PENTRU A FI

***

„Vremurile noastre sunt vremea mediocrităţii,

a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură

a lenei, a incapacităţii de a te apuca de treabă şi

a dorinţei de-a avea totul de-a gata”

(Feodor Dostoievski)

*

Pentru a fi bătrâni şi înţelepţi trebuie să fiţi mai întâi tineri, naivi şi sănătoşi

Rămânând constanţi în iubire, să nu-ntoarcem armele împotriva celor dragi

Aşa, numai pentru a le da o lecţie, aşa cum n-ai încerca marea cu degetele

Apoi să rămâi uluit să vezi ce iese, pentru că e greu să crezi că va fi ceva bun

Vei crede în trăiri, în adormiri, pentru toate acestea toarnă-mi cenuşă în vene

Trecutul îl vei lăsa în dezechilibru, altfel vei pierde altădată mult timp preţios

Pentru a te achita de datorii, poţi pierde sentimente adevărate, fără întoarcere

Merită să aştepţi oricât dar ai convingerea că la capăt te aşteaptă ce ai nevoie

*

Aruncă gunoaiele zornăitoare, nefolositoare, nu mai au loc în cascada inimii

Ascultă, ajută, nu prelua necazurile altora, altfel rămâi cu acţiuni negative

Toarnă în disperare gândurile mele, curăţă locul ca pe un ogor complet nou:

Inima, mintea, spaţiu, adună-te din plecări, din vis, unde îţi vei duce sufletul?

Ştiu că-ţi pasă de ceilalţi dar te laşi păcălit de aparenţe înşelătoare, trezeşte-te

Aplică ce ai învăţat până acum, rămâi deschis la noutăţi interesante, măsoară

Îmi amintesc cu ce furie înspăimântătoare loveau valurile crestele înspumate

Pentru a putea naviga delfinii dormeau rotund, pe roata neîncepută a largului

*

Scrisul, cred, înseamnă să urmăreşti un ţel imaginar, evaziv, greu de făcut

Pe care nu-l vei atinge niciodată, mă simt stânjenită,dar nu voi ajunge acolo

Am izbutit de prea puţine ori, comparativ cu eforturile încercărilor mele

De fapt, n-am senzaţia că voi fi luată în seamă, cred că sunt  o persoană

Care bate pagini la ordinator, sunt o simplă maşină constrânsă de împrejurări

Dar asta-i viaţa mea şi ce veţi găsi aici constituie doar periferia vieţii mele

Pentru că viaţa mea intensă e munca mea, n-am prejudecăţi, încerc să înţeleg

Ceea ce este dincolo de vârsta mea, contradicţiile artei, ale societăţii, ale mele

*

LANȚ

***

Simt cum se strânge lanţul nu numai al exilatului, ci şi în planul artei

Nu sunt în centrul disputelor, sub zodia unui miracol voi scrie despre

O tulburătoare poveste de iubire pătimaşă, mi-era foame de nişte semne

De o rană care sângerează fără întrerupere, copleşitoare suferinţă la Paris

Mă simţeam o pradă a destinului, pasivă jertfei, o victimă de care depindeam

Şi nu mai doream să fiu, de mine depindea, un captiv cu drumurile închise

Poate am fost doi duşmani, dar am fost foarte fericiţi depărtaţi, chiar în doi

Simţeai că  doreai să vii la mine cu inima ta nebună, contradictorie, rătăcită

*

Nu vreau să te ador, să te caut, este prea greu, dar peste toate, te iubesc

Doream să visăm acelaşi vis în aceeaşi noapte, protejaţi de zei în vise

Ştii cu ce se măsoară adâncimea somnului, de ce visăm fără voie? De ce?

Ce înrudiri afective ne-nlănţuie, cum să avem acelaşi vis la aceeaşi oră?

Iată că soarele străluceşte indferent sub un cer albastru şi uniform, acolo

Iar sub el goneau norii albi şi grăbiţi, fugeau mai repede ca pânzele umflate

Ne simţeam ca omul bine crescut în faţa unei amante, care nu vrea să-i spună

Că nu crede în minciunile pe care le debitează – iar  vântul începea să bată

*

De ce n-am fost dangăt de clopot aurit, ascuns în plânsul lumii ploioase?

Luna se ascundea la pieptul pădurii, soarele încă nu răsărise, era cenuşiu

Şi-n fundul cerului o stea foarte îndepărtată nu mai clipea, noaptea  pălise

Nostalgii gratuite, spectrale şi comparate de oamenii cu o fericire sfioasă

Marea începuse să se irizeze, valurile nopţii atârnau, dar mareea începuse

Şi suprafaţa cenuşie devenită de un albastru cum culoarea guşei turturelelor

Sunt o floare presată, neputincioasă, bărbatul discret,  din exil… erai chiar tu

Ştiai şi tu că în viaţă nimic nu valorează mai mult decât liniştea sufletului

*

CREAȚIE

***

„Abţine-te să dojeneşti pe cineva, orcine ar fi.

Dacă oamenii s-ar putea schimba, s-ar schimba.

Dacă nu pot. Iar tu şi mai puţin ca ei”

(Emil Cioran)

*

Creaţia este individuală, spontană, valoarea ei este uitată, nedefinită

Ea înseamnă evoluţie, ea este eternă, ea creează pentru spiritul sufletesc

Rămâne un bun obştesc, readuce omul la el însuşi, îi stimulează siguranţa

Către viaţa interioară, aici sufletul se bazează pe simţire, pe artă şi raţiune

Trebuie să-notăm contra valului, uneori ar dori să-i convingi că eşti mort

Cărţile mele au miros a lut, a clei, au conţinutul vieţii mele de parfumuri fine

Când primesc o scrisoare mă-mbăt de parfum, petale, de stele ascunse în mâl

Viitorul îmi pipăie faţa cum aş fi ultimul om, când mă uit la tine sunt alt om

*

Când nu privesc la nimeni mă simt ca o lume, cu mâinile şi picioarele legate

Te visam în adâncurile mele, nici să mor nu pot fi graniţa ta, dacă vrei, pleacă

Sunt zgâriată de evidenţe ca un muribund, nici nu trecem unul prin celălalt

Poate bolnavi de moarte reuşeam să ne apropiem, prin tăcere doar plutind

Ce plimbare nocturnă am făcut în acest oraş pustiu, cu geamuri nesfârşite

Îmi vin gânduri-întrebări, pun ochelarii, cum să fie două vieţi măcar o clipă

Simultane, peste febra banală dintre doi necunoscuţi, orgolioşi, cenzuraţi

Vedeam un meloman adâncit ca şi mine într-o tristeţe de neconsolat, liniştit

*

Era un zid care ne atrăgea, nopţi în care nu reuşem să adormim, sprijineam

Fruntea de liniştea zidului, plângeam ca doi orfani, doi fraţi din vis, părăsiţi

Confuză, tăcută mă jucam, cu toate îndoielile din lume, trebuia să m-ascund

Să fug de lume, de pândarul nopţii, de spaime nedefinite, scufundate adânc

Aşa regresa timpul, ne sugruma repede, iubirea mai leagă puţin desăvârşirea

Aud nu ţipete, bolboroseli, ci vorbe clare, distincte, existenţa doar pe sfert

Mă specializasem în respiraţie, mai respir, eram dansul vieţii în deşertul meu

Măcar de stelele-ar rămâne la locul lor, statuile filosofilor greci visându-ne

*

UN CÂNTEC MAI PUȚIN

***

„Există în tot  flori pentru cei care vor să le vadă”

 (Henri Matisse)

*

Dacă ne gândim bine, viaţa e un lucru minunat, un călător de profesie

Aşa mi-e rău de jumătăţi de măsură, de prudenţă, de resemnare târzie

De un fel al vieţii de a-şi răspunde sieşi, în ţara celor o mie de izvoare

De ruga nopţii de a respira, de a juca dansul morţii în deşertul de cenuşă

Câte lumini amare ne-au cântat răguşit, câte lumi s-au prăbuşit peste noi

Viaţa se-nşurubează ca ocara în afront, rânjind amical, lingavă, de departe

Poate noi am creat universul şi suferim de-o amnezie cumplită ca materia

Măcar luceafărul de-ar rămâne la locul lui, vântul care nu se mişca-dar adia

*

Astăzi sunt un cântec mai puţin, o clătinare de clopot, doar vorbe şoptite

Eram vâlvătaie, numai cuvinte, lumina cânta răguşit alungarea din templu

Coboară-te noapte din astrele negre, doar punctul final este cel mai scump

Atunci să punem punct, când nimic nu mai e sfânt, nici suflul abstract, lunar

Aici avem o a doua patrie, a poeziei, unde se cade să elogiem dorul şi iubirea

Hărăzite prin destin, permanente linişti dispărute în razele delicatei aşteptări

Doar trupul e ştiutorul, cu toate păcatele lui, între realitate, iluzie şi deziluzie

Mi-ar plăcea să fiu oaspetele propriei mele tăceri, pe frângerea  secundelor

*

Trăiesc un pustiu suportabil, semne oculte, mereu cineva schimbă ordinea

Pomul se preface în piatră, trudesc să îl apăr, cu inima la vedere mă apropii

Marinarii măsoară tăcerea, pe la ei zăboveşte frica, norii-şi spală cearcănele

Privesc ca-ntr-o oglindă secată, mă doare absenţa cât şi misterele cuviinciase

Milioane de oameni spun exact acele lucruri pe care le spunem şi noi acum

Adulterul se banalizează în păienjenişul de pasiuni şi amiciţii experimentate

Trecând prin pustietatea albă, fermecată dintre două zâmbete convenţionale

Delirul paşnic înserat, sunetul adâncului se lasă purtate peste buzele noastre

*

GRIJĂ

***

Răbdarea a ajuns antidotul mâniei, mereu ne rătăcim în el ca pe o stradă

Deşartă şi amărâtă, locuită de sărmani cu miros de îngeri şi stele hoinare

Să am grijă cu ce gânduri trăiesc ziua de astăzi, de ele depinde viaţa mea

Mergând mai departe, cu sonete presărate pe pustiul meu,  păsări căzute

Nu-mi vorbeşte decât vântul, deasupra jucau lumini palide-cenuşii-viorii

Cu reflexe cum e zăpada, simţeam farmecul unui exotism real, nebănuit

Turma serii s-a aşezat pe botezul nopţii, semenii noştri, hinduşii o simt

Sunt extraordinari, de o subtilitate rară, ei din naştere au simţul filosofiei

*

Când mă gândesc la acest univers, cu lumile lui fără număr, cu imensele

Spaţii interplanetare, parcă n-ar fi opera unui singur Creator, dar oare ştiţi

Cine-o fi Creatorul Creatorului? Această experienţă–spiritul absolut, suprem

Din care s-a născut micimea lumii şi a fenomenelor, hoţii de timp şi de spaţiu

Judecata sau  motivele unei intenţii implică, inevitabil, dorinţa,  iar cel care

Era perfect şi complet, nu avea nevoie nici de modificări, nici de completări

În creaţia sa lipseau hoţii de suflete, hoţii de inimi, de spaţiu, timp şi de somn

Am înţeles că nu experienţa exterioară a oamenilor este şi oglinda sufletului

*

Oh, numai am timp pentru lucrurile mele, mă cufund din nou în acea tăcere

Pentru orbi, pentru orfani, până când aerul va părăsi pământul şi-ntunericul

Poate mă sufoc, nimeni nu va cunoaşte cărarea uşor căzută  din gândul meu

N-am timp îndeajuns pentru gândul meu, să uit de tine, să uit de mine, de clipă

Să-mi uit uitarea, ziua cea mare pe care am aşteptat-o zadarnic, neiertătoare

Nu am timp pentru renunţare,voi dărui pace odihnei, arsă pe rug în ziua mare

Mă cufund din nou în tăcerea aceea stranie, care mă făcea să bănuiesc că ştiu

De orice mişcare a celor din jur, deşi părea că trăiesc într-o altă lume iluzorie

*

———————

Liana NICOLAE

9 august 2019

București

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 5 locuri in care se distreaza pe cinste orice prahovean!

Fiecare om vrea sa traiasca frumos, sa se bucure cat mai mult de viata in prezenta prieten…