Ce reprezintă sărbătoarea de Șavuot? Ce caracter are? Ce poziție deține ea în calendarul ebraic? Răspunsul la aceste întrebări arată că este o sărbătoare menționată în Tora, cu caracter unic, special și totodată complex. Acest lucru poate fi înțeles din însăși denumirile ei, opt la număr, fiecare indicând un anumit sens,  conținut și aspect.

Șavuot  este una din cele trei sărbători care includea obligația pelerinajului evreiesc la Ierusalim, cunoscut asupra modului desfășurării sale în perioada celui de al doilea Templu. Spre deosebire de celelalte două sărbători, Pesach și Sucot, ea durează o singură zi în Țara lui Israel și două zile în afara acesteia. Data ei exactă nu este menționată în Tora, ci indicată prin calcul. Dispute asupra datei, duratei și aspectelor sărbătorii au avut loc atât în perioada celui de al doilea Templu de la Ierusalim, cât și în perioada redactării și înregistrării în scris a Talmudului. Unele dispute au continuat și ulterior, în comunități evreiești din Europa, până în secolul al 19-lea. Un caz în acest sens a fost polemica între scriitorii ebraici Hirsch Mendel Pineles din Galați și Moses Waldberg din Iași în anii 60-70 ai secolului al 19-lea.

Hag HaȘavuot (=Sărbătoarea Săptămânilor) este prima denumire a acestei sărbători, deoarece data ei este stabilită prin calculul a ”șapte săptămâni întregi” numărate zilnic, seară de seară, începând din seara ajunului celei de a doua zile de Pesach („numărătoarea  Omerului”). Faptul este menționat în Tora, în cărțile Șemot (=Exodul / Ieșirea) și Devarim (=Deuteronomul). După încheierea numărătorii, deci în a cincizecea zi, începe un ciclu nou al rugăciunii. Din acest motiv, sărbătoarea a fost numită și „Iom HaHamișim” (=Cea de a cincizececea zi). Numele sărbătorii a fost tradus în limba greacă ”Pentecost”. Unii rabini au considerat-o ca fiind paralelă cu sărbătoarea de Șemini Ațeret, a opta zi, care urmează celor șapte zile de Sucot, sărbătoarea de Șavuot fiind încheierea sărbătorii de Pesach. De aceea, ea a fost numită și „Ațeret” (=Adunarea).

Această sărbătoare are și alte denumiri: Hag HaKațir (=Sărbătoarea Secerișului) și Iom HaBicurim (=Ziua Primelor Fructe). Prima denumire arată bucuria agricultorilor la secerișul grânelor și mulțumirea exprimată de ei lui Dumnezeu pentru obținerea unei recolte bogate. Cea de a doua denumire amintește de aducerea primelor roade ale pomilor  de către agricultori ca ofrandă la Templul de la Ierusalim. Ofranda era sub forma a două pâini. Aceasta este ”Mincha Chadașa”, darul adus de agricultori din recolta cea nouă.

Altă denumire dată acestei sărbători este „Hag Matan Tora” (=Sărbătoarea Predării Torei). În această zi a avut loc Revelația Sinaitică, Teofania (”Ma’amad Har Sinay”): Tora a fost predată poporului lui Israel în mâna lui Moșe Rabeinu (=Moise, învățătorul nostru). Nici preoții (”Kohanim”), nici poporul nu s-au putut urca pe Muntele Sinai, pentru că ar fi murit. Nimeni nu a putut avea contactul direct cu Dumnezeu, decât Moșe. Dar poporul a rămas la poalele muntelui și ”a văzut glasurile”, a văzut cum Muntele Sinai fumegă tot. Și poporul ”a văzut” Decalogul, cele zece porunci (”Aseret HaDibrot”)  ca și cum ar fi fost scrise și a auzit Glasul lui Dumnezeu, care le pronunța. Este vorba despre norme morale,  pe care nu le poate nega nimeni. Dumnezeu a predat Tora poporului lui Israel, iar poporul lui Israel a păstrat-o dealungul întregii sale istorii. Adunarea întregului popor, proaspăt ieșit din robia egipteană, care primea eliberarea spirituală, a făcut ca această sărbătoare să fie denumită și ”Iom HaKahal” (=Ziua Întrunirii Poporului). Deși momentul Revelației Sinaitice, al predării Torei, este descris în Tora Scrisă, totuși denumirea ”Hag Matan Tora” apare numai în Tora Orală (Talmud).

Sărbătoarea este celebrată printr-un ceremonial special. Cele 18 Binecuvântări  (”Șemone-Esre”) sunt înlocuite cu Cele 7 Binecuvântări (”Tefilat Șeva”), urmate de Binecuvântările Suplimentare (”Musaf”). În seara de ajun a sărbătorii este tradiția studiului Torei, până dimineața (”Tikun Leil Șavuot”).  Lectura Torei (în cadrul rugăciunii de dimineață din prima zi a sărbătorii în Diaspora) include capitole din cartea Șemot (=Exodul / Ieșirea), incluzând și Decalogul. Există obiceiul ca toți participanții la rugăciune să se ridice în picioare în timpul citirii Decalogului. Înaintea lecturii Torei este citită o introducere specială, ”Akdamot Milin”, poem sinagogal scris de rabinul Meir ben Ițhak Nehorai, din secolul al 11-lea, tradiție existentă în rândul evreilor așkenazi. Este citită și cartea Rut, care arată genealogia regelui David, care a murit de Șavuot. Carte care arată și apropierea moabitei Rut de Tora și a loialității ei pentru Tora. O traducere specială a cărții Rut în limba ladino a fost făcută la București, în cadrul comunității sefarde-spaniole, în anii 30 ai secolului 20, pentru a fi utilizată în această comunitate. În rândul evreilor așkenazi este recitată rugăciunea de pomenire a decedaților: în statul Israel în unica zi, iar în Diaspora în cea de a doua zi. Există obiceiul decorării sinagogii cu frunze verzi (fiindcă se consideră că Muntele Sinai ar fi fost acoperit de verdeață) și cu crenguțe de pomi (fiindcă se consideră că Șavuot este și ziua judecății roadelor pomilor). Există tradiția consumării de produse lactate, fiindcă Tora este comparată cu laptele. Altă explicație a acestei tradiții este că în ziua predării Torei, neamul lui Israel încă nu cunoșteau normele halahice asupra separării între carne și lapte și atunci Moșe le-a transmis să nu mănânce carne, ci numai lapte.

Decalogul, respectiv „Aseret HaDibrot” (=”Cele Zece Porunci, denumire tradusă în românește și sub forma ”Cele Zece Comandamente” sau „Cele Zece Cuvinte”) este considerat un rezumat al întregii Tora. Este vorba de zece comandamente, primele legate de Unicitatea lui Dumnezeu și de Puterea Lui, iar ultimele șase de obligații morale și sociale: respect față de părinți (care sunt asociați ai lui Dumnezeu în crearea omului), cinste, corectitudine, omenie, perfecțiune morală, respect față de semeni. În Tora, Decalogul apare de două ori, atât în cartea Șemot (=Exodul / Ieșirea), cât și în cartea Devarim (=Deuteronomul), diferențele fiind stilistice, nesemnificative. Textul este același, cu același sens religios, social și moral. Decalogul este scris într-o ebraică frumoasă, literară, la modul imperativ. Prin traducerile Bibliei Ebraice, el a devenit cunoscut tuturor: toți cei care nu sunt evrei, dar care acceptă șapte dintre comandamentele lui, care nu se referă la obligațiile iudaice, sunt considerați ”Bney Noach” (=Fiii lui Noe, sau Noahiști), respectiv adepții credinței în Dumnezeu, oamenii care respectă poruncile cu caracter universal.  In privința evreilor, ei au obligația respectării celor 613 porunci ale Torei. Decalogul a fost tradus în limba română în mai multe rânduri, în cadrul traducerilor Bibliei. Deși scris într-o limbă literară, ca și întregul text biblic, el nu este scris în versuri: versificația în textul biblic nu are forma rimei, ci a intonației și aliterației. M-am gândit că o traducere versificată în limba română a Decalogului și a frazelor explicative care îl preced și care îl urmează ar fi binevenită. O asemenea traducere a fost făcută de poetul A. Axelrad-Luca în anul 1944. Nu este exclus să greșesc, nu am văzut această traducere demult. Nu cunosc altă traducere versificată; dacă greșesc, cer scuze onoratului cititor și… aștept corectarea din partea lui. M-am gândit să fac și eu o asemenea traducere, fără a fi poet, cu toate stângăciile mele. Am menționat fiecare frază introductivă sau de încheiere, precum și fiecare comandament, în câte o strofă, fie ea mai lungă sau mai scurtă; de aceea sunt diferențe între strofe. Textul m-a obligat și la diferențe între versuri, folosind uneori perifraza, alteori rezumarea. Adaug traducerea în continuare.

 

CELE  ZECE  COMANDAMENTE

Traducere versificată de: Lucian-Zeev Herșcovici

Și Dumnezeu a vorbit și le-a spus,

Poruncile Lui li le-a adus.

I

Eu sunt al tău Domn Dumnezeu,

Numai Eu,

Care te-am scos din țara Egiptului, din robia omenească,

Pentru ca ființa ta în libertate să trăiască.

II

Alți zei să nu ai, să te închini numai Mie,

Să nu-ți faci idoli asemănători ție,

Să nu-ți cauți idoli pe pământ,

Nici sub cer, nici în apă sau sub apă să nu-ți cauți vreun fals sfânt,

Fiindcă Eu sunt Dumnezeu răzbunător

Și nu te voi lăsa să te închini lor

Și pedepsit vei fi până în a treia și a patra spiță,

Copiii și nepoții tăi o vor simți, chiar dacă ești de viță,

Pe cei ce mă urâsc nu-i voi ierta,

Dar pe cei care mă iubesc

Și poruncile mele le păzesc,

Totdeauna îi voi binecuvânta.

III

Numele Meu în deșert să nu-l iei,

Să nu-l pronunți fără rost, oricând vrei,

Fiindcă Dumnezeu te va pedepsi,

Dacă Numele Lui în gol pronunțat de tine va fi.

IV

Domnul ți-a dat o zi,

Ce drept odihnă îți va sluji,

Zi pe care s-o sfințești

După ce șase zile muncești.

Ziua a șaptea e sâmbăta, ziua Șabatului,

Ziua sfântă a rugii, cântului și învățatului,

Pe care să i-o dedici lui Dumnezeu

Toată viața, mereu.

Să te odihnești și tu și fiul tău

Și fiica ta și roaba ta și robul tău

Și vitele tale din grajd, de lângă casă

Și străinul din cetatea ta, pe care să-l poftești la masă.

Fiindcă Dumnezeu a creat cerul, pământul și marea în zile șase

Și tot ce a creat a decis ție să-ți lase.

Și de aceea, trebuie să știi:

În ziua a șaptea El se va odihni

Și tu de asemenea te vei odihni,

Această zi Lui i-o vei sfinți.

V

Pe tatăl tău și pe mama ta să-i cinstești,

Să-i respecți, să-i iubești,

Dacă vrei ca zilele vieții tale pe pământul pe care El ți L-a dat să se prelungească,

Iar trupul și sufletul tău să trăiască.

VI

Să nu ucizi pe nimeni, nici un om, de-ar fi el orișicine,

Fiindcă e creat de Domnul, ca și tine.

VII

Nevasta să-ți respecți, să nu cazi în desfrâu,

Fiindcă acesta e un mare rău.

VIII

Să nu furi nimănui nimic, să fi cinstit,

Fiindcă în onestitate trebuie să fi trăit.

IX

Să nu fi martor mincinos nicicând,

Să nu nenorocești un om, nici chiar în gând.

Minciuna – scurte-s ale ei picioare

Și până la urmă, pedepsit vei fi la o-ndreptare.

X

Să nu râvnești la ceea ce nu-i al tău,

La ceea ce are semenul tău, prietenul tău,

Să nu îl pizmuiești pentru a sa casă,

Pentru a sa soție, pentru a sa mireasă,

Să nu râvnești la ele niciodată,

Nici la averea lui vreodată.

Fiindcă, dacă vrei ca să tot crești,

Atunci să te tot strădui și să tot muncești,

Dar ce-i al altuia, al lui să fie,

Fiindcă Domnul lui i-a dat, nu ție.

Și dacă vei fi Om, Domnul ți-o ajuta

Și alte lucruri bune îți va da.

Poporul tot, Glasul îl vede

Și înțelege, ascultă, crede,

Vede făcliile luminând și glasul trâmbiței cântând,

Vede muntele fumegând.

Ei poporul, erau la poalele muntelui, șezând.

HAG ȘAVUOT SAMEACH tuturor!

—————————————-

Dr. Lucian-Zeev HERȘCOVICI

Ierusalim, 28 mai 2020

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…