Lido Câmpina, locul 4 la Campionatul Naţional de Motocros pe echipe

În week-end-ul care a trecut, la Odorheiu Secuiesc a avut loc finala Campionatului Naţional la Motocros pe echipe. Pentru prima dată după 1989, participarea a fost una deosebită, fiecare dintre nouă echipe care s-au aliniat la start încercând să se prezinte într-o formulă cât mai completă, ceea ce a dus la o creştere din punct de vedere calitativ a competiţiei. În aceste condiţii, performanţa clubului câmpinean Lido este cu atât mai meritorie cu cât este singura echipă care nu are în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea o pistă de motocros şi este una dintre puţinele unde sprijinul autorităţilor locale tinde spre zero…

Concursul s-a desfăşurat pe durata a două zile (sâmbătă şi duminică), prima zi fiind rezervată claselor 50 cmc, 85 cmc, amatori şi MX1, iar ultima zi, claselor 65 cmc, MX2 şi veterani.
În prima zi, clubul câmpinean a punctat în disputa deosebit de palpitantă de la următoarele clase. La 50 cmc, George Manta a ocupat locul al III-lea, la MX1, Sebastian Strechioiu s-a clasat pe locul al VII-lea, iar la amatori, Adrian Badea a ocupat locul al II-lea. După prima zi, clubul câmpinean se afla pe locul al doilea, la egalitate cu echipele cluburilor Steaua şi TCS Ciolpani şi la o diferenţă destul de mică de ocupanta primului loc, Vectra Zărneşti.
În ziua a doua a competiţiei, la MX2, Sebastian Strechioiu s-a clasat pe locul al V-lea, iar Cătălin Duţă a câştigat clasa veteranilor cu punctaj maxim, după ce a câştigat ambele manşe.
Din păcate, gruparea câmpineană a avut parte şi de ceva ghinion. Astfel, Zoltan Fazekaş, care concura la MX2 a suferit un accident destul de urât, soldat cu o comoţie cerebrală şi o fractură de claviculă, sportivul legitimat la clubul câmpinean fiind operat la Tg. Mureş în cursul zilei de ieri. Apoi, un alt concurent la MX1, Marcel Vişoiu, a avut o defecţiune tehnică, fiind nevoit să abandoneze. De asemenea, fiindcă aşa este sistemul de punctaj, deşi sportivii de la Lido Câmpina au avut clasări superioare celor de la Steaua Bucureşti la toate clasele la care au participat, finalmente, s-au clasat sub gruparea bucureşteană. Clasamentul final a dat câştig de cauză echipei Vectra Zărneşti, urmată de Steaua Bucureşti, TCS Ciolpani şi Lido Câmpina, care a devansat inclusiv formaţia gazdă, din Odorheiu Secuiesc.
Preşedintele clubului Lido, Cătălin Duţă s-a arătat deosebit de mulţumit de performanţa obţinută, mai ales în condiţiile de pregătire pe care le au la Câmpina, şi speră ca la anul, atunci când va putea alinia un concurent şi la clasele 65 şi 85 cmc, pe bucureşteanul Sergiu Zdru, Lido Câmpina să poată ajunge pe podium şi – de ce nu? – să se bată cu succes chiar pentru titlul naţional.
O parte din echipa Lido Câmpina
echipa+lido Lido Câmpina, locul 4 la Campionatul Naţional de Motocros pe echipe
Sebastian Strechioiu gata de cursă
strechioiu+1 Lido Câmpina, locul 4 la Campionatul Naţional de Motocros pe echipe
În cursă
cursa Lido Câmpina, locul 4 la Campionatul Naţional de Motocros pe echipe
George Manta
manta Lido Câmpina, locul 4 la Campionatul Naţional de Motocros pe echipe
Cătălin Duţă
duta Lido Câmpina, locul 4 la Campionatul Naţional de Motocros pe echipe
Adrian Badea
badea+adrian Lido Câmpina, locul 4 la Campionatul Naţional de Motocros pe echipe
Sebastian Strechioiu
strechioiu Lido Câmpina, locul 4 la Campionatul Naţional de Motocros pe echipe
Pe podium
podium Lido Câmpina, locul 4 la Campionatul Naţional de Motocros pe echipepodium+1 Lido Câmpina, locul 4 la Campionatul Naţional de Motocros pe echipe

Publicat de Sport-Campina la 20:21:00

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed