Adunați corzile, chitările, fotografiile, pensulele, creioanele, ceva hârtie albă, suiți-vă în tren, mașini, biciclete, fiecare după poftă și puteri, și căutați pe hartă să vedeți unde este Predealul.
Nu putem a vă lăsa să începeți iarna calendaristică, fără o poveste de cabană, cu cântece, concursuri, vin fiert și alte îndemnuri , așa că după ani și ani ne-am decis să vedem și noi cum stă treaba aia de “a face o liră”.

Astfel, în perioada 1-5 decembrie (da, ați citit bine, noi o să fim acolo încă de la 1 decembrie, și vă așteptăm și pe voi, care cum poate), la Tabăra Predeal, ne adunăm cu ocazia primei ediții a “LIREI BRAȘOVULUI”. Tabăra se află în prima curbă mare cum coborâți șoseaua spre Brașov. Aveți grijă la viteză, că-i strânsă curba și ne mai trebuie tabăra și pentru următoarele ediții. Să nu o luăm din plin :D. Ca să vă fie mai ușor, vă agățăm de invitație și o hartă, desenată așa cum am știut și noi.

Așteptăm pe toată lumea, indiferent că este club organizat, neorganizat, sau dezorganizat, afiliat sau neafiliat …

Cazarea se va face în condiții de tabără, camere mari sau mici, în pat sau pe lângă pat (fiecare cum încape) și … culmea, administratorul a promis că ne bagă și lemne pe sobă. Mai rămâne să ne vină cheful de cântat și concurat. Costă doar 15 lei/persoană/noapte.
Pentru cei oleacă mai familiști, sau mai pretențioși, există posibilitatea de a se rezerva camere și la pensiunea din vecini, “La Copilul”, la prețul de 35 lei/persoană/noapte (nu-s multe locuri, așa că grăbiți-vă cu rezervatul și avansul, adica jumătate din sumă; discutăm la telefon unde livrați șapga, plicuri avem noi).

Tabăra nu dispune de bar/restaurant, dar cu siguranță veți găsi de-ale gurii la pensiune.

Cele introductive fiind spuse, să vorbim un pic și despre programul întâlnirii.

Miercuri, 1 decembrie: toată ziua, noi vă așteptăm, cu pălinkă, slană, ceapă, sare și pâine. Pe urmă încălzim corzile la chitară.

Joi, 2 decembrie: vă aștetpăm în continuare, cu pălinkă, slană, ceapă și sare. Ne dregem vocile și menținem chitările încinse.

Vineri, 3 decembrie: vă aștetpăm în continuare, cu pălinkă, slană și ceapă. Dacă mai rămân întregi chitările, continuăm cu ele, dacă nu, cântăm și fără.

Sâmbătă, 4 decembrie: ne aducem aminte și de treburile mai sobre și ne apucăm dis de dimineață (așa mai pe la 10-11) să întindem afișabilele:

– 6 fotografii, la alegere. Nu se cere temă impusă (doar să fie vorba de natură), nu se cere format anume, doar să aibă dimensiunea de minimă decență a 30 cm, una din laturi. Contează să ne impresioneze, indiferent de câte ori și pe unde au mai fost afișate sau pe ce continente au fost fotografiate. Nu acceptăm fotografii din spațiul cosmic, lună, alte planete sau găuri negre.
– O lucrare grafică, pregătită la fața locului. Așa că luați-va talentoșii cu voi la concurs.
– Două caricaturi, realizate la fața locului. Nu ne supărăm daca faceți mișto de noi. Cred că știm de glumă, și dacă nu știm  o să aflați la premiere. Sic!
PS: Puteți face mișto și de alții. Nici așa nu ne supărăm 😀

După ce juriul dă cu pixul prin foi să vă zică de ați avut sau nu notă de trecere, socializăm în gașcă până seara pe la ora 19. Accesorii: pălinkă, chitări, bongosuri, foc de tabără, grătar dacă poftește lumea.

Seara la ora 19 va începe prezentarea diaporamelor. Nu va exista vreo limitare în privința temei. Trebuie doar să ne placă și să aibe minima legătură natura sau cercurile de turism. Acceptăm nuduri (dacă sunt făcute în natură).

Proba culturală va începe pe la orele 22. Vom trage la sorți numele celui care va trage la sorți ordinea. Fiecare club sau gașcă, are la dispoziție 30 minute pentru a ne impresiona cu glume, cântece și niște versuri. Ne mai gândim dacă penalizăm sau nu pe cei ce depășesc timpul acordat. Veți afla asta doar la premiere.
Proba culturală se va termina când va fi cazul. Sperăm că duminică. Nu de alta, dar luni lucrăm. După cultural, dacă aveți destule bețe de chibrituri să vă țineți ochii deschiși, avem de gând să vedem cum trece noaptea cântând.

Duminică, 5 decembrie:
După ce ne trezim facem și premierea. Nu anunțăm de pe acum vreo oră, ca să nu ne puteți acuza că am întârziat prea mult premierea. Hârtie pentru contestații nu avem și nici nu vrem să facem rost. În schimb acceptăm doar contestațiile scrise pe hârtia noastră …
Mai pe urmă o să vină și momentele triste de rămas bun. Dar gândiți-vă că până la anul nu mai e mult, și dacă iese bine, o să o facem din nou. Așa că ar fi bine să păstrăm tabăra intactă pe toată durata evenimentului (ce serios sună!). Pentru mutări sau decorațiuni preferăm firme de specialitate.

Încheiere:
Sperăm că nu vi se par toate cele spuse prea grele și prin urmare vă așteptăm în gașcă cât mai mare. Nu vă faceți griji, încăpem oricâți.

Deși noi am întârziat atât de mult cu invitația, așteptăm cât mai repede confirmări pentru a ști fiecăruia ce pereți îi oferim.

Numere de telefon la dispoziția voastră:
– 0744 494026 (Carmen)
– 0727 940389 (Emi)
– 0722 245619 (Oli)
– 0729 845173 (Alina)

Nu sunați după 1 noaptea, că poate suntem ocupați. Dacă aveți emoții să ne sunați, acceptăm și email-uri cu gânduri bune la contact@floaredecolt.org

Cetățeni!
Vă așteptăm!

Event details

  • Begin: decembrie 1, 2010 at 12:00
  • End: decembrie 5, 2010 at 12:00
  • Add to your calendar: Download ics file
  • Place: Predeal

SURSA: http://floaredecolt.org

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…