc obiecte personale, carti, partituri, piese de mobilier care au apartinut compozitorului si care au fost aduse din Manheim, (Germania) – acolo unde se stabilise acesta – de catre sotia sa, Angelika Kohli Stroe.
Ana MAXIM

SURSA: http://www.ziarulprahova.ro

Cu Aurel Stroe
prin cotloanele mintii si bizareriile muzicii

– eseu morfogenetic –

“Problema care se pune compozitorilor de astazi,
a complexitatii, este de a putea jongla
cu categoriile de muzici asa cum un compozitor
de pe vremea lui Bach jongla cu tonalitatile.”

Aurel Stroe

Fascinatia pe care Aurel Stroe a exercitat-o în lumea intelectuala europeana
poate fi înteleasa în termeni de hipnoza. Puterea mesmerica a mintii sale electriza
instantaneu si stupefia întotdeauna. Frumusetea ideilor, claritatea lor si totodata
cantitatea de excentricitate care-i circula prin venele gândului confereau discursului
sau o aura deopotriva ianusica si sibilinica. În conferinte, la fel ca si în muzica,
întindea “coarda” pâna la limita excesului, cultivând cu precadere ascunzisurile,
locurile ferite privirilor, cotloanele mintii. Îi placeau paradoxurile si muzicile care
sunau straniu, chiar si muzicile proaste, dar care posedau o calitate anume: erau altfel.
Cu neostoita acribie cauta raritati, pe care le analiza minutios si apoi extrapola
rezultatul, ajungând la o idee originala, care nu mai semana cu ideea de pornire.
Îndragea marginalitatea în toate expresiile sale: a vorbit cu admiratie în anii ’70
despre Ives si Satie, pe atunci considerati compozitori de mâna a doua, apoi s-a
adâncit în studiul muzicii si al mandalelor indiene si tibetane, pe care le-a preluat
creator în lucrarile sale, pentru ca – mai târziu – sa studieze temeinic madrigalele lui
Gesualdo sau morfogeneza lui René Thom.

Printre muzicieni, la prima auditie a vreunei lucrari de Stroe, auzeai adesea
spunându-se: “Sunt curios ce a mai gasit Stroe!” Si într-adevar, asa si era: Stroe gasea
întotdeauna câte ceva surprinzator. Iar surpriza era dubla: atât conceptuala, cât si
emotionala. Lucrarile sale incitau la gândire (si continua sa o faca), din care deriva
apoi simtirea.

Lasând tonul evocator deoparte, se poate spune ca muzica sa poseda trei
calitati mirabile. Mai întâi, trezvia, cum ar numi-o calugarii isihasti. E permanent
treaza si activa, nu adoarme nici o clipa, nu te lasa niciodata din gheare. În timp ce o
asculti devine constiinta muzicala care ti se împartaseste, ti se spovedeste si pe care
nu te poti opri sa o asculti. Asa ceva se întâmpla rar în istoria muzicii.

A doua calitate e bizareria. E neobisnuita si neasteptata, plina de capcane, dar
obiectiva totodata, fara atac la persoana, fara sa lezeze, chiar si când disonanta e turata
la maximum. Combinatiile de instrumente la care nici nu te-ai fi gândit, aliajele cele
mai neuzitate, pozitiile instrumentale cele mai incomode – toate acestea sunt folosite
cu buna stiinta de Stroe, tocmai întru obtinerea unui efect bizar, ce alimenteaza
structura operei cu combustibil semantic. “Cineva mi-a spus: << Stai, domnule, mai
bine faceai cu tuba treaba asta care imita trombele tibetane, decât sa fi facut cu
tromboane în registrul subgrav>>. La care i-am raspuns:<<Tuba ar fi imitat prea bine,
încât devenea pitoresc totul, nu? – te trezeai în Tibet, în fata unei mânastiri tibetane.

Eu am vrut sa fac niste corni, niste tromboni tibetani artificiali, cu mijloace
europene.>>1

A treia calitate, cardinala, consta în formularea de probleme si încercarea de a
gasi un raspuns. Muzica sa este o reflectie în sunete, la modul propriu. Ea transcende
gândirea stilistica, ajungând în “spatele” materialului muzical, la descoperirea
“teatrului principiilor” ce se confrunta, se aliaza sau anihileaza, precum si la
paradigmele culturale ce influenteaza perceptia.

În ultimii ani îmi marturisea faptul ca lucreaza la un sistem cuprinzator, care
sa lege între ele teoriile muzicale pe care le-a sustinut de-a lungul vremii, din anii ’60
pâna în zilele noastre, punându-le în legatura cu universurile matematice ale lui
Grothendieck. Nu stiu daca a reusit sa termine elaborarea acestui sistem. Poate ca
timpul va scoate la iveala rodul reflectiilor târzii ale lui Aurel Stroe. Stiu numai ca
acest lucru este posibil, de vreme ce Maestrul era convins de acest lucru. Voi încerca,
în continuare, sa schitez un fir conducator prin gândirea sa vasta, oferind un breviar al
conceptelor preferate si o ipoteza a modului de functionare al gândirii sale.

Breviar al ideilor teoretic-muzicale ale lui Aurel Stroe (în ordine alfabetica)

Clase de compozitii
Model formal continând reguli muzicale ce dau nastere unei clase de variante, nu unei
singure compozitii.

Diada lui Stroe
Model formal ce alatura si creeaza punti între doua paradigme muzicale
incomensurabile. Exemple: diada capricii si ragas, diada clopotei si ecouri, diada
acorduri si cântece de copii.

Entropia
Proces muzical prin care o tema este dezmembrata progresiv, pâna devine de
nerecunoscut. (ex.: Fugue dissipative din Concertul pentru acordeon si orchestra)

Folclorul planetar
Lume sonora imaginara ce simuleaza anumite sonoritati folclorice de pe mapamond.

Morfogeneza sau teoria catastrofelor
Capacitatea unei forme muzicale de a ajunge la un punct de catastrofa (prin crestere
sau descrestere), de unde sa deraieze spre o alta forma. Aici intra anomaliile formei
muzicale: herniile, enclavele si tumorile formei. (termeni utilizati de catre Aurel Stroe
în analizele simfoniilor lui Mahler)

Multimobile
O multime de melodii date, cântate de catre fiecare membru al orchestrei într-o ordine aleatoare,
rezultând de aici un conglomerat sonor posibil de controlat numai la nivelul intensitatii si volumului.

Ontologiile muzicale
Modalitati diferite de a întelege, face si recepta muzica, dependente de paradigmele
culturale din care provin.
1 Stroe, Aurel, <<…asa cum a stat Nietzsche în fata unei pietre…>>, în Secolul 21,
1-6/2001, p.435

Palimpsestul
Tehnica de suprapunere a unor paradigme muzicale foarte diferite.
Paradigma muzicala
Categorie muzicala guvernata de un model de producere si întelegere a muzicii în
cadrul unei culturi date. Se numesc incomensurabile paradigmele muzicale care nu se
pot compara, pentru ca nu au o unitate de masura comuna.

Puntea
Metoda specifica de creare a legaturii dintre doua paradigme muzicale
incomensurabile, prin gasirea elementelor apropiate si dezvoltarea analogiilor dintre
ele.

Sistem de acordaj
Complex proportional ce defineste raportul sunetelor în cadrul unei scari muzicale
simple sau complexe. Sistemul de acordaj, la rândul lui, este influentat de paradigma
culturala din care provine.

Sistemele de acordaj sunt convergente, atunci când provin din aceeasi paradigma
culturala, si divergente – atunci când provin din paradigme culturale incomensurabile
(cum ar fi muzica europeana occidentala si muzica nord-indiana).
Fundamentul gândirii

Pentru Aurel Stroe, muzica a fost întotdeauna un mediu prin care se exprima
gândirea, se formulau în primul rând idei, nu emotii. Dar nu orice fel de idei, ci numai
principii, procese si forte. Amprenta fundamentala asupra gândirii sale muzicale au
avut-o fizica (Ilya Prigogine), matematica (René Thom si Alexander Grothendieck) si
ontologia (Parmenide, Martin Heidegger), adica acele discipline care sunt permeabile
la analogia cu muzica.

Cum se pot exprima idei în muzica? Desigur, prin definirea structurii,
raspunde Stroe. “Mie îmi place cel mai mult sa fac asemenea structuri muzicale care,
formalizate, sa-mi imaginez ca mai modeleaza si alte lucruri pe fata pamântului, sau
spirituale. (…) Pe mine asta ma intereseaza, daca se poate face.”2 Asadar, odata cu
perceptia unei structuri clare, se pot apoi amorsa procese si forte care sa transforme
aceasta structura si astfel sa poata ajunge, prin perceptie, la elaborarea unei idei de
maxima generalitate. În acest sens, Stroe era de parere ca sensul constituie un
epifenomen al structurii. Structura exista, sensul ei nu. Acesta devine, caci valorizeaza
la un moment dat structura, îi confera un limbaj într-o lume înconjuratoare, în timp ce
structura ramâne aceeasi de-alungul vremurilor, putând fi interpretata diferit în locuri
si timpuri diferite.

De aceea, când vorbeai cu Aurel Stroe despre compozitia muzicala, el valoriza
superlativ la un creator capacitatea de a modela, mai degraba decât pe aceea de a
demola. Putinta de a cuprinde cu mintea o strategie abstracta care nu e dependenta de
sunetul individual a constituit o activitate prioritara în opera sa, dar niciodata nu s-a
oprit numai la aceasta, la procesul de abstractizare, ci a stiut foarte bine sa intre adânc
în straturile particulare ale lucrarii muzicale si sa o elaboreze pâna în cele mai mici
detalii si rafinamente. Întotdeauna avea pregatita pusca metaforei si a poeziei, pentru
a contrabalansa efectul astringent al unghiularitatii structurii. “Pentru ca noi
(compozitorii, n.a.) ne aflam într-un domeniu care se afla la intersectia între intuitivul
si intelectivul formal (…) de ultima expresie (…), trebuie sa gasim întotdeauna
mijloace pentru a le folosi pe amândoua. (…) Sfatuiesc ca si teoriile care se fac sa le
redactati cât mai simplu si cât mai poetic. Pentru ca, daca este mai poetic, sa stiti ca
apare factorul afectiv care le asimileaza mai usor.”3 În cele ce urmeaza, voi urma
sfatul lui Aurel Stroe, înfatisându-va gândirea sa sub o forma poetica, recognoscibila.

Geneza universului muzical dupa Stroe
1. La început a facut Compozitorul modelul.
2. Si modelul era searbad si gol de sens.
3. Si a zis Compozitorul: sa fie paradigma. Si a fost paradigma.
4. Si a vazut Compozitorul ca este buna paradigma, si a despartit paradigma
de ontologie.
5. Si a zis Compozitorul: sa fie o tarie între paradigme incomensurabile si sa
uneasca paradigma de paradigma! Si asa a fost.
6. Taria a numit-o Compozitorul punte.
7. Si a zis Compozitorul: sa se adune regulile fiecarei paradigme si sa se arate
rezultatul lor! Si asa a fost.
8. Rezultatul lor l-a numit Compozitorul clase de compozitii. Si a vazut
Compozitorul ca e bine.
9. Apoi a zis Compozitorul: Sa dea clasele de compozitii din sine procese.
10. Si clasele de compozitii au dat din sine procese: morfogeneza, care face
anomalii catastrofice, entropia, ce dezmembreaza o tema, si palimpsestul,
ce suprapune paradigme.
11. Si a zis Compozitorul: Sa fie sisteme de acordaj si semne care sa
deosebeasca acordajul temperat de cel netemperat.
12. Apoi a facut Compozitorul cei doi mari luminatori: folclorul planetar si
multimobilele. Si a vazut Compozitorul ca e bine.
13. Si a zis Compozitorul: sa fie diada. Si a fost diada.
14. Si a privit Compozitorul toate câte a facut si iata erau foarte bune.
“Un ultim rest”4
“Nici o piesa nu se sfârseste (…) triumfal. Nu se sfârseste tragic. Nu este
moartea cuiva. Nu stiu ce e (…), dar nu este moartea cuiva, ci este-o îndepartare. Ai
impresia ca devine din ce în ce mai piano, ca se-ndeparteaza. (…) Un fel de
perdendosi.”5
3 idem, pp.421-422
4 “Un dernier reste” este intitulata ultima parte a concertului “Prairie, prières…”
pentru saxofon si orchestra de Aurel Stroe.
5 idem, p.436

SURSA: DAN DEDIU www.dandediu.ro/writings/stroe_id_dediu.pdf

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

One Comment

  1. nilu

    26 ianuarie 2011 at 9:57 PM

    este bine exact asta spunea siacad nicolae popescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Vasilica GRIGORAȘ – Omul și cartea, ființe deopotrivă

„Cărţile sunt fiice ale cerului pogorâte pe pământ ca să aline suferinţele neamului omenes…